evoluția subterană a cohortei

8 48 arunc o ultimă privire la cimitir dau gluga pe spate și cobor la metrou. coafura insistă.

pe peron nu știu de ce dar aji vrea să fie atît de cald ca să ne dezbrăcăm toți. repet, nu-mi dau seama încă de ce.

8 51 ce-mi place la max la ora asta e că metrou vine cum trebuie, e vrednic și eficient, la fel ca hamsterii care îl accesează ordonat pavlovian frenetic și eficient.

în vagon lovește aceeași senzație inexplicabilă de dorințe tropicale. îmi pică subit și cu groază aceeași fisă care i-a picat și lui morris zapp, grobianul meu preferat în timp ce se afla într-un vagon de avion: e plin de femei! alooo, adică sînt cca 90% adică dacă toate astea își sulesc click-ul și ne dau cu el sau cu cotoru de la cartea de rugăciuni la tîmplă, pînă la unirii ne-au terminat pe toți. e drept că dacă ar fi ceva mai dezbrăcate ar fi niște patimi mai acceptabile. unde te uiți numa frumusețe picior peste picior, adîncită în lecturare, cu căști adîncite în urechi, sacoșe adînci, priviri adînci și suflete.

8 56 unirii. am supraviețuit exact cît să văd că mi se confirmă teoria conspirației. peronul geme de progesteron; se deschide ușa din fața mea; urcă 20-25 femei și vreo 3 bărbați. la fel și pe la celelalte uși; coafura există; este chiar surprinzător să vezi cît sînt de puse la punct, aranjate, dichisite și curate, în special prin antiteză cu minoritarii cu priviri bovine înecate în alcoolemii, faze de gol și vise erotice, remanențe ale zilei anterioare și nopții ce i-a urmat; mirosuri, atitudini și schimonoseli ce nu pot fi mascate în spatele privirilor flămînde pe care îmi dau seama că nici la sfîrșitul evoluției noastre ca semi-specie nu vom fi învățat să le putem ascunde.

sexul slab a pornit spre muncă; sexul frumos se gîndește deja la următorul șpriț. femeia este catîrul tunat al vremurilor contemporane; bărbatul tot birjar a rămas. ce părere ar avea domnul darwin despre modul în care evoluează lucrurile? dar doamna darwin? parcă era o vreme în care sub-specia la care mă refer nu avea voie să părăsească incinta în care era lăsată să se joace cu focul, carnea și păstîrnacul fiindu-i atît de la îndemînă descoperirea puterii inestimabile și universale a aburului, acest motor care a catapultat calul în rezervațiile naturale, birjarii în rezervațiile politice și femeia de serviciu prin rezervațiile industriale.

cel puțin pe sub pămîntul pe unde merg io femeia e pe un trend ascendent; bărbatul plutește în derivă adică un pic la vale, valea progresului postdiluvian pe care l-a creat, acest vagon care îl va duce cu siguranță la o mare unde poate va fi și o plajă plină doar cu femei dezbrăcate.

mulțumesc universului pentru modul părtinitor, lipsit de eleganță și aproape brutal în care a rezolvat dimorfismul sexual la specia mea.

101

poză furată de pe net fără știrea artistului popular (nu cred c-am scris cum trebuie) și modificată în fotoșop fără licență

mă sui în 101 la titan pe la ușa din fund, taxez și mă bag la mijloc la geam în picioare, voinicește că sînt tînăr și e dăsta modern și se vede mișto cu coatele pe bară. și mă to-ot uit io așa ca proasta aiurea-n tramvai prin autobuz și pe geam și autobuzu merge-merge și-acu prin IOR, pe la potcoavă și pe la stopuri și prin stații și ăla pune frîne ca la țară și tîrtîrîtr și florării cu flori frumoase și tot așa și pe la muncii și mă mai uit pe la bulane la șoferițele simpatice care nu știu cît sînt ele de simpatice că vorbesc nervoase la telefonu mobil și hophophop și dăișidăi pînă la stop la socului cînd să facă stînga pe pantilimon și stă. mă bag la ușă că la delfinului cobor și mai dau un ochi roată prin vagon ezact cît să văz că un pulifrix cam de-o seamă cu mine ce urcase-n urma mea prin fund tot la titan își termina de bătut ultimele 3/4 dintr-o megacruce și-și punea pe cap la loc căciula penală. ceva filează la mansardă așa că bag o recapitulare succintă de la creerul gustos și fără os iar la derulare să te ții frăție scene de fellini. printre imagini mergînd îndărăt cu oameni flori frumusțile patriei și scene hardcore cu șoferițe, eros și tanatos ramazzotti cîntînd la boxele din capu meu și filme cu cosmogonie, tot apărea acest pulifrix bătînd la cruci și punînd la loc coket căciula lăsînd aerului vizual un splendid moț de băcăuan. eliminînd ceilalți paraziți neinteresanți din filmul ăsta mut cu fut a reieșit la o analiză mai minuțioasă că habotnicu de cum a urcat în vagon a tot bătut la cruci la fiece măreață sau hidoasă de biserică (scuzați) care apărea în fața orizontului său nelimitat de credință. analizez rapid oponentu și ca să știm cum stăm reiese că e exact genul de curățel cumințel situat la granița delicată dintre gherțoi cocalar și om truditor lipsit de mijloace și noroc dar cu mari speranțe că corectitudinea, munca, cinstea și ... și etc și chiar dacă uneori s-a mai întîmplat să ... și ..., dar el totuși a încercat să ... și ... și el crede că va reuși iar dacă la un moment dat se va întîmpla să ... și ... și ... și mai ales dacă în toate astea îl ajută și dumnezeu, pentru că să știți el se roagă TOT TIMPUL la dumnezeu, ... . 

pornește autobuzu moment în care mă desprind. mă pogor prin tavanu din plastic și aluminiu dumnezeiesc al autobuzului dumnezeiesc; sunt gol și maiestuos am bazinul înfășurat într-o eșarfă de hipster cu modele geometrice ca să se vadă că sînt dumnezeul anului 2011 dar oamenii să nu fie îngroziți de imaterialitatea mea sexuală; țin în mînă cheile de la univers la care am pus azi ca breloc o supernovă în formă de emoticon ca să par șimai uman; mă stabilizez în plutire la exact 3.14159265 cm de podeaua autobuzului; sînt exact de 1.61803398 ori mai mare decît mine cel îmbrăcat care stă holbîndu-se de pe scara de la ușa din mijloc și pe care pentru lucruri numai de noi doi știute dacă nu mi-ar fi așa simpatic acum pe loc ar trebui să-l trăznesc; singura diferență e cred evidentă și e doo: par mult mai matur (a nu se înțelege bătrîn), am un corp mult mai atletic și binențeles am barbă. materializez un fulger globular ca să-mi dea în zona feței un accent de lumină caldă de jos în sus ca în filmele cu vampiri  romantici și să mai distragă atenția de la eșarfă, niște spirale cosmice formate din arome de aromoterapie cosmică, făcui să fu și niște lumină obișnuită ca să fie mai multă lumină să se vadă mai bine toate astea, îmi împing un pic intenționat ochii afară din orbite și grăiesc cu o voce puternică dar calmă și părintească pulifrixului aplecîndu-mă către el: FIULE! îi zboară evident căciula și se sparge geamu din spate de la autobuz dar îl fac miraculos la loc și zic: fiule! eu sînt dumnezeu tău și-al mătii de prost și handicapat ce ești. de ce ți-am dat io mă vită doo mîini mă? ca să te ții cu una de bară și cu ailaltă să faci cruci sau ca să cari și tu ceva de colo colo, să muncești să produci, să mîngîi și tu un copil, o femeie, ceva, ai? sacoșă n-ai, rucsac n-ai,  da altfel te vaiți că n-ai noroc și stai cu mîna la căciulă. e lasă că azi ți se va schimba definitiv norocu. de ce ți-am dat io ție creier mă buturugă ce ești ca să-ți bați tu joc de el, ai? tot liberu ăla arbitru al tău a fost ocupat de la titan pînă colea cu bazaconii neimportante inventate de retarzi înfricoșați de apus și precesiunea echinocțiilor și ai uitat să privești gratis și fără nici o implicație consecință sau urmare personală sau universală minunățiile pe care EU m-am chinuit șase zile întregi să le pun în fiecare lucru pentru tine ca tu să iei aminte și să înveți, să fii mai bun și mai împlinit, că d-aia te-am făcut om și nu bacterie flocoasă de antarctica boule. tu știi cît era ziua de lungă băi pulă pă vremea aia ă? aud? tu știi bă cît mi-a luat mie să fac femeia, ce rateuri monstruoase și muncă de reproiectare am dus ca să ai tu la ce te uita moca acum și să devii mai bun strict prin această modalitate simplă? vezi ce soluții elegante m-am căznit io să dau? și tu cum îmi mulțumești? te caci spiritual vorbind pe toate astea, ești un prost într-un autobuz care de un sfert de oră nu ai gîndit nimic interesant, șabloane, șabloane și iar șabloane. păi cum o să facem noi astfel progres? cum o să dăm lumii ceva de soi dacă acționăm așa? ce ești tu? o carcasă cu un soft învechit; nevastă nu, copii nu, stai cu ăia bătrîni și freci mentosanu de grumazu la pisică toată ziua. lumea a evoluat mă gibonule. mai pune mîna și citește și tu o carte, bagă un film, dă drumu la niște dileme, la niște întrebări existențiale, mai citim din hawking că d-aia mă căznesc cu el săracu de-atîta timp să-i fie bine și să nu dea colțu, pentru dalde tine bă. și tu cum îmi mulțumești? la propriu. adică zici mersi șefu. și mai ai pretenția să ceri. e hai că mă cam enervezi și mai am și altele de făcut și cum sînt bun și iubesc cel mai mult omul așa cum se cunoaște deja am să te rezolv cu toate rugăciunile acum pe loc aici ca să nu mai știu de tine nimic niciodată. ia să văd ce a pus petrică aici în buzunaru de la eșarfă, așa... e dosaru tău. prima pagină, așaaa, născut la, fiu al și a, mmm, daaa, mai departe... 4 ani și două luni, ... cu bunica la biserică, ... grădiniță, ... sfînta cruce, ... împărtășanie, ... bă și sfîntu petru ăsta frate ce ține el cont de toate că... AHA uite aici! Aaaa păi nu știu cum să-ți explic io ție dar asta va rezolva tot într-o manieră extrem de circulară și elegantă. Deci 6 ani și 8 luni rugăciune. uite-o aici; e scrisu tău da, ca să nu zici. deci revin, rugăciune. mă rog formule de introducere, bla bla, așa, dadada  unde era, aha, da uite aici este, uite-o, salvarea mea, e la catastif deci e act oficial: 

... eu sînt prost, tu fă-mă mare,

eu sînt mic tu fă-mă tare.

- A-PRO-BAT!!!

pentru că s-a oprit în stație și deschisese și ușile n-am mai putut să stau să-mi imaginez și urmarea că aveam ceva treabă.

mulțumesc universului că se învîrte doar pentru mine. și doar cînd vreau eu. și pentru că știu că o va face cît voi trăi eu. pentru mine doar asta este arhisuficient. restul nu contează chiar atît de mult ; că am mai fost și înainte sub formă de atomi și că voi mai fi și după e liniștitor, dar nu la fel de bun ca viața de om. mulțumesc deasemenea că nu am fost primul om și că nu voi fi ultimul. mulțumesc ălora dinainte că au făcut ce am găsit io, iar ălora de urmează sper să le folosească ce las io. (ca o paranteză la cugetările astea cosmice, știu că niște băieți născuți deja chiar vor folosi cu plăcere ce las io în urmă. lor le doresc să fie mai calitativi ca mine).

iar lu pulifrix și celorlalți ca el, habotnici cu basca în mînă și îmbrobodite care încearcă să vadă lumina, le doresc adevăr.

în gura la metrou

e-n jur de noo.

șase lei domniță. ia uite, e vii

hăt peste drum, după gardu de la cimitir copacii parcă sînt ciorapi negri de damă aruncați în devălmășie pe un fond gri deschis aproape luminos de rece. prin porțile deschise se vede pî-înă-n fund la ceața de pe lac.

țiganca e îmbrăcată gros și potrivit canonului specific gintei, aproape haligantă; dăhoarece în fișa postului ei e specificat că activitatea zilnică să dăsfășurează aproape toată p-afară pîn față pălametrou. la picioare e găleata de vinarom plină ochi cu cărășei cît palma făcută pumn dar plați. domnița era deja hotărîtă; are cam 45, e îmbrăcată normal spre neelegant și are în mînă un portofel durdulist cu o capsă înfoiată, obraznică și mîndră de rolul pe care îl deține în stabilitatea financiară a domniței. capsa pute de aroganță. țiganca face ca să-și susțină spusele gestul definitoriu, magia supremă, vrăjitoria uluitoare: îl atinge pe ăl din vîrf cu degetu vrăjit iar ăla începe să se zbată și să se arcuiască prin aer ca atins de spurcăciune nervoasă incandescentă. napucă să se liniștească că hotărîrea domniței se transformă în decizie supremă și azvîrle capsa fițoasă în aer. mă gîndesc fulgerător la intrarea mea pîntr-un birou de păla vro instituție la prima oră cu o sacoșă cu caras pă care tre so țiu pacolo pîn la patru și rîd în gînd de mă cac pe mine-n gînd la mine.

trec de aparate exact cînd se deschid ușile la peron și o iau la goană pe scări în urma goanei lente a doo grase care blochează scara gîndindu-se la propria goană (d = v x t) decît. le fut în gură în gînd și de pe palierul intermediar o iau pe ailalantă parte. alerg încet, mă doare meniscu, îl fut în gînd și plîng în gînd.

îl văd cum intră agale, trece de pragu de aluminiu înceeeeeet, reduce viteza înceeeet și se oprește cel mai încet posibil acolo, imediat după ușă. mă observă înceeeeeet și înaintează și mai încet prin vagonu aproape gol către cel mai comod loc, ăla dintre burduf și prima ușă unde vroiam io să m-așez da n-am putut de cît de încet ocupa el fiecare posibilitate de a fi depășit. cînd văd cît e de urît îmbrăcat curat, cît e de urît ca om curat și cît de prost curat pare din prima, hotărăsc din milă amestecată cu scîrbă să nu-l mai fut în gură-n gînd pînă la unirii, ci doar pînă la tineretului. nici asta nu-mi iese că sînt atît de răcit, mahmur și obosit că îmi dau seamă că mă doare de toate astea exact între paișpe. mai precis, în partea dinspre treișpe, adică mai aproape de unu.

ce e bine e că la gîndurile beției de aseară mi-a venit în sfîrșit soluția pentru consolidare la mansarda de la grigore alexandrescu. ce e rău e că astăzi, pînă cînd scriu aici am luat decizia să demolez mansarda și să o fac din nou de nouă. deci o săptămînă de zbucium și gînduri ploioase au ars neuron degeaba. trăiască alcolu. moarte timpului liniar unidirecțional.

mă tot întreb dacă voi mai reuși vrodată să dorm bine ca-n copilărie mai mult de doo ore la rînd într-o dupamiază de sîmbătă. de ce nu se poate și nuaptea? de ce nu tot timpu? cînd s-o mai putea oare? s-o mai întîmpla vrodată sau e belită pe vecie cu somnu?

... că cu carasu stăm bine.

e-n jur de cinci

mia trecut și răceala și mahmureala și bine-nțeles că apropiindu-ne de seară și de ora regulamentară de somn, începe să dispară ca prin vrăjitorie și oboseala.

e bine da cînd nu trebuie.