care nu știe ce înseamnă
și căreia o să-i susțin pînă la moarte că sînt cuvinte inventate care nu reprezintă nimic. că așa ceva nu a existat. că sînt crebolinete spilimatrifice albumirii.
cuvinte care nu au rost rostite. și nici nu merită gîndite.
joi, 3 decembrie 2009
ctrl+alt+del
care nu știe ce înseamnă
și căreia o să-i susțin pînă la moarte că sînt cuvinte inventate care nu reprezintă nimic. că așa ceva nu a existat. că sînt crebolinete spilimatrifice albumirii.
cuvinte care nu au rost rostite. și nici nu merită gîndite.
miercuri, 2 decembrie 2009
platformă program
sînt făcut din întuneric dar prin vene îmi curge laptele fiicelor sunetului. călăresc un cal făcut din beznă și potcovit cu fosfor alb. galopăm pe funia făcută din noduri ce sugrumă timpul în formă de sîrmă ghimpată și care este legată de stîlpul infamiei înfipt în vîrful muntelui plăcerilor iar la celălalt capăt ținută de mîna morții pironită pe buturuga uscată a copacului cunoașterii, singurul rămas pe cîmpia pustie a dorinței, întinsă pînă dincolo de orizontul înclinat al cerului zilei de mîine. după secunda de eternitate sîntem loviți de umbra unei ciori. ce faci? o-ntreb. zbor pînă mor. dar tu? mor pînă zbor.
miercuri, 25 noiembrie 2009
fețe-fețe ale modernității
există adevărul real, cel care ne învață să mergem și să respirăm, să iubim și să uităm
există adevărul imaginar, cel care ne învață să nu respirăm cînd zburăm cu peștii
există adevărul virtual, cel care ne învață să iubim ce nu putem cunoaște
există adevărul absolut, cel pe care nu-l vom cunoaște niciodată
tot ce am scris aici poate fi adevărat sau fals
sau poate doar pe jumătate
sau pe sfert
există adevărul imaginar, cel care ne învață să nu respirăm cînd zburăm cu peștii
există adevărul virtual, cel care ne învață să iubim ce nu putem cunoaște
există adevărul absolut, cel pe care nu-l vom cunoaște niciodată
tot ce am scris aici poate fi adevărat sau fals
sau poate doar pe jumătate
sau pe sfert
ialomița vineri
cu capul în nori
fundu pămîntului
moi non plus
mama și copilul
baterii solare
pustie
sub pămînt
joi, 19 noiembrie 2009
luni, 16 noiembrie 2009
ialomița sîmbătă
un loc vechi și poate neschimbat
un loc în care au murit mulți
un pămînt în care s-au întors unii
un loc în care linia orizontului trece de cele mai multe ori prin ochi
un loc care lasă unora linia orizontului să treacă prin suflet
un loc din care poți oricînd să pleci
sau ceva peste care poți cu ușurință să treci
un loc în care un străin poate cu ușurință să uite ceva frumos
miercuri, 11 noiembrie 2009
miercuri, 4 noiembrie 2009
mi-a ieșit țăran
Esti un taran urban?
Taran urban absolut
Stim ca ai facut testul acesta ca sa capeti o confirmare si iata ca o ai. Tarania urbana iese din tine prin fiecare por si miroase exact ca transpiratia pe care o acoperi cu deodorant. Esti de gasit adeseori la Carrefour, pe care il consideri si un excelent magazin de imbracaminte. Mananci parizer pe ascuns, iar cand iesi in orasi iti comanzi ciorba. Valorile tale sunt foarte stricte, te simti copil al orasului din cap pana in picioare, totusi un control al calcaielor ar revela predispozitia spre a bate descult(a) marginea soselei pana la non-stopul din Scaieteni. Iti recomandam sa participi la festivalul de la Szeged.
marți, 3 noiembrie 2009
între rucăr și bran
pe ferestrele mașinii peisajele idilice aleargă cu viteză amețitoare către bucurești lăsînd loc unei tăceri liniștitoare. pe care o sparge țipătul indignat și profund deranjabil: - măăăi, termiiinăăă!
oare ce putea face copilul de 2,6 ani imobilizat de hamuri în scăunel celuilalt pasager enervîndu-l atît de tare?
- ce s-a-ntîmplat, maria?
- mi-a aruncat scuipat în ochi de pe degetul ei supt...
oare ce putea face copilul de 2,6 ani imobilizat de hamuri în scăunel celuilalt pasager enervîndu-l atît de tare?
- ce s-a-ntîmplat, maria?
- mi-a aruncat scuipat în ochi de pe degetul ei supt...
joi, 29 octombrie 2009
rîde ciob de oală spartă
oedip plimbîndu-se pe la munte, se întîlnește cu sisif:
oedip (cu mîinile în buzunare, zîmbind jmecker din colțu gurii): - e-e? ... ce fa-ce băă-ee-ți-i? cum merge treaa-ba-aa?
sisisf (alergînd la vale în țuțu gol, rîzînd cu toOoată gura): - auzi? ... ia mai du-te tunpizdamăti!
oedip (cu mîinile în buzunare, zîmbind jmecker din colțu gurii): - e-e? ... ce fa-ce băă-ee-ți-i? cum merge treaa-ba-aa?
sisisf (alergînd la vale în țuțu gol, rîzînd cu toOoată gura): - auzi? ... ia mai du-te tunpizdamăti!
duminică, 25 octombrie 2009
căluţ de selgros
am luat fără să vreau această leapşă de la Buciuman. şi fiind caterink, o duc şi io mai departe într-o analiză de tip social, vorbind despre coşurile altor vremi deoarece şi eu mă gîndeam la coşuri de selgros.
coşurile astea de selgros:
(...At one time there were at least 140,000 Clydesdales known in Scotland; by 1949 just 80 animals were licensed in England and by 1975 the Rare Breeds Survival Trust had listed the breed as "vulnerable". ...). sau și mai bine, click pe poză
frăţiorilor, a fost odată o vreme în care orice ciolavec înarmat cu o funie un morcov şi doi ochi de ţigan putea să fraierească un astfel de căruţ să părăsească libertatea cîmpiilor şi să se lase înhămat la construirea parcărilor de selgros:
frăţiorilor, a fost odată o vreme în care orice ciolavec înarmat cu o funie un morcov şi doi ochi de ţigan putea să fraierească un astfel de căruţ să părăsească libertatea cîmpiilor şi să se lase înhămat la construirea parcărilor de selgros:
- ce plm vrei? nu vezi că pasc şi mă pregătesc să bag gonetă? dă-te din faţă că ori o să-ţi pasc flocii de pe pieptu ofilit ori o să trec prin tine... în funcţie de ce o să vrea plm foarte curînd... oricum dă-te că-mi cam limitezi orizontu de la cîmpia mea cu iarbă pe care decît pasc şi alerg în fcţ. de plm...
- deci... ăăăă... (fîstîceală maximă)... am venit cu chestiile asta din mînă ca să încerc să te rog... sau dacă nu vrei, să încerc să te oblig... să...
- nu se-ncepe cu deci... deci fii mai explicit!
- păi bine...
- nu se-ncepe nici cu păi. ce plm învăţaţi voi în peştera ai frăţie? trăiţi nasol între lilieci şi păienjeni, locuiţi deja de x.000.000 de ani în propria balegă şi vă miraţi de fiecare dată că soarele răsare... eşti cam retard. noi în x.000.000 de ani am făcut deja distanţa pămînt-soare şi retur de cca 5 la puterea 5 ori asta doar păscînd şi băgînd gonetă p-acilea... vezi tu, eu gîndesc în baza 5 că doar atîtea picioare am...deci zi ce picioru meu vrei?
- încă de acu x.000.000 de ani tot ieșim noi din peșteră mînați în special de halena fetidă a femeilor care nu fac nimic și a gălăgiei pe care o fac înțelepții ăia care stau mai la intrare și care nu ies la vînătoare da conduc toată peștera și cum îți zic, io cu încă 3 frățiori vînăm mamut, veverițe, păsări, plantăm semințe prin fața peșterii și îi ținem pe toți ăia din peșteră de x.000.000 de ani și ne-am cam săturat să muncim în starea asta de stagnare generală și m-am gîndit io că tu ai putea să mă ajuți și în ultimii 12 ani am inventat împleteala asta din mînă și în ultimii 4 ani am reușit să pun în pămîntu din fața peșterii să crească chestiile astea portocalii care am văzut că ești tu mort după ele. și ziceam că dacă ne-am uni forțele ar merge totul mai bine, mai repede, ar exista progres, s-ar construi ceva mai trainic mai durabil și reciproc avantajos.
- hai să-ți zic eu ceva reciproc avantajos: îți copulez io o copită în cap acum și cînd te vei trezi din leșin, io voi fi la tine în spinare, nevestele mele vor fi îmbrăcate cu bikinii ăia mișto de leopard ai nevestelor tale, în cîrcă la nevestele tale, iar mînjii voștri o să-i care toată viața în cîrcă pe mînjii noștri și tot așa la nesfîrșit sau pînă veți fi extinși de pe fața planetei...
după x.000.000 de ani am intrat în curtea unei foste case boierești: curte de primire cu peron iar în ea corp principal cu sală, saloane, odăi, bae. fosta grădină spre care dădea un corp secundar cu bucătărie și odăi pentru safte. în spate fosta livadă și un corp anexă format din trei spații mari. și m-a străfulgerat imaginea pe care o vedeam pe interiorul pleoapelor: în primul o trăsură, în al doilea o sanie și în al treilea doi cai putere. care mai aveau voie să pască doar din iesle și să alerge doar prin peșteri fără tavane numite orașe.
merg cu mașina prin oraș și detectez un miros familiar. mă uit după gunoierniță și nu o văd nicăieri. și tot așa și coloana merge încet înainte. de unde oare o puți așa? era chiar în fața mea de vreo 5 minute, se tîra încet parcă spre eternitate. o basculantă care ducea ceva gri, atît de gri încît nu cerea pic de atenție. cerea atenție faptul că acel munte gri se balansa încet, se mișca împotriva mișcărilor basculantei, tresălta la fiecare hop, se aranja apoi natural și se oprea odată cu basculanta ca și cum ar fi fost viu. organe gri din care mai ieșea cîte o copită și cîte un bot se tot unduiau spre o groapă de gunoi sau vreo fabrică de clei în direcția policolor.
mărul se ține în palma făcută căuș; degetele mîinii trebuie ținute către exterior nu către el. te oprești la un metru în fața lui și va face el restu. cînd începe să mestece vei putea să te bagi pe sub capul lui, pieptul tău va atinge pieptul lui, vei putea să-l mîngîi și vei descoperi că nu ai suficiente mîini să-i înconjori gîtul. și dacă vei face suficientă liniște și îți vei lipi urechea de a lui vei auzi cum urlă în el gîndu ăsta: eu am construit toate peșterile cu care te lauzi tu azi...
erau vremuri frățiorilor cînd orice ciolavec putea să iasă din curtea lui și să vadă că strada e plină de harley davidsoane ale nimănui și tuturor. dintre care putea să și-l aleagă pe cel care îi plăcea cel mai mult. și pur și simplu să-l ia și să plece. gratis, downshifting, littlethinking, eco, bio...
nu reușesc să aflu cîți cai există pe planetă
ca să pot calcula de cîte parcări de selgros e nevoie ca să adăpostească toți caii ăștia
transformați în cai putere care să doarmă sub capotele de tablă
ale nimănui și tuturor
(...Unlike humans, horses do not sleep in a solid, unbroken period of time, but take many short periods of rest. Horses spend four to fifteen hours a day in standing rest, and from a few minutes to several hours lying down. Total sleep time in a 24-hour period may range from several minutes to a couple of hours, mostly in short intervals of about 15 minutes each. ...)
dedicat lui Buciuman și celor ca el, specii pe cale de apariție care vor construi o societate pentru o specie superioară
și în amintirea erelor ce s-au scurs inventînd funia, această primă roată.
cîte parcări?
- hai să-ți zic eu ceva reciproc avantajos: îți copulez io o copită în cap acum și cînd te vei trezi din leșin, io voi fi la tine în spinare, nevestele mele vor fi îmbrăcate cu bikinii ăia mișto de leopard ai nevestelor tale, în cîrcă la nevestele tale, iar mînjii voștri o să-i care toată viața în cîrcă pe mînjii noștri și tot așa la nesfîrșit sau pînă veți fi extinși de pe fața planetei...
după x.000.000 de ani am intrat în curtea unei foste case boierești: curte de primire cu peron iar în ea corp principal cu sală, saloane, odăi, bae. fosta grădină spre care dădea un corp secundar cu bucătărie și odăi pentru safte. în spate fosta livadă și un corp anexă format din trei spații mari. și m-a străfulgerat imaginea pe care o vedeam pe interiorul pleoapelor: în primul o trăsură, în al doilea o sanie și în al treilea doi cai putere. care mai aveau voie să pască doar din iesle și să alerge doar prin peșteri fără tavane numite orașe.
merg cu mașina prin oraș și detectez un miros familiar. mă uit după gunoierniță și nu o văd nicăieri. și tot așa și coloana merge încet înainte. de unde oare o puți așa? era chiar în fața mea de vreo 5 minute, se tîra încet parcă spre eternitate. o basculantă care ducea ceva gri, atît de gri încît nu cerea pic de atenție. cerea atenție faptul că acel munte gri se balansa încet, se mișca împotriva mișcărilor basculantei, tresălta la fiecare hop, se aranja apoi natural și se oprea odată cu basculanta ca și cum ar fi fost viu. organe gri din care mai ieșea cîte o copită și cîte un bot se tot unduiau spre o groapă de gunoi sau vreo fabrică de clei în direcția policolor.
mărul se ține în palma făcută căuș; degetele mîinii trebuie ținute către exterior nu către el. te oprești la un metru în fața lui și va face el restu. cînd începe să mestece vei putea să te bagi pe sub capul lui, pieptul tău va atinge pieptul lui, vei putea să-l mîngîi și vei descoperi că nu ai suficiente mîini să-i înconjori gîtul. și dacă vei face suficientă liniște și îți vei lipi urechea de a lui vei auzi cum urlă în el gîndu ăsta: eu am construit toate peșterile cu care te lauzi tu azi...erau vremuri frățiorilor cînd orice ciolavec putea să iasă din curtea lui și să vadă că strada e plină de harley davidsoane ale nimănui și tuturor. dintre care putea să și-l aleagă pe cel care îi plăcea cel mai mult. și pur și simplu să-l ia și să plece. gratis, downshifting, littlethinking, eco, bio...
nu reușesc să aflu cîți cai există pe planetă
ca să pot calcula de cîte parcări de selgros e nevoie ca să adăpostească toți caii ăștia
transformați în cai putere care să doarmă sub capotele de tablă
ale nimănui și tuturor
(...Unlike humans, horses do not sleep in a solid, unbroken period of time, but take many short periods of rest. Horses spend four to fifteen hours a day in standing rest, and from a few minutes to several hours lying down. Total sleep time in a 24-hour period may range from several minutes to a couple of hours, mostly in short intervals of about 15 minutes each. ...)
dedicat lui Buciuman și celor ca el, specii pe cale de apariție care vor construi o societate pentru o specie superioară
și în amintirea erelor ce s-au scurs inventînd funia, această primă roată.
cîte parcări?
vineri, 23 octombrie 2009
miercuri, 21 octombrie 2009
.
Am luat acest microb de pe la un curs de istorie la care am participat ocazional. Recunosc că sunt mai puțin atras de istorie decît de prezent și de ceea ce el poate genera în viitor; așa am fost dintotdeauna: am apreciat prezentul și prezența viitorului; absența trecutului nu m-a deranjat niciodată.
M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?
Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.
M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?
Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.
.
care să te spargi de rîs în mii de bucăți, să te iei apoi cu fărașu și să te arunci la gunoi:
http://www.youtube.com/watch?v=7YqZWBAIcUY&feature=player_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=7YqZWBAIcUY&feature=player_embedded
luni, 19 octombrie 2009
.
dacă mi s-ar oferi vreodată un dar divin, cam atît de nesimțit aș fi:
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
Duminică spre luni
De mai mulţi ani, ziarul ''The New York Times'' îl are pe Sydney Schanberg corespondent de război în Cambodgia. Reporterul şi-a luat ca asistent un localnic, Dith Pran, cu care merge deseori în afara Phnom Penh-ului, unde se duce adevăratul război între forţele guvernamentale şi cele comuniste. Schanberg nu este deci deloc surprins când, în primăvara anului 1975, începe dezastrul, care va lovi pe nepregătite înalta societate a capitalei şi occidentalii de-aici, parcă rupţi de realitate.
În oraş se mai află Al Rockoff, un fotograf american marcat de băutură şi opium, Jon Swain, un reporter britanic şi Douglas, un pilot australian care l-a dus pe Schanberg cu avionul deasupra zonelor de război. Toţi sunt prezenţi când kmerii roşii înving rezistenţa guvernului, cu toată susţinerea americană şi ocupă capitala, unde mii de cambodgieni înfometaţi şi bolnavi s-au refugiat de frică. Evacuarea străinilor se face într-o panică generală, dar ziariştii decid să rămână pe loc şi să continue să transmită corespondenţele. Nu pentru mult timp însă, căci sunt arestaţi şi ameninţaţi cu împuşcarea.
În cele din urmă, Schanberg este evacuat în Thailanda, se întoarce la New York, scrie o serie de articole fulminante, câştigă mai multe premii şi devine celebru. Însă gândul i-a rămas acolo, în Cambodgia, de unde Pran, omul care i-a salvat viaţa, nu a putut fi scos. Timp de patru ani, Schanberg nu va avea nici o veste de la el. Dar Pran a reuşit totuşi să evadeze după una din faimoasele execuţii în masă, în care oameni nevinovaţi erau duşi pe câmp şi împuşcaţi de kmerii roşii...
monteur: Jim Clark
director de imagine: Roy Walker
producător: David Puttnam
costume: Judy Moorcroft
operator: Chris Menges
compozitor: Mike Oldfield
scenarist: Bruce Robinson
actor: Sam Waterston, Haing S. Ngor, John Malkovich, Julian Sands, Craig T. Nelson
regizor: Roland Joffé
sursa: http://tv.acasa.ro/program-Cinemax_2/2009-10-18/Campiile-mortii-8040130.html
În oraş se mai află Al Rockoff, un fotograf american marcat de băutură şi opium, Jon Swain, un reporter britanic şi Douglas, un pilot australian care l-a dus pe Schanberg cu avionul deasupra zonelor de război. Toţi sunt prezenţi când kmerii roşii înving rezistenţa guvernului, cu toată susţinerea americană şi ocupă capitala, unde mii de cambodgieni înfometaţi şi bolnavi s-au refugiat de frică. Evacuarea străinilor se face într-o panică generală, dar ziariştii decid să rămână pe loc şi să continue să transmită corespondenţele. Nu pentru mult timp însă, căci sunt arestaţi şi ameninţaţi cu împuşcarea.
În cele din urmă, Schanberg este evacuat în Thailanda, se întoarce la New York, scrie o serie de articole fulminante, câştigă mai multe premii şi devine celebru. Însă gândul i-a rămas acolo, în Cambodgia, de unde Pran, omul care i-a salvat viaţa, nu a putut fi scos. Timp de patru ani, Schanberg nu va avea nici o veste de la el. Dar Pran a reuşit totuşi să evadeze după una din faimoasele execuţii în masă, în care oameni nevinovaţi erau duşi pe câmp şi împuşcaţi de kmerii roşii...
monteur: Jim Clark
director de imagine: Roy Walker
producător: David Puttnam
costume: Judy Moorcroft
operator: Chris Menges
compozitor: Mike Oldfield
scenarist: Bruce Robinson
actor: Sam Waterston, Haing S. Ngor, John Malkovich, Julian Sands, Craig T. Nelson
regizor: Roland Joffé
sursa: http://tv.acasa.ro/program-Cinemax_2/2009-10-18/Campiile-mortii-8040130.html
Cîmpiile morții, văzut aseară la Cinemax 2. La vizionare au mai fost invitați: trei pahare de vin roșu, substanța activă din cca. 0,5 g de XXXXX și prima mea soție.
Fiind ''under influence'' cum se spune, am început spre disperarea fostei mele prietene să filosofez pe marginea filmului, fiind îmboldit de o dilemă streche ce mă chinuie deseori: or exista doar acest gen de ''filme istorice'' scrise din perspectiva învingătorului sau a supraviețuitorului? Mi-a venit asta văzînd personajele secundare, umplutura, mai bine zis fundalul. Și văzînd evoluția mai mult decît așteptată a evenimentelor: ziaristul scapă, ajunge celebru, cambodgianul scapă și el deși trage săracu din greu, concluzia generală e de un amar aproape insuportabil, totul previzibil. Dar ce s-a întîmplat cu fundalul, cu răniții, sfîrtecații, executații, și femeia în fustă, infirmiera care apare 20 de secunde în film, copii trași cu forța spre refugiu sau azvîrliți peste garduri ce izolează oazele de libertate? Că filmul de fapt nu e despre ăștia. E despre o istorie văzută din prisma unui învingător și a unui supraviețuitor. Despre ceilalți nu se vor face oare niciodată filme? S-or fi făcut și nu aveam eu ochii deschiși atunci? Nu cred...
Aș prefera mai multe filme și mai scurte despre ceilalți. Filme care să nu declanșeze dilema streche, filme pe care doar să le vedem. Din care să rămănem doar cu imagini, fără gînduri, fără nimic interesant de povestit.
După film, m-am strecurat tiptil în patul stăpînei și ne-am jucat. Și doar atît. Și mi-a plăcut pentru că eram luat bine. Ea s-a cam supărat dar i-a plăcut, dar ar fi vrut să-i placă și mai tare, dar eu am refuzat categoric, pentru că eram foarte luat și în starea aceea mi s-a părut vulgară propunerea ei, și atunci ea mai tare s-a supărat că a trebuit să-i placă doar atît, dar azi dimineață îi trecuse deja, pentru că per total i-a plăcut.
După joacă am adormit. Și pentru prima și singura dată în viață, probabil pentru că eram deja dus, am avut visul acela care pînă acum îmi fusese interzis. S-a întîmplat, cu tot tacîmul: cu o invitație, cu un dialog frumos și sincer, cu îmbrățișări, cu sărutări, cu dragoste, sex, copulație sau cum s-or mai fi numind lucrurile respective și chiar cu puțină conversație după. Era șatenă, potrivită de înălțime și cu aspect normal, cam ca asta:
E cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată. Mor de invidie cînd știu că nevastă-mea se delectează cu genul ăsta de senzații foarte des.
A fost o noapte interesantă, pe care merită să mi-o tatuez.
Fiind ''under influence'' cum se spune, am început spre disperarea fostei mele prietene să filosofez pe marginea filmului, fiind îmboldit de o dilemă streche ce mă chinuie deseori: or exista doar acest gen de ''filme istorice'' scrise din perspectiva învingătorului sau a supraviețuitorului? Mi-a venit asta văzînd personajele secundare, umplutura, mai bine zis fundalul. Și văzînd evoluția mai mult decît așteptată a evenimentelor: ziaristul scapă, ajunge celebru, cambodgianul scapă și el deși trage săracu din greu, concluzia generală e de un amar aproape insuportabil, totul previzibil. Dar ce s-a întîmplat cu fundalul, cu răniții, sfîrtecații, executații, și femeia în fustă, infirmiera care apare 20 de secunde în film, copii trași cu forța spre refugiu sau azvîrliți peste garduri ce izolează oazele de libertate? Că filmul de fapt nu e despre ăștia. E despre o istorie văzută din prisma unui învingător și a unui supraviețuitor. Despre ceilalți nu se vor face oare niciodată filme? S-or fi făcut și nu aveam eu ochii deschiși atunci? Nu cred...
Aș prefera mai multe filme și mai scurte despre ceilalți. Filme care să nu declanșeze dilema streche, filme pe care doar să le vedem. Din care să rămănem doar cu imagini, fără gînduri, fără nimic interesant de povestit.
După film, m-am strecurat tiptil în patul stăpînei și ne-am jucat. Și doar atît. Și mi-a plăcut pentru că eram luat bine. Ea s-a cam supărat dar i-a plăcut, dar ar fi vrut să-i placă și mai tare, dar eu am refuzat categoric, pentru că eram foarte luat și în starea aceea mi s-a părut vulgară propunerea ei, și atunci ea mai tare s-a supărat că a trebuit să-i placă doar atît, dar azi dimineață îi trecuse deja, pentru că per total i-a plăcut.
După joacă am adormit. Și pentru prima și singura dată în viață, probabil pentru că eram deja dus, am avut visul acela care pînă acum îmi fusese interzis. S-a întîmplat, cu tot tacîmul: cu o invitație, cu un dialog frumos și sincer, cu îmbrățișări, cu sărutări, cu dragoste, sex, copulație sau cum s-or mai fi numind lucrurile respective și chiar cu puțină conversație după. Era șatenă, potrivită de înălțime și cu aspect normal, cam ca asta:
E cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată. Mor de invidie cînd știu că nevastă-mea se delectează cu genul ăsta de senzații foarte des.
A fost o noapte interesantă, pe care merită să mi-o tatuez.
.
dacă ar exista o fîntînă atît de înaltă încît să nu i se zărească capătul și ai putea să treci pe sub ea în fiecare zi...
pînă în ziua în care te-ai hotărî în sfîrșit să i te arunci...
și zburînd prin celălalt capăt ai cădea pînă la urmă în cer...
unde printre alte lucruri ciudate, perverse, strîmbe, fantastice, fistichii, urîte, bune, rele, frumoase, albe, transparente, rugoase, colorate, aspre, vii, lucioase, negre, plăcute, calzi, mătăsoase, tari, elastice, moi, ude, vegetale, nemișcate, surprinse, vioaie, zgomotoase, circuri ale lui Fellini sau coșuri cu portocale mecanice, desene de-ale lui Dalli sau gînduri de-ale lui Urmuz...
printre ele, cred, ai putea vedea și asta:
pînă în ziua în care te-ai hotărî în sfîrșit să i te arunci...
și zburînd prin celălalt capăt ai cădea pînă la urmă în cer...
unde printre alte lucruri ciudate, perverse, strîmbe, fantastice, fistichii, urîte, bune, rele, frumoase, albe, transparente, rugoase, colorate, aspre, vii, lucioase, negre, plăcute, calzi, mătăsoase, tari, elastice, moi, ude, vegetale, nemișcate, surprinse, vioaie, zgomotoase, circuri ale lui Fellini sau coșuri cu portocale mecanice, desene de-ale lui Dalli sau gînduri de-ale lui Urmuz...
printre ele, cred, ai putea vedea și asta:
marți, 13 octombrie 2009
vineri, 9 octombrie 2009
garduri, porți și cocoșați invizibili în bocanci
o stradă liniștită la un moment oarecare dintr-o zi ne-mpărțită convențional în zi noapte.
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte
la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii
admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.
dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte
la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii
admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.
dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura
marți, 6 octombrie 2009
pornosfera cu bretele
cel mai frumos lucru care mi s-a întîmplat în viață.
dar cu foarte mult timp în urmă...
dar cu foarte mult timp în urmă...
luni, 5 octombrie 2009
beauty. beauty full. as in 00full
Nu uitaţi că sunt întîi de toate [...], am fost antrenat să adulmec adevărul şi mă voi lupta, ca un tată de samurai, pentru aflarea lui.
restul și [...] pe-aici:: încă un cimitir într-o dumbravă minunată.
restul și [...] pe-aici:: încă un cimitir într-o dumbravă minunată.
stăpîn
s-a redeschis pușcăria viitorilor arhitecți. cîtă invidie am pentru fețele inocente, mințile nepervertite de urîtul cotidian al meseriei și de relațiile forțate cu care încă nici nu se gîndesc că vor avea de a face. ce scîrbă îmi inundă ființa realizînd că la pervertirea asta voi participa direct. ce bucurie am simțind că înăuntrul meu a supraviețuit ca un incubus mic și mort de frig sub scara care duce la subsolul conștiinței ceva din ceea ce sînt ei acum. mai am o șansă; sper ca deținuții să mă vindece; să aibă carnea mai tare ca biciul meu.
pritzker
ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă tîrîndu-ți șlapii de la veceu către canapea și vezi că pe covor nepoții se joacă cu chestia de mai sus tocmai în momentul cînd aceasta dispare sub cea mai grea bibliotecă pe care o viață te-ai chinuit s-o umpli. vena de pe frunte se umflă alarmant de tare dar te liniștește certitudinea că nu ai trăit degeaba.ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă etc și vezi că pe covor nepoții se joacă cu un muc. vena cavă se umflă alarmant de tare și te răscolește bucuria văzînd că nu ai trăit degeaba.
duminică, 4 octombrie 2009
PRIMA IMPRESIE
prima impresie contează. la oricîte refurbișări mi-aș supune creierii, am constatat că prima impresie nu numai că contează dar are o mare încărcătură de valabilitate și adevăr. să explic în cîțiva pași scurți și logici acest lucru:
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
refurbișări prin cap
am reluat în vacanță la casa de la munte lectura cărților lui jules verne pe care într-un anume moment al vieții (cînd încă nu mă multiplicasem) le-am considerat junk și le-am exilat la țară ca pe ovidiu din pont. reluînd frumosul obicei de a citi SF am ajuns la următoarele concluzii, futuristice sau ne-:
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
umbrele gen
mă simt din ce în ce mai bombardat de o alterare a imaginii omului contemporan datorată aculturării sau anticulturării grefată pe o ușurință cotidiană a mimetismului.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.
rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
vineri, 2 octombrie 2009
joi, 1 octombrie 2009
eficientizare
- Stăpână...
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
ds&rr
mătușa bionică și mama forței vor acapara sufletele rătăcitoare și carcasele padawanilor yoda și master luke pentru toată instanța temporală a weekendului
voi rămîne doar cu iubitele mele: fosta prietenă, prima soție și stăpâna
alianța se va lărgi prin teleportarea rătăcitorilor galaxiei de la dublin și vor urma
3 zile de pomină
pururi tânăr
înveșmântat în pixeli
înconjurat de dobitoci
adică drogurisecsendroachenrol
voi rămîne doar cu iubitele mele: fosta prietenă, prima soție și stăpâna
alianța se va lărgi prin teleportarea rătăcitorilor galaxiei de la dublin și vor urma
3 zile de pomină
pururi tânăr
înveșmântat în pixeli
înconjurat de dobitoci
adică drogurisecsendroachenrol
marți, 29 septembrie 2009
camera albă reloaded
Cadrul 1
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.
Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...
Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.
(va urma)
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.
Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...
Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.
(va urma)
ghilimele, pluș și blană
Nu credeam că sunt necesare atâtea "revizii " după doar 6 ani de rulaj: stomatologie cu trimitere la ortodonție; trimitere de la medicul de familie la cardiolog pentru EKG, eventual ECO, care să zică dacă e "apt pt. activități sportive"; consult oftalmologic; trimitere la ORL în vederea consultării care să stabilească necesitatea și pertinența "amputării" copilului care s-a dezvoltat în jurul polipilor.
Iar acestea printre nenumărate ședințe cu "aparținătorii" și diverse comunicări de la o instituție publică către o "celulă de bază".
Toate strecurate printre minunatele ședințe de aprofundat și dezvoltare a îndemânării în exprimare; prin "hieroglife": puncte, linii, bastonașe, liniuțe, cârjulițe, cârje, sedile, pătrățele, icsulețuri... Trecând acum prin bănănăiala lecțiilor cu fiică-mea îmi amintesc de bieții mei părinți și mi se face milă amestecată cu scârbă de ei. "Arsenalul" zilelor noastre e mult apgradat; fi-mea are o clepsidră micuță pe care o tot răsucește ca să vadă ¨cât îmi ia să fac un rând¨, așa, ca o mică "pauză"; se mai oprește din când în când "să-mi fac niște vânt cu evantaiu", care este pus la loc de cinste pe manuale; și se oprește foarte des "pur și simplu"; pune capacul la stilou, privește fix în golul dintre ea și peretele din față și începe să bălăngăne încet și a pustiu din picioarele cu care nu ajunge la podeaua de sub birou, loc în care stau îngrămădite amintiri de pluș ale copilăriei ce aproape a trecut: Pufii, AlbdeNegru, Miau, puiu lu AlbdeNegru, Ham; și încă două coșuri mari cu amintiri mai mici și mai de plastic.
Eu aveam vreo 9 (nouă) jucării. Și cuie, biluțe de rulment, cioburi, bani ruginiți și încă alte lucruri mici "made in maidan" care încăpeau într-o cutie de pantofi "de copil".
Pe mine nu m-au dus la nici o revizie niciodată, dar trăgeam de timp la lecții cât zece.
Îmi puneam "cheile de gât", "pachețelu" în ghiozdan, sunam un amic să-i spun să coboare că trec să-l iau "să meargă cu mine".
Și trebuia să încui și "jos" și "sus". Și trebuia să sar în lift că nu pleca cu mine. Și foarte rapid că altfel puteau să "mă cheme" la alt etaj, cu ușile deschise; dacă venea și "Bobii" nu mai era problemă că pe amândoi "ne ducea". Eram prieteni buni. Când mă vedea venind de la școală se prezenta urgent la lift să-l duc și pe el "la zece". El "stătea" la "nouă spre zece", lângă ghenă că erau geamuri "până jos" prin care cred că îi plăcea să domine de sus tot maidanul și putea să urmărească toți câinii. A trăit mult, până când eram la liceu. Era alb cu pete negre.
Istoria se repetă altfel.
Iar acestea printre nenumărate ședințe cu "aparținătorii" și diverse comunicări de la o instituție publică către o "celulă de bază".
Toate strecurate printre minunatele ședințe de aprofundat și dezvoltare a îndemânării în exprimare; prin "hieroglife": puncte, linii, bastonașe, liniuțe, cârjulițe, cârje, sedile, pătrățele, icsulețuri... Trecând acum prin bănănăiala lecțiilor cu fiică-mea îmi amintesc de bieții mei părinți și mi se face milă amestecată cu scârbă de ei. "Arsenalul" zilelor noastre e mult apgradat; fi-mea are o clepsidră micuță pe care o tot răsucește ca să vadă ¨cât îmi ia să fac un rând¨, așa, ca o mică "pauză"; se mai oprește din când în când "să-mi fac niște vânt cu evantaiu", care este pus la loc de cinste pe manuale; și se oprește foarte des "pur și simplu"; pune capacul la stilou, privește fix în golul dintre ea și peretele din față și începe să bălăngăne încet și a pustiu din picioarele cu care nu ajunge la podeaua de sub birou, loc în care stau îngrămădite amintiri de pluș ale copilăriei ce aproape a trecut: Pufii, AlbdeNegru, Miau, puiu lu AlbdeNegru, Ham; și încă două coșuri mari cu amintiri mai mici și mai de plastic.
Eu aveam vreo 9 (nouă) jucării. Și cuie, biluțe de rulment, cioburi, bani ruginiți și încă alte lucruri mici "made in maidan" care încăpeau într-o cutie de pantofi "de copil".
Pe mine nu m-au dus la nici o revizie niciodată, dar trăgeam de timp la lecții cât zece.
Îmi puneam "cheile de gât", "pachețelu" în ghiozdan, sunam un amic să-i spun să coboare că trec să-l iau "să meargă cu mine".
Și trebuia să încui și "jos" și "sus". Și trebuia să sar în lift că nu pleca cu mine. Și foarte rapid că altfel puteau să "mă cheme" la alt etaj, cu ușile deschise; dacă venea și "Bobii" nu mai era problemă că pe amândoi "ne ducea". Eram prieteni buni. Când mă vedea venind de la școală se prezenta urgent la lift să-l duc și pe el "la zece". El "stătea" la "nouă spre zece", lângă ghenă că erau geamuri "până jos" prin care cred că îi plăcea să domine de sus tot maidanul și putea să urmărească toți câinii. A trăit mult, până când eram la liceu. Era alb cu pete negre.
Istoria se repetă altfel.
luni, 28 septembrie 2009
.
De multe ori, ca să găsești un grăunte de frumusețe trebuie să pierzi mult timp căutând prin mormane de gunoi:
joi, 24 septembrie 2009
nesincronizare
Urlete înfiorătoare se rostogoleau pe holul mare făcând să vibreze mortarul bolților înnegrite de trecerea lentă a eternității și sunetul unor pași greoi se distingea din ce în ce mai aproape prin această harababură care spurca liniștea asfințitului portocaliu ce se strecura printre perdelele grele ale ferestrelor sălii. Ușa ferecată în fiare mai bătrâne ca oceanul sări în lături și un vaiet prelung ieși din lucrul grăitor care se aruncase pe lespezile reci:
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.
luni, 21 septembrie 2009
luni, 14 septembrie 2009
Ai belit-o, leliţă
Pentru faptele abominabile şi comportamentul ticăloşit arătate în primii 6 ani şi 3 săptămâni ai vieţii, pentru acest element antisocial s-a dat sentinţa de instituţionalizare de la 12 la 18 ani cu posibilitatea de eliberare pentru bună purtare după executarea primilor 10, conform legilor în vigoare. Azi a fost prima zi...
joi, 10 septembrie 2009
.
Nu mai ştiu cum am ajuns aici, dar eu zic că merită puţină atenţie:
http://blogideologic.wordpress.com/
http://blogideologic.wordpress.com/
luni, 7 septembrie 2009
marți, 28 iulie 2009
joi, 23 iulie 2009
Fructul interzis
Selgros.
Raionul de jucării.
Un tată încruntat domină cu fulgerele din priviri,
Un copil în ochii căruia se citeşte uimire şi cutremur
Şi o luminiţă de îndârjire,
Care îl ajută să spună hotărât:
Dar eşti conştient că nu voi mai putea trăi fără ea!
Raionul de jucării.
Un tată încruntat domină cu fulgerele din priviri,
Un copil în ochii căruia se citeşte uimire şi cutremur
Şi o luminiţă de îndârjire,
Care îl ajută să spună hotărât:
Dar eşti conştient că nu voi mai putea trăi fără ea!
marți, 21 iulie 2009
joi, 9 iulie 2009
rock werchter
multe grase, nesimţiţi, urâte, boi şi bivoliţe, nici un camion care să dea peste ei
ţară perfectă pentru oameni de căcat
organizare perfectă
covor de gunoaie
40° la umbră; nicăieri umbră
mi-au julit telefonu ăla mişto
shit-food
nu există nonstop
popor de disco-fani, public de rahat pentru concerte, bun doar de club
fac Oasis, fac Coldplay şi pe toţi labagii care nu au sound de concert
Nick Cave and the Bad Seeds rulz
Nine Inch Nails rulz
Jason Mraz rulz
MetallicA rulz forevăr
per total a fost OK
concluzii:
paritatea este de 1 la 6: dacă ei sunt 300.000 şi noi 100.000, îi radem de pe faţa pământului complet şi trecem 50.000 de băieţi de-ai noştri victorioşi şi nevătămaţi pe sub arcul de triumf.
nu mai merg în belgia decât înarmat până în dinţi sau dacă sunt plătit regeşte
toleranţa se naşte din acceptarea nesimţirii celui care cere să fie tolerat
ţară perfectă pentru oameni de căcat
organizare perfectă
covor de gunoaie
40° la umbră; nicăieri umbră
mi-au julit telefonu ăla mişto
shit-food
nu există nonstop
popor de disco-fani, public de rahat pentru concerte, bun doar de club
fac Oasis, fac Coldplay şi pe toţi labagii care nu au sound de concert
Nick Cave and the Bad Seeds rulz
Nine Inch Nails rulz
Jason Mraz rulz
MetallicA rulz forevăr
per total a fost OK
concluzii:
paritatea este de 1 la 6: dacă ei sunt 300.000 şi noi 100.000, îi radem de pe faţa pământului complet şi trecem 50.000 de băieţi de-ai noştri victorioşi şi nevătămaţi pe sub arcul de triumf.
nu mai merg în belgia decât înarmat până în dinţi sau dacă sunt plătit regeşte
toleranţa se naşte din acceptarea nesimţirii celui care cere să fie tolerat
miercuri, 24 iunie 2009
nobody
Unii fac sculpturi, scriu cărţi, pictează, desenează pe asfalt sau hârtie, aruncă decibeli sub formă de cântece, exprimând ceva unic pornit din adâncul fiinţei lor. Alţii, mai lipsiţi de inspiraţie fac doar copii. Un creţ a făcut un om cum nimeni nu a mai văzut şi nu va mai vedea.
joi, 18 iunie 2009
Simbioză sau sudură?
Iunie
00:00 - 01:00: cald afară / mai cald înăuntru / cel mai cald sub pernă / zvârcoliri etc.
01:01 vis frumos / senzaţie plăcută familiară / trecere rapidă către coşmar cu sex în turnătorie / deşteptarea.
Burta şi partea cu ţâţele lipite de spatele meu. Frige ca la balamuc; cu labele din spate îmi imobilizează picioarele ; cu o labă din faţă mă sugrumă; mârâitul fierbinte mi-a aburit urechea. Călcâi tandru în lombare o trimite pe partea de 75% din pat care de comun acord în urmă cu ani de zile s-a hotărât că îi aparţine.
02:00 deşteptarea. Pe cei 25 % ai mei din pat: a executat o priză cu labele din faţă imobilizându-mi mâinile, cu o labă din spate mi-a încolăcit un picior; şi-a lipt spatele de mine iar cu partea cu coada mă împinge violent în burtă; smocuri de blană sunt adânc băgate la mine în nas, ajungând pe trahee; frige de zici că a mâncat jar; mârâie de plăcere în timp ce doarme liniştită; visează că am murit şi încep să mă răcesc. Călcâi în lombare.
08:00 Visez călcâie mici şi fierbinţi la mine în lombare / deşteptarea. Şi-a adus şi puii şi i-a cuibărit pe 50% din partea mea de pat. Dorm toate trei învelite cu un pled, puţin zgribulite, senine, mârâind uşor; visează că se joacă împreună în curte; eu nu apar pe-acolo. Sub mine cearşeaful este ud; mă ridic; arcurile scârţâie, probabil ruginite de sudori.
00:00 - 01:00: cald afară / mai cald înăuntru / cel mai cald sub pernă / zvârcoliri etc.
01:01 vis frumos / senzaţie plăcută familiară / trecere rapidă către coşmar cu sex în turnătorie / deşteptarea.
Burta şi partea cu ţâţele lipite de spatele meu. Frige ca la balamuc; cu labele din spate îmi imobilizează picioarele ; cu o labă din faţă mă sugrumă; mârâitul fierbinte mi-a aburit urechea. Călcâi tandru în lombare o trimite pe partea de 75% din pat care de comun acord în urmă cu ani de zile s-a hotărât că îi aparţine.
02:00 deşteptarea. Pe cei 25 % ai mei din pat: a executat o priză cu labele din faţă imobilizându-mi mâinile, cu o labă din spate mi-a încolăcit un picior; şi-a lipt spatele de mine iar cu partea cu coada mă împinge violent în burtă; smocuri de blană sunt adânc băgate la mine în nas, ajungând pe trahee; frige de zici că a mâncat jar; mârâie de plăcere în timp ce doarme liniştită; visează că am murit şi încep să mă răcesc. Călcâi în lombare.
08:00 Visez călcâie mici şi fierbinţi la mine în lombare / deşteptarea. Şi-a adus şi puii şi i-a cuibărit pe 50% din partea mea de pat. Dorm toate trei învelite cu un pled, puţin zgribulite, senine, mârâind uşor; visează că se joacă împreună în curte; eu nu apar pe-acolo. Sub mine cearşeaful este ud; mă ridic; arcurile scârţâie, probabil ruginite de sudori.
luni, 15 iunie 2009
.
Ce bine e să lucrezi fumat, aşa ca mine, dar din când în când să mai şi dansezi, aşa de relaxare.
Ce rău e să lucrezi fumat şi să pierzi "cea mai pizdoasă secţiune" aşa ca Mateiaş care nu dansează.
Duamne, ce-i la gura lui săracu drogoman.
Ce rău e să lucrezi fumat şi să pierzi "cea mai pizdoasă secţiune" aşa ca Mateiaş care nu dansează.
Duamne, ce-i la gura lui săracu drogoman.
.
dreptul de veto trebuie să aparţină exclusiv celor mai luminate minţi ale unei societăţi. o majoritate poate fi întrunită printr-un interes comun care s-ar putea să aibă implicaţii ulterioare negative chiar împotriva majorităţii care nu a analizat la momentul votului suficient situaţia şi mai ales modalităţile în care poate evolua rezultatul.
dreptul de veto trebuie exercitat măcar informativ.
minţi luminate trebuie plasate strategic acolo unde se votează.
dreptul de veto trebuie exercitat măcar informativ.
minţi luminate trebuie plasate strategic acolo unde se votează.
.
Ion instalatorul este veşnic într-o stare de ambriguetate.
Biriş structuristul este veşnic într-o stare de luciditate.
Amândoi mă deranjează profund în special în starea de ierbozitate în care mă aflu.
Trag concluzia că eu sunt exact la mijloc.
Biriş structuristul este veşnic într-o stare de luciditate.
Amândoi mă deranjează profund în special în starea de ierbozitate în care mă aflu.
Trag concluzia că eu sunt exact la mijloc.
!!!
SĂ NU UIT:
Bob Marley mi se pare tare.
dacă-l ascult fumat, e CEL MAI tare.
mă duc să mai dansez pe lângă mateiaş; cool.
Bob Marley mi se pare tare.
dacă-l ascult fumat, e CEL MAI tare.
mă duc să mai dansez pe lângă mateiaş; cool.
duminică, 14 iunie 2009
.
Sfârşit de an preşcolar; serbare; se lasă cu mici şi suc la o terasă.
Singurul reprezentant al sexului frumos împreună cu 7 reprezentante ale sexului slab: văduve, divorţate, analfabete neîncepute.
Concluzii:
1. se cam termină bărbaţii;
2. dacă nici asta nu e toleranţă şi respect faţă de viaţă şi creaţie evoluţionistă sau divină, eu mă spânzur cu propriile intestine.
Singurul reprezentant al sexului frumos împreună cu 7 reprezentante ale sexului slab: văduve, divorţate, analfabete neîncepute.
Concluzii:
1. se cam termină bărbaţii;
2. dacă nici asta nu e toleranţă şi respect faţă de viaţă şi creaţie evoluţionistă sau divină, eu mă spânzur cu propriile intestine.
fără filtru
Am votat la sfântu gheorghe cu ţărăniştii între plajă, două beri, prins de peşte şi paranghelii cu ierbivorele blazate scăpate din mediul lor multinaţional. Îmi place să îmi asigur un back-up. În tinereţe fumam lemeu dar ţineam tot timpul după cărţi un pachet de carpaţi fără filtru pentru orice eventualitate.
Năravu din fire n-are lecuire; optimistul are multe griji.
Năravu din fire n-are lecuire; optimistul are multe griji.
duminică
mă simt ca un ciocan căzut într-un câmp de muşeţel; singura mulţumire e că nu produc decibeli.
ce bine că nu mă vede nimeni.
ce bine că nu mă vede nimeni.
sâmbătă, 13 iunie 2009
pornosfera cu antene
am ajuns dependent de bloguri, de ce au de spus alţii. oameni care nu au acces la cuvânt dar care au ceva de spus în societatea şi timpul acesta care care nici nu mai poate asigura locul la cuvânt. mi-am şters deja de două ori lista de bookmarkuri propunându-mi s-o las mai moale cu cititul care ia din timpul de muncă şi din cel liber destul de mult. dar poate că asta este noua literatură, noul ziar, noua televiziune şi e direct de la sursă, direct din capul celui care a gândit lucrul respectiv. azi mi-am refăcut lista de bookmarkuri şi mă sperie să văd că are şi new-entry-uri. fac mi saidueis, dă dependenţă mai rău ca pornu sau maria.
la pornosferă vor intra în jurnalul de tatuaje lucrurile de pe net pe care nu vreau să le uit, terabiţii de informaţie care să-mi ţină de urât în sicriu, că iarbă degeaba o să-mi pună sub pernă.
deci, pentru început: 10 /1 s e r i e s. superb
la pornosferă vor intra în jurnalul de tatuaje lucrurile de pe net pe care nu vreau să le uit, terabiţii de informaţie care să-mi ţină de urât în sicriu, că iarbă degeaba o să-mi pună sub pernă.
deci, pentru început: 10 /1 s e r i e s. superb
Povestea anticristului de ţară şi a nebunei cu lindic zglobiu de Lars von Trier
Optimist roz bonbon să fii sau pesimist adânc şi negru, acest film îţi va schimba puţin viaţa. Pe optimişti în mod sigur îi va schimba radical.Povestea a doi părinţi rămaşi orfani care în tristeţea lor realistă se duc la ţară unde o ard aproape suprarealist până când cel mai bun învinge ultrarealist.
În sală s-a oftat la greu, s-a râs, s-au strâns puternic mânerele de la scaune, s-a transpirat abundent; au plecat doar vreo doi, cred că erau ghei, doar aşa gestul lor de a nu putea sau vrea să înţeleagă mesajul devenea explicabil. Ne-a liniştit pe toţi dedicaţia din final care a plasat întreaga poveste într-o altă dimensiune şi a adus aplauze.
Mi-a plăcut să văd reacţiile şi să ascult părerile celor care ieşeau de la film, foarte diferite şi foarte personale, un motiv suplimentar de a cataloga filmul ca fiind dacă nu bun, cel puţin o catapultă interesantă de lansat dileme.
Alta este însă dilema streche. Câte ar fi putut face Tarkovsky dacă ar fi trăit azi având posibilitatea exprimării libere şi acceptarea relaxată a oricărui limbaj plastic care caracterizează prezentul globalizării în viteză şi al dispariţiei graniţelor comunicării.
Şi o propunere: dacă expunerea la zona nordică dezvoltă minţi şi idei ciudate cum am mai văzut şi pe la Bergman, poate e de datoria noastră a tuturor să mergem peste ei şi să-i exilăm cu forţa mai aproape de Mediterană că altfel ăştia or să ducă societatea de râpă deşi au mega-potenţial; să nu uităm fenomenul abba.
Spun asta pentru că mi-e dor de ceva gen Almodovar, de o anumită sensibilitate fără de care mi-e deja teamă că o să încep să prefer divertismentul unui anume tip de artă.
Filmul mi-a plăcut şi în mod sigur am să-l revăd; eu zic că anticristul e el; sunt curios însă dacă peste nişte ani, după ce-l voi revedea voi avea aceeaşi opinie.
Azi-noapte am visat urât. Deci Trier rulz.
joi, 11 iunie 2009
14 zile
bucureşti - atena - eghina - atena - paranghelie - plajă - calatrava - acdc - pierdut avion - bucureşti - viena - arhitectură - paranghelie - bucureşti - sfântu gheorghe - paranghelie - bucureşti
brunetă în galben noaptea
100 de metri am mers după ea
între pielea ei şi rochie un aer vrăjit dansa
am şi uitat deja cum arăta
dar scriu asta ca să-mi amintesc că nu o voi mai vedea
între pielea ei şi rochie un aer vrăjit dansa
am şi uitat deja cum arăta
dar scriu asta ca să-mi amintesc că nu o voi mai vedea
Adio
Grupa 32 A 2008-2009anda Anastasiu *
mihai Ardeleanu **
larisa Avram *
vincent Babeş ***
mihai Bercea *
andra Bondrea *
alexandra Butnaru ***
cristina Caragheorgheopol ***
traian Colţan ***
cătălin Gătin ****
beniamin Grăjdeanu
teodor Hurubaş *
tudor Iacob ***
rareş Ionescu **
alexandru Luca **
mara Măntoiu **
mihai Medvedovici ***
cristian Mititelu ***
ion Neculcea
dana Ninulescu ***
alexandra Popa ***
diana Rusu *
cristina Stamate ****
irenne Stanciu **
legendă
* poate
** poate şi vrea
*** poate mult şi vrea
**** poate mult şi vrea mereu
.
Iulie 2007
MARIA
(3 ani şi 11 luni, fără ocupaţie, se joacă complet dezbrăcată pe covor cu 2 maşinuţe şi nişte cuburi),
Către bunicul ei,
VICTOR
(62 ani, arhitect, desculţ, bea o bere şi se uită la Realitatea TV)
:
- EŞTI INUTIL !
MARIA
(3 ani şi 11 luni, fără ocupaţie, se joacă complet dezbrăcată pe covor cu 2 maşinuţe şi nişte cuburi),
Către bunicul ei,
VICTOR
(62 ani, arhitect, desculţ, bea o bere şi se uită la Realitatea TV)
:
- EŞTI INUTIL !
joi, 21 mai 2009
Mişcă-te soldat!
Intru în atelier şi dau bunăziua tuturor care sunt de fapt trei. Una care scrie ceva la o planşetă şi care e singura care îmi răspunde şi ceilalţi doi: paralizata lividă şi superiorul meu care ignorându-mă îi COMUNICĂ: Nu pot să cred, că TOCMAI TU nu înţelegi că NU SE POATE să vii ACUM cu aşa ceva. Îi sparg bariera sunetului reducându-l la tăcere cu: - Avem şi noi un student silitor şi tocmai la ăsta urlăm cel mai tare. Mă reped lângă ei sperând că se mai poate salva ceva, dau sugestia schimbării de plastică printr-un artificiu simplu la care e clar că nici unul nu se gândise şi preiau negocierile. De pe o poziţie moderată îi spun acelaşi lucru pe care colegul îl prezenta brutal, lipsit total de diplomaţie: eşti proastă pentru că îţi limitezi plaja de opţiuni prin îngustarea orizontului ca premiză a perfecţiunii prin autoimpunerea unei abordări punctuale. Încearcă să faci relaxat mai multe variante simple din care să alegem una bună, decât să te concentrezi să dezvolţi una complexă care în final se va dovedi complet cretină (mă rog, cu alte cuvinte, metafore, analogii, citate...). A zâmbit şi m-am simţit salvat.
Cristina Stamate are cca 1,85 m, 21 de ani şi este timidă. Scriu despre ea ca să nu o uit şi pentru că mi-a confirmat că cel care munceşte, plăteşte. Cealaltă nu merită menţionată, mai ales că la un moment dat a dispărut ca şi cum nici nu ar fi fost (preferata colonelului, nu-i dau numele că vreau să o uit).
Căpitanul l-a luat pe locotenent la bere.
Soldatul a rămas pe câmpul de luptă, singurul dintr-o companie de 24. Supravieţuitoarea.
Cristina Stamate are cca 1,85 m, 21 de ani şi este timidă. Scriu despre ea ca să nu o uit şi pentru că mi-a confirmat că cel care munceşte, plăteşte. Cealaltă nu merită menţionată, mai ales că la un moment dat a dispărut ca şi cum nici nu ar fi fost (preferata colonelului, nu-i dau numele că vreau să o uit).
Căpitanul l-a luat pe locotenent la bere.
Soldatul a rămas pe câmpul de luptă, singurul dintr-o companie de 24. Supravieţuitoarea.
marți, 19 mai 2009
.
Mă întreb de ce dioptrii avea nevoie Brâncuşi pe vremea când rupea baroase pe spinarea păsării măiestre şi aş vrea să mă uit la ea cu nişte ochelari care să redea acel efect. Să o văd aşa cum o vedea creatorul ei.
sâmbătă, 16 mai 2009
.
Şi un fel de răspuns la postul anterior:
“I asked the brick, ‘What do you like, brick?’ And brick said, ‘I like an arch.’" - Louis Kahn
.
Dacă blogul ăsta mai are şi alţi vizitatori în afară de mine, cred că este util să afle de Koolhaas Houselife, un film de Ila Beka şi Louise Lemoine pe care l-am văzut ieri la Anuala de Arhitectură Bucureşti şi care m-a impresionat profund. Este o metaforă despre o casă şi modul în care viaţa decurge în ea; despre frumos şi funcţional; despre o estetică surprinsă din multiple unghiuri care impun multiple senzaţii şi sentimente, multe contradictorii . Rămâne ca fiecare să-şi dea cu părerea, lucru pe care vă invit să-l faceţi vizitând anuala, cu atât mai mult cu cât la noapte este deschisă alături de muzee.Pentru cei care nu pot sau care află prea târziu:
http://www.anuala.ro/
http://www.anuala.ro/2009/koolhaas_houselife/
Şi siteul oficial al filmului, care oricum, merită văzut:
http://www.koolhaashouselife.com/index.html
vineri, 15 mai 2009
joi, 14 mai 2009
mândrie prejudecată
Mândrie prejudecată sau mai bine zis mândrie cu premeditare. E plăcut să ştii că ceva personal, făcut cu mâna şi cu capul propriu îţi va supravieţui multă vreme, mai mult poate şi ca urmaşii oameni. Într-o lume în care multe tind să devină efemere eu am fost ca să zic aşa, ales. Fără să fiu un fanatic al genului ci mai degrabă un moderat, mi-am dat silinţa să iasă bine; pentru că în fond va fi locuită de ceva pentru care mulţi au respect. Şi se va privi şi intra înăuntru cu respect. Petru aceia şi cu speranţa că nu se vor mai naşte imbecili care să demoleze în numele unui om nou, o dedic,
cu mândrie
miercuri, 13 mai 2009
luni, 11 mai 2009
.
Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână multiubită pentru că vindeci cu aerul prin care pluteşti pământul pe care l-am spurcat eu târându-mă. Pentru că parfumezi cu atingerea ta lumina pe care au îngreunat-o privirile ochilor mei buboşi, pentru că menţii viaţa în lucrurile pe care solzii mei le zgârie când mă zbat în grimasele abjecte cu care încerc să te fac atentă, că eşti atât de bună şi îmi permiţi să mă ghemuiesc la picioarele tale pătându-ţi... şamd.
Merită cu prisosinţă această rugăminte.
Suntem urâţi, violenţi, puţim, râgâim, ne băşim, ne cade pe faţa de masă, urlăm la copii lor, la ele, le urâm şi le învinuim pentru majoritatea eşecurilor noastre de bărbaţi în timp ce ne întoarcem ciorapii pe partea cealaltă ca să îi putem purta şi a doua zi, o altă zi glorioasă în care noi bărbaţii vom inventa alte tunuri care să omoare alţi copii ai altor femei la care urlă alţi bărbaţi urâţi.
Suntem atât de urâţi şi de violenţi încât, după ce prototipul a fost scos din fabrică, responsabilul cu şarja şi-a dat seama că ceva este în neregulă cu produsul; că dacă continuă producţia doar cu acest model unităţile se vor distruge între ele cuprinse de depresia şi disperarea de a trăi înconjurate doar de urâţenie violenţă şi mirosuri grele. Şi atunci a fabricat şi femeia. Şi a făcut-o frumoasă, răbdătoare şi plăcut mirositoare. Dar a făcut-o ceva mai proastă. Suficient de proastă ca să creadă că nu poate fi completă decât alături de ceva urât, violent, împuţit şi care o îmbăloşează cu gândurile lui lascive şi privirile buboase, ba chiar să şi iubească această ciupercă otrăvitoare. Atât de mult încât să facă alte ciuperci la fel ca cea care le-a îmbătat cu veninul şi pe care să le iubească şi mai mult în loc să le considere rebuturi provenite din spori neperformanţi.
Eu, dacă aş deveni brusc femeie aş fi suficient de deşteaptă încât nu m-aş uita niciodată la ceva atât de abject cum este un bărbat. Astfel, fiind frumoasă şi prin prisma experienţei acumulate ca bărbat aş fraieri o femeie şi aş lua-o de nevastă că ştiu deja cum se face. Aş face cu ea doar fete că mă pricep. Şi o spun aici sincer, m-aş purta frumos cu ea; suficient de frumos că aş aduce-o chiar în stare să îmi declame zilnic: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână multiubită pentru că ... (vezi mai sus) .
Şi cred că tot nevastă-mea ar fi prima vizată de acest experiment; e cea mai fraieră pe care am găsit-o până acum; cred că ar pune botu la mine şi în chip de femeie.
Până atunci îi îngădui să mă venereze în chip de bărbat. De ce or fi ales această cale, doar fabricantul lor poate răspunde; că doar femei sunt destule şi ar avea de unde să aleagă şi ele ceva bun. Mi-e milă amestecată cu scârbă de bietele femei.
Dacă vreodată se vor deştepta, bărbatul viitorului va fi femeie şi/sau nu va mai fi deloc. În grija lor cade această responsabilitate, că doar ele ştiu cum se face. Le înţeleg acum că îi fac pe unii homosexuali. E primul pas, suntem pe ducă, trăim ultimele clipe ale unor vremuri de aur pentru specia noastră, au început să se prindă.
Aşa că spălaţi-vă, puneţi chiloţi curaţi şi băgaţi textu: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână ...
Merită cu prisosinţă această rugăminte.
Suntem urâţi, violenţi, puţim, râgâim, ne băşim, ne cade pe faţa de masă, urlăm la copii lor, la ele, le urâm şi le învinuim pentru majoritatea eşecurilor noastre de bărbaţi în timp ce ne întoarcem ciorapii pe partea cealaltă ca să îi putem purta şi a doua zi, o altă zi glorioasă în care noi bărbaţii vom inventa alte tunuri care să omoare alţi copii ai altor femei la care urlă alţi bărbaţi urâţi.
Suntem atât de urâţi şi de violenţi încât, după ce prototipul a fost scos din fabrică, responsabilul cu şarja şi-a dat seama că ceva este în neregulă cu produsul; că dacă continuă producţia doar cu acest model unităţile se vor distruge între ele cuprinse de depresia şi disperarea de a trăi înconjurate doar de urâţenie violenţă şi mirosuri grele. Şi atunci a fabricat şi femeia. Şi a făcut-o frumoasă, răbdătoare şi plăcut mirositoare. Dar a făcut-o ceva mai proastă. Suficient de proastă ca să creadă că nu poate fi completă decât alături de ceva urât, violent, împuţit şi care o îmbăloşează cu gândurile lui lascive şi privirile buboase, ba chiar să şi iubească această ciupercă otrăvitoare. Atât de mult încât să facă alte ciuperci la fel ca cea care le-a îmbătat cu veninul şi pe care să le iubească şi mai mult în loc să le considere rebuturi provenite din spori neperformanţi.
Eu, dacă aş deveni brusc femeie aş fi suficient de deşteaptă încât nu m-aş uita niciodată la ceva atât de abject cum este un bărbat. Astfel, fiind frumoasă şi prin prisma experienţei acumulate ca bărbat aş fraieri o femeie şi aş lua-o de nevastă că ştiu deja cum se face. Aş face cu ea doar fete că mă pricep. Şi o spun aici sincer, m-aş purta frumos cu ea; suficient de frumos că aş aduce-o chiar în stare să îmi declame zilnic: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână multiubită pentru că ... (vezi mai sus) .
Şi cred că tot nevastă-mea ar fi prima vizată de acest experiment; e cea mai fraieră pe care am găsit-o până acum; cred că ar pune botu la mine şi în chip de femeie.
Până atunci îi îngădui să mă venereze în chip de bărbat. De ce or fi ales această cale, doar fabricantul lor poate răspunde; că doar femei sunt destule şi ar avea de unde să aleagă şi ele ceva bun. Mi-e milă amestecată cu scârbă de bietele femei.
Dacă vreodată se vor deştepta, bărbatul viitorului va fi femeie şi/sau nu va mai fi deloc. În grija lor cade această responsabilitate, că doar ele ştiu cum se face. Le înţeleg acum că îi fac pe unii homosexuali. E primul pas, suntem pe ducă, trăim ultimele clipe ale unor vremuri de aur pentru specia noastră, au început să se prindă.
Aşa că spălaţi-vă, puneţi chiloţi curaţi şi băgaţi textu: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână ...
plastilină şi heavy metal
E dimineaţă şi beau cafeaua cu nevasta pe scara din spatele casei în armonie spirituală, la adăpost de un soare crud, violent de matinal.
Prin uşa deschisă se rostogolesc urlete.
- Hai mă mamaie să te pieptăn că nu poţi să te duci aşa! (n.a. la grădiniţă)
Pe uşă iese în viteză un răcnet urmat de: - NU VREAU!
- Hai, mă te rog io frumos, vino la baie să te pieptăn, uite cum îţi stă.
Pe uşă iese un mârâit gros şi prelung urmat de copilul frumos îmbrăcat în chip de zână colorată pastel şi având ochi ficşi plini de ură, rotunzi ca ai prizei lângă care pare că a dormit, ochi cu care ne fixează din fugă parcă reproşându-ne ignoranţa. Dispare pe după casă lăsând în urmă un schelălăit groaznic.
Din casă se aud nişte papuci mergând pe gresie. Milica are 7 clase, vreo 60 de ani, e de la ţară iar pasiunea vieţii ei este să îngrijească minori loviţi de rabie că altfel nu pot să-mi explic răbdarea de care dă dovadă cu primul născut al soţiei mele. Este unul din cei mai buni oameni pe care îi cunosc şi care acum merge pe hol aşteptând. Liniştea îi este spulberată de sunetul uşii de la intrare trântită cu forţă urmat de altă linişte mult mai apăsătoare.
- ...
- .
- Vino măcar să ţi-l aranjez puţin.
- NICI GÂND.
- Bine. Atunci du-te aşa ca rocării.
Prin uşa deschisă se rostogolesc urlete.
- Hai mă mamaie să te pieptăn că nu poţi să te duci aşa! (n.a. la grădiniţă)
Pe uşă iese în viteză un răcnet urmat de: - NU VREAU!
- Hai, mă te rog io frumos, vino la baie să te pieptăn, uite cum îţi stă.
Pe uşă iese un mârâit gros şi prelung urmat de copilul frumos îmbrăcat în chip de zână colorată pastel şi având ochi ficşi plini de ură, rotunzi ca ai prizei lângă care pare că a dormit, ochi cu care ne fixează din fugă parcă reproşându-ne ignoranţa. Dispare pe după casă lăsând în urmă un schelălăit groaznic.
Din casă se aud nişte papuci mergând pe gresie. Milica are 7 clase, vreo 60 de ani, e de la ţară iar pasiunea vieţii ei este să îngrijească minori loviţi de rabie că altfel nu pot să-mi explic răbdarea de care dă dovadă cu primul născut al soţiei mele. Este unul din cei mai buni oameni pe care îi cunosc şi care acum merge pe hol aşteptând. Liniştea îi este spulberată de sunetul uşii de la intrare trântită cu forţă urmat de altă linişte mult mai apăsătoare.
- ...
- .
- Vino măcar să ţi-l aranjez puţin.
- NICI GÂND.
- Bine. Atunci du-te aşa ca rocării.
.
Tati, am cea mai mare pulă din clasa a patra pentru că sunt negru ?
Nu! Pentru că eşti bou. Trebuia să fii într-a zecea.
Nu! Pentru că eşti bou. Trebuia să fii într-a zecea.
joi, 7 mai 2009
.
Arhitectura este o capcană pentru lumină. Unii sunt vânători foarte pricepuţi:
http://www.marciokogan.com/
milioane au murit, doi au supravieţuit
.jpg)
În aceasă poză apar eu.În stânga este jumătatea mea cea rea.
În dreapta este cealaltă jumătate a mea, la fel de rea.
Restu sunt chestii femeieşti.
.jpg)
miercuri, 6 mai 2009
.
Copilul meu cel mic a făcut 2 ani. Se joacă cu o jucărie verde pe care i-am cumpărat-o acum 1 an de ziua ei, care constă dintr-un cap de câine, nişte segmente cilindrice articulate, o coadă ca de crocodil, patru rotiţe, sforicică de care se trage acest ansamblu şi care are la capăt o bilă de care să ţină mânuţa mică de copil.
M-am apucat împreună cu nevasta să facem scenarii.
Concluziile sunt următoarele:
Nevasta spune că este un câine-râmă rezultat din prinderea unei râme de către un câine şi violarea ei.
Eu spun că este o Cârmă rezultată din intrarea unui râm într-o căţea pe la capătul cu coada cel mai probabil când aceasta dormea.
Nevasta a recunoscut că varianta mea este mult mai plauzibilă.
Mă întreb însă ce o fi crezând copilul.
M-am apucat împreună cu nevasta să facem scenarii.
Concluziile sunt următoarele:
Nevasta spune că este un câine-râmă rezultat din prinderea unei râme de către un câine şi violarea ei.
Eu spun că este o Cârmă rezultată din intrarea unui râm într-o căţea pe la capătul cu coada cel mai probabil când aceasta dormea.
Nevasta a recunoscut că varianta mea este mult mai plauzibilă.
Mă întreb însă ce o fi crezând copilul.
miercuri, 29 aprilie 2009
.
urăsc ardelenismele gratuite. fain e oribil comparativ cu frumos.
urăsc emoticoanele.
în special pe dumnezeul lor cel vesel care îmi zice când să râd sau când a râs ăla care a scris platitudinea de lucru despre care nici el nu era sigur că e comic.
râzi bă ardelene, ce p.m. nu pricepi, şablonard retard!
urăsc emoticoanele.
în special pe dumnezeul lor cel vesel care îmi zice când să râd sau când a râs ăla care a scris platitudinea de lucru despre care nici el nu era sigur că e comic.
râzi bă ardelene, ce p.m. nu pricepi, şablonard retard!
.
Vreau să fiu o zi ciocoi.
Să dorm greu, urât, chinuit de griji monstruoase.
Sunt în schimb un găinar mărunt. Nu am reuşit să arunc nici o piatră suficient de performantă ca să se transforme în bumerang. Dorm bine şi mă trezesc plictisit. Vreau să fiu ciocoi, să mă trezesc a doua zi, să ascult asta http://www.youtube.com/watch?v=DzouReEhSpo&feature=related
şi să mă bucur că am ce face.
Să dorm greu, urât, chinuit de griji monstruoase.
Sunt în schimb un găinar mărunt. Nu am reuşit să arunc nici o piatră suficient de performantă ca să se transforme în bumerang. Dorm bine şi mă trezesc plictisit. Vreau să fiu ciocoi, să mă trezesc a doua zi, să ascult asta http://www.youtube.com/watch?v=DzouReEhSpo&feature=related
şi să mă bucur că am ce face.
luni, 27 aprilie 2009
.
pe o floare stă un om
meditând la un atom
ce vibrează-ntr-un alt om
când visează că un om
stă pe-o floare-ntr-un atom
ce se plimbă prin alt om
meditând la un atom
ce vibrează-ntr-un alt om
când visează că un om
stă pe-o floare-ntr-un atom
ce se plimbă prin alt om
.
Mi-am făcut acest blog fără să ştiu nimic despre asta. M-am apucat de el acum 10 minute. Cred că ăsta va fi primul post. Din moment ce voi fi primul care va citi acest post,
Mă salut.
Mă salut.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
