stăpîn

s-a redeschis pușcăria viitorilor arhitecți. cîtă invidie am pentru fețele inocente, mințile nepervertite de urîtul cotidian al meseriei și de relațiile forțate cu care încă nici nu se gîndesc că vor avea de a face. ce scîrbă îmi inundă ființa realizînd că la pervertirea asta voi participa direct. ce bucurie am simțind că înăuntrul meu a supraviețuit ca un incubus mic și mort de frig sub scara care duce la subsolul conștiinței ceva din ceea ce sînt ei acum. mai am o șansă; sper ca deținuții să mă vindece; să aibă carnea mai tare ca biciul meu.