marți, 29 septembrie 2009

camera albă reloaded

Cadrul 1
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.

Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...

Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.

(va urma)

ghilimele, pluș și blană

Nu credeam că sunt necesare atâtea "revizii " după doar 6 ani de rulaj: stomatologie cu trimitere la ortodonție; trimitere de la medicul de familie la cardiolog pentru EKG, eventual ECO, care să zică dacă e "apt pt. activități sportive"; consult oftalmologic; trimitere la ORL în vederea consultării care să stabilească necesitatea și pertinența "amputării" copilului care s-a dezvoltat în jurul polipilor.
Iar acestea printre nenumărate ședințe cu "aparținătorii" și diverse comunicări de la o instituție publică către o "celulă de bază".
Toate strecurate printre minunatele ședințe de aprofundat și dezvoltare a îndemânării în exprimare; prin "hieroglife": puncte, linii, bastonașe, liniuțe, cârjulițe, cârje, sedile, pătrățele, icsulețuri... Trecând acum prin bănănăiala lecțiilor cu fiică-mea îmi amintesc de bieții mei părinți și mi se face milă amestecată cu scârbă de ei. "Arsenalul" zilelor noastre e mult apgradat; fi-mea are o clepsidră micuță pe care o tot răsucește ca să vadă ¨cât îmi ia să fac un rând¨, așa, ca o mică "pauză"; se mai oprește din când în când "să-mi fac niște vânt cu evantaiu", care este pus la loc de cinste pe manuale; și se oprește foarte des "pur și simplu"; pune capacul la stilou, privește fix în golul dintre ea și peretele din față și începe să bălăngăne încet și a pustiu din picioarele cu care nu ajunge la podeaua de sub birou, loc în care stau îngrămădite amintiri de pluș ale copilăriei ce aproape a trecut: Pufii, AlbdeNegru, Miau, puiu lu AlbdeNegru, Ham; și încă două coșuri mari cu amintiri mai mici și mai de plastic.

Eu aveam vreo 9 (nouă) jucării. Și cuie, biluțe de rulment, cioburi, bani ruginiți și încă alte lucruri mici "made in maidan" care încăpeau într-o cutie de pantofi "de copil".
Pe mine nu m-au dus la nici o revizie niciodată, dar trăgeam de timp la lecții cât zece.
Îmi puneam "cheile de gât", "pachețelu" în ghiozdan, sunam un amic să-i spun să coboare că trec să-l iau "să meargă cu mine".
Și trebuia să încui și "jos" și "sus". Și trebuia să sar în lift că nu pleca cu mine. Și foarte rapid că altfel puteau să "mă cheme" la alt etaj, cu ușile deschise; dacă venea și "Bobii" nu mai era problemă că pe amândoi "ne ducea". Eram prieteni buni. Când mă vedea venind de la școală se prezenta urgent la lift să-l duc și pe el "la zece". El "stătea" la "nouă spre zece", lângă ghenă că erau geamuri "până jos" prin care cred că îi plăcea să domine de sus tot maidanul și putea să urmărească toți câinii. A trăit mult, până când eram la liceu. Era alb cu pete negre.

Istoria se repetă altfel.

luni, 28 septembrie 2009

.

De multe ori, ca să găsești un grăunte de frumusețe trebuie să pierzi mult timp căutând prin mormane de gunoi:

joi, 24 septembrie 2009

nesincronizare

Urlete înfiorătoare se rostogoleau pe holul mare făcând să vibreze mortarul bolților înnegrite de trecerea lentă a eternității și sunetul unor pași greoi se distingea din ce în ce mai aproape prin această harababură care spurca liniștea asfințitului portocaliu ce se strecura printre perdelele grele ale ferestrelor sălii. Ușa ferecată în fiare mai bătrâne ca oceanul sări în lături și un vaiet prelung ieși din lucrul grăitor care se aruncase pe lespezile reci:
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.

luni, 21 septembrie 2009

.

am chef să nu am chef de mai nimic

luni, 14 septembrie 2009

Ai belit-o, leliţă


Pentru faptele abominabile şi comportamentul ticăloşit arătate în primii 6 ani şi 3 săptămâni ai vieţii, pentru acest element antisocial s-a dat sentinţa de instituţionalizare de la 12 la 18 ani cu posibilitatea de eliberare pentru bună purtare după executarea primilor 10, conform legilor în vigoare. Azi a fost prima zi...

joi, 10 septembrie 2009

Hanul Gabroveni

S-a mutat aici

.

Nu mai ştiu cum am ajuns aici, dar eu zic că merită puţină atenţie:
http://blogideologic.wordpress.com/

.

demenţial vată de zahăr ploaie revers