oedip plimbîndu-se pe la munte, se întîlnește cu sisif:
oedip (cu mîinile în buzunare, zîmbind jmecker din colțu gurii): - e-e? ... ce fa-ce băă-ee-ți-i? cum merge treaa-ba-aa?
sisisf (alergînd la vale în țuțu gol, rîzînd cu toOoată gura): - auzi? ... ia mai du-te tunpizdamăti!
joi, 29 octombrie 2009
duminică, 25 octombrie 2009
căluţ de selgros
am luat fără să vreau această leapşă de la Buciuman. şi fiind caterink, o duc şi io mai departe într-o analiză de tip social, vorbind despre coşurile altor vremi deoarece şi eu mă gîndeam la coşuri de selgros.
coşurile astea de selgros:
(...At one time there were at least 140,000 Clydesdales known in Scotland; by 1949 just 80 animals were licensed in England and by 1975 the Rare Breeds Survival Trust had listed the breed as "vulnerable". ...). sau și mai bine, click pe poză
frăţiorilor, a fost odată o vreme în care orice ciolavec înarmat cu o funie un morcov şi doi ochi de ţigan putea să fraierească un astfel de căruţ să părăsească libertatea cîmpiilor şi să se lase înhămat la construirea parcărilor de selgros:
frăţiorilor, a fost odată o vreme în care orice ciolavec înarmat cu o funie un morcov şi doi ochi de ţigan putea să fraierească un astfel de căruţ să părăsească libertatea cîmpiilor şi să se lase înhămat la construirea parcărilor de selgros:
- ce plm vrei? nu vezi că pasc şi mă pregătesc să bag gonetă? dă-te din faţă că ori o să-ţi pasc flocii de pe pieptu ofilit ori o să trec prin tine... în funcţie de ce o să vrea plm foarte curînd... oricum dă-te că-mi cam limitezi orizontu de la cîmpia mea cu iarbă pe care decît pasc şi alerg în fcţ. de plm...
- deci... ăăăă... (fîstîceală maximă)... am venit cu chestiile asta din mînă ca să încerc să te rog... sau dacă nu vrei, să încerc să te oblig... să...
- nu se-ncepe cu deci... deci fii mai explicit!
- păi bine...
- nu se-ncepe nici cu păi. ce plm învăţaţi voi în peştera ai frăţie? trăiţi nasol între lilieci şi păienjeni, locuiţi deja de x.000.000 de ani în propria balegă şi vă miraţi de fiecare dată că soarele răsare... eşti cam retard. noi în x.000.000 de ani am făcut deja distanţa pămînt-soare şi retur de cca 5 la puterea 5 ori asta doar păscînd şi băgînd gonetă p-acilea... vezi tu, eu gîndesc în baza 5 că doar atîtea picioare am...deci zi ce picioru meu vrei?
- încă de acu x.000.000 de ani tot ieșim noi din peșteră mînați în special de halena fetidă a femeilor care nu fac nimic și a gălăgiei pe care o fac înțelepții ăia care stau mai la intrare și care nu ies la vînătoare da conduc toată peștera și cum îți zic, io cu încă 3 frățiori vînăm mamut, veverițe, păsări, plantăm semințe prin fața peșterii și îi ținem pe toți ăia din peșteră de x.000.000 de ani și ne-am cam săturat să muncim în starea asta de stagnare generală și m-am gîndit io că tu ai putea să mă ajuți și în ultimii 12 ani am inventat împleteala asta din mînă și în ultimii 4 ani am reușit să pun în pămîntu din fața peșterii să crească chestiile astea portocalii care am văzut că ești tu mort după ele. și ziceam că dacă ne-am uni forțele ar merge totul mai bine, mai repede, ar exista progres, s-ar construi ceva mai trainic mai durabil și reciproc avantajos.
- hai să-ți zic eu ceva reciproc avantajos: îți copulez io o copită în cap acum și cînd te vei trezi din leșin, io voi fi la tine în spinare, nevestele mele vor fi îmbrăcate cu bikinii ăia mișto de leopard ai nevestelor tale, în cîrcă la nevestele tale, iar mînjii voștri o să-i care toată viața în cîrcă pe mînjii noștri și tot așa la nesfîrșit sau pînă veți fi extinși de pe fața planetei...
după x.000.000 de ani am intrat în curtea unei foste case boierești: curte de primire cu peron iar în ea corp principal cu sală, saloane, odăi, bae. fosta grădină spre care dădea un corp secundar cu bucătărie și odăi pentru safte. în spate fosta livadă și un corp anexă format din trei spații mari. și m-a străfulgerat imaginea pe care o vedeam pe interiorul pleoapelor: în primul o trăsură, în al doilea o sanie și în al treilea doi cai putere. care mai aveau voie să pască doar din iesle și să alerge doar prin peșteri fără tavane numite orașe.
merg cu mașina prin oraș și detectez un miros familiar. mă uit după gunoierniță și nu o văd nicăieri. și tot așa și coloana merge încet înainte. de unde oare o puți așa? era chiar în fața mea de vreo 5 minute, se tîra încet parcă spre eternitate. o basculantă care ducea ceva gri, atît de gri încît nu cerea pic de atenție. cerea atenție faptul că acel munte gri se balansa încet, se mișca împotriva mișcărilor basculantei, tresălta la fiecare hop, se aranja apoi natural și se oprea odată cu basculanta ca și cum ar fi fost viu. organe gri din care mai ieșea cîte o copită și cîte un bot se tot unduiau spre o groapă de gunoi sau vreo fabrică de clei în direcția policolor.
mărul se ține în palma făcută căuș; degetele mîinii trebuie ținute către exterior nu către el. te oprești la un metru în fața lui și va face el restu. cînd începe să mestece vei putea să te bagi pe sub capul lui, pieptul tău va atinge pieptul lui, vei putea să-l mîngîi și vei descoperi că nu ai suficiente mîini să-i înconjori gîtul. și dacă vei face suficientă liniște și îți vei lipi urechea de a lui vei auzi cum urlă în el gîndu ăsta: eu am construit toate peșterile cu care te lauzi tu azi...
erau vremuri frățiorilor cînd orice ciolavec putea să iasă din curtea lui și să vadă că strada e plină de harley davidsoane ale nimănui și tuturor. dintre care putea să și-l aleagă pe cel care îi plăcea cel mai mult. și pur și simplu să-l ia și să plece. gratis, downshifting, littlethinking, eco, bio...
nu reușesc să aflu cîți cai există pe planetă
ca să pot calcula de cîte parcări de selgros e nevoie ca să adăpostească toți caii ăștia
transformați în cai putere care să doarmă sub capotele de tablă
ale nimănui și tuturor
(...Unlike humans, horses do not sleep in a solid, unbroken period of time, but take many short periods of rest. Horses spend four to fifteen hours a day in standing rest, and from a few minutes to several hours lying down. Total sleep time in a 24-hour period may range from several minutes to a couple of hours, mostly in short intervals of about 15 minutes each. ...)
dedicat lui Buciuman și celor ca el, specii pe cale de apariție care vor construi o societate pentru o specie superioară
și în amintirea erelor ce s-au scurs inventînd funia, această primă roată.
cîte parcări?
- hai să-ți zic eu ceva reciproc avantajos: îți copulez io o copită în cap acum și cînd te vei trezi din leșin, io voi fi la tine în spinare, nevestele mele vor fi îmbrăcate cu bikinii ăia mișto de leopard ai nevestelor tale, în cîrcă la nevestele tale, iar mînjii voștri o să-i care toată viața în cîrcă pe mînjii noștri și tot așa la nesfîrșit sau pînă veți fi extinși de pe fața planetei...
după x.000.000 de ani am intrat în curtea unei foste case boierești: curte de primire cu peron iar în ea corp principal cu sală, saloane, odăi, bae. fosta grădină spre care dădea un corp secundar cu bucătărie și odăi pentru safte. în spate fosta livadă și un corp anexă format din trei spații mari. și m-a străfulgerat imaginea pe care o vedeam pe interiorul pleoapelor: în primul o trăsură, în al doilea o sanie și în al treilea doi cai putere. care mai aveau voie să pască doar din iesle și să alerge doar prin peșteri fără tavane numite orașe.
merg cu mașina prin oraș și detectez un miros familiar. mă uit după gunoierniță și nu o văd nicăieri. și tot așa și coloana merge încet înainte. de unde oare o puți așa? era chiar în fața mea de vreo 5 minute, se tîra încet parcă spre eternitate. o basculantă care ducea ceva gri, atît de gri încît nu cerea pic de atenție. cerea atenție faptul că acel munte gri se balansa încet, se mișca împotriva mișcărilor basculantei, tresălta la fiecare hop, se aranja apoi natural și se oprea odată cu basculanta ca și cum ar fi fost viu. organe gri din care mai ieșea cîte o copită și cîte un bot se tot unduiau spre o groapă de gunoi sau vreo fabrică de clei în direcția policolor.
mărul se ține în palma făcută căuș; degetele mîinii trebuie ținute către exterior nu către el. te oprești la un metru în fața lui și va face el restu. cînd începe să mestece vei putea să te bagi pe sub capul lui, pieptul tău va atinge pieptul lui, vei putea să-l mîngîi și vei descoperi că nu ai suficiente mîini să-i înconjori gîtul. și dacă vei face suficientă liniște și îți vei lipi urechea de a lui vei auzi cum urlă în el gîndu ăsta: eu am construit toate peșterile cu care te lauzi tu azi...erau vremuri frățiorilor cînd orice ciolavec putea să iasă din curtea lui și să vadă că strada e plină de harley davidsoane ale nimănui și tuturor. dintre care putea să și-l aleagă pe cel care îi plăcea cel mai mult. și pur și simplu să-l ia și să plece. gratis, downshifting, littlethinking, eco, bio...
nu reușesc să aflu cîți cai există pe planetă
ca să pot calcula de cîte parcări de selgros e nevoie ca să adăpostească toți caii ăștia
transformați în cai putere care să doarmă sub capotele de tablă
ale nimănui și tuturor
(...Unlike humans, horses do not sleep in a solid, unbroken period of time, but take many short periods of rest. Horses spend four to fifteen hours a day in standing rest, and from a few minutes to several hours lying down. Total sleep time in a 24-hour period may range from several minutes to a couple of hours, mostly in short intervals of about 15 minutes each. ...)
dedicat lui Buciuman și celor ca el, specii pe cale de apariție care vor construi o societate pentru o specie superioară
și în amintirea erelor ce s-au scurs inventînd funia, această primă roată.
cîte parcări?
vineri, 23 octombrie 2009
miercuri, 21 octombrie 2009
.
Am luat acest microb de pe la un curs de istorie la care am participat ocazional. Recunosc că sunt mai puțin atras de istorie decît de prezent și de ceea ce el poate genera în viitor; așa am fost dintotdeauna: am apreciat prezentul și prezența viitorului; absența trecutului nu m-a deranjat niciodată.
M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?
Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.
M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?
Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.
.
care să te spargi de rîs în mii de bucăți, să te iei apoi cu fărașu și să te arunci la gunoi:
http://www.youtube.com/watch?v=7YqZWBAIcUY&feature=player_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=7YqZWBAIcUY&feature=player_embedded
luni, 19 octombrie 2009
.
dacă mi s-ar oferi vreodată un dar divin, cam atît de nesimțit aș fi:
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
Duminică spre luni
De mai mulţi ani, ziarul ''The New York Times'' îl are pe Sydney Schanberg corespondent de război în Cambodgia. Reporterul şi-a luat ca asistent un localnic, Dith Pran, cu care merge deseori în afara Phnom Penh-ului, unde se duce adevăratul război între forţele guvernamentale şi cele comuniste. Schanberg nu este deci deloc surprins când, în primăvara anului 1975, începe dezastrul, care va lovi pe nepregătite înalta societate a capitalei şi occidentalii de-aici, parcă rupţi de realitate.
În oraş se mai află Al Rockoff, un fotograf american marcat de băutură şi opium, Jon Swain, un reporter britanic şi Douglas, un pilot australian care l-a dus pe Schanberg cu avionul deasupra zonelor de război. Toţi sunt prezenţi când kmerii roşii înving rezistenţa guvernului, cu toată susţinerea americană şi ocupă capitala, unde mii de cambodgieni înfometaţi şi bolnavi s-au refugiat de frică. Evacuarea străinilor se face într-o panică generală, dar ziariştii decid să rămână pe loc şi să continue să transmită corespondenţele. Nu pentru mult timp însă, căci sunt arestaţi şi ameninţaţi cu împuşcarea.
În cele din urmă, Schanberg este evacuat în Thailanda, se întoarce la New York, scrie o serie de articole fulminante, câştigă mai multe premii şi devine celebru. Însă gândul i-a rămas acolo, în Cambodgia, de unde Pran, omul care i-a salvat viaţa, nu a putut fi scos. Timp de patru ani, Schanberg nu va avea nici o veste de la el. Dar Pran a reuşit totuşi să evadeze după una din faimoasele execuţii în masă, în care oameni nevinovaţi erau duşi pe câmp şi împuşcaţi de kmerii roşii...
monteur: Jim Clark
director de imagine: Roy Walker
producător: David Puttnam
costume: Judy Moorcroft
operator: Chris Menges
compozitor: Mike Oldfield
scenarist: Bruce Robinson
actor: Sam Waterston, Haing S. Ngor, John Malkovich, Julian Sands, Craig T. Nelson
regizor: Roland Joffé
sursa: http://tv.acasa.ro/program-Cinemax_2/2009-10-18/Campiile-mortii-8040130.html
În oraş se mai află Al Rockoff, un fotograf american marcat de băutură şi opium, Jon Swain, un reporter britanic şi Douglas, un pilot australian care l-a dus pe Schanberg cu avionul deasupra zonelor de război. Toţi sunt prezenţi când kmerii roşii înving rezistenţa guvernului, cu toată susţinerea americană şi ocupă capitala, unde mii de cambodgieni înfometaţi şi bolnavi s-au refugiat de frică. Evacuarea străinilor se face într-o panică generală, dar ziariştii decid să rămână pe loc şi să continue să transmită corespondenţele. Nu pentru mult timp însă, căci sunt arestaţi şi ameninţaţi cu împuşcarea.
În cele din urmă, Schanberg este evacuat în Thailanda, se întoarce la New York, scrie o serie de articole fulminante, câştigă mai multe premii şi devine celebru. Însă gândul i-a rămas acolo, în Cambodgia, de unde Pran, omul care i-a salvat viaţa, nu a putut fi scos. Timp de patru ani, Schanberg nu va avea nici o veste de la el. Dar Pran a reuşit totuşi să evadeze după una din faimoasele execuţii în masă, în care oameni nevinovaţi erau duşi pe câmp şi împuşcaţi de kmerii roşii...
monteur: Jim Clark
director de imagine: Roy Walker
producător: David Puttnam
costume: Judy Moorcroft
operator: Chris Menges
compozitor: Mike Oldfield
scenarist: Bruce Robinson
actor: Sam Waterston, Haing S. Ngor, John Malkovich, Julian Sands, Craig T. Nelson
regizor: Roland Joffé
sursa: http://tv.acasa.ro/program-Cinemax_2/2009-10-18/Campiile-mortii-8040130.html
Cîmpiile morții, văzut aseară la Cinemax 2. La vizionare au mai fost invitați: trei pahare de vin roșu, substanța activă din cca. 0,5 g de XXXXX și prima mea soție.
Fiind ''under influence'' cum se spune, am început spre disperarea fostei mele prietene să filosofez pe marginea filmului, fiind îmboldit de o dilemă streche ce mă chinuie deseori: or exista doar acest gen de ''filme istorice'' scrise din perspectiva învingătorului sau a supraviețuitorului? Mi-a venit asta văzînd personajele secundare, umplutura, mai bine zis fundalul. Și văzînd evoluția mai mult decît așteptată a evenimentelor: ziaristul scapă, ajunge celebru, cambodgianul scapă și el deși trage săracu din greu, concluzia generală e de un amar aproape insuportabil, totul previzibil. Dar ce s-a întîmplat cu fundalul, cu răniții, sfîrtecații, executații, și femeia în fustă, infirmiera care apare 20 de secunde în film, copii trași cu forța spre refugiu sau azvîrliți peste garduri ce izolează oazele de libertate? Că filmul de fapt nu e despre ăștia. E despre o istorie văzută din prisma unui învingător și a unui supraviețuitor. Despre ceilalți nu se vor face oare niciodată filme? S-or fi făcut și nu aveam eu ochii deschiși atunci? Nu cred...
Aș prefera mai multe filme și mai scurte despre ceilalți. Filme care să nu declanșeze dilema streche, filme pe care doar să le vedem. Din care să rămănem doar cu imagini, fără gînduri, fără nimic interesant de povestit.
După film, m-am strecurat tiptil în patul stăpînei și ne-am jucat. Și doar atît. Și mi-a plăcut pentru că eram luat bine. Ea s-a cam supărat dar i-a plăcut, dar ar fi vrut să-i placă și mai tare, dar eu am refuzat categoric, pentru că eram foarte luat și în starea aceea mi s-a părut vulgară propunerea ei, și atunci ea mai tare s-a supărat că a trebuit să-i placă doar atît, dar azi dimineață îi trecuse deja, pentru că per total i-a plăcut.
După joacă am adormit. Și pentru prima și singura dată în viață, probabil pentru că eram deja dus, am avut visul acela care pînă acum îmi fusese interzis. S-a întîmplat, cu tot tacîmul: cu o invitație, cu un dialog frumos și sincer, cu îmbrățișări, cu sărutări, cu dragoste, sex, copulație sau cum s-or mai fi numind lucrurile respective și chiar cu puțină conversație după. Era șatenă, potrivită de înălțime și cu aspect normal, cam ca asta:
E cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată. Mor de invidie cînd știu că nevastă-mea se delectează cu genul ăsta de senzații foarte des.
A fost o noapte interesantă, pe care merită să mi-o tatuez.
Fiind ''under influence'' cum se spune, am început spre disperarea fostei mele prietene să filosofez pe marginea filmului, fiind îmboldit de o dilemă streche ce mă chinuie deseori: or exista doar acest gen de ''filme istorice'' scrise din perspectiva învingătorului sau a supraviețuitorului? Mi-a venit asta văzînd personajele secundare, umplutura, mai bine zis fundalul. Și văzînd evoluția mai mult decît așteptată a evenimentelor: ziaristul scapă, ajunge celebru, cambodgianul scapă și el deși trage săracu din greu, concluzia generală e de un amar aproape insuportabil, totul previzibil. Dar ce s-a întîmplat cu fundalul, cu răniții, sfîrtecații, executații, și femeia în fustă, infirmiera care apare 20 de secunde în film, copii trași cu forța spre refugiu sau azvîrliți peste garduri ce izolează oazele de libertate? Că filmul de fapt nu e despre ăștia. E despre o istorie văzută din prisma unui învingător și a unui supraviețuitor. Despre ceilalți nu se vor face oare niciodată filme? S-or fi făcut și nu aveam eu ochii deschiși atunci? Nu cred...
Aș prefera mai multe filme și mai scurte despre ceilalți. Filme care să nu declanșeze dilema streche, filme pe care doar să le vedem. Din care să rămănem doar cu imagini, fără gînduri, fără nimic interesant de povestit.
După film, m-am strecurat tiptil în patul stăpînei și ne-am jucat. Și doar atît. Și mi-a plăcut pentru că eram luat bine. Ea s-a cam supărat dar i-a plăcut, dar ar fi vrut să-i placă și mai tare, dar eu am refuzat categoric, pentru că eram foarte luat și în starea aceea mi s-a părut vulgară propunerea ei, și atunci ea mai tare s-a supărat că a trebuit să-i placă doar atît, dar azi dimineață îi trecuse deja, pentru că per total i-a plăcut.
După joacă am adormit. Și pentru prima și singura dată în viață, probabil pentru că eram deja dus, am avut visul acela care pînă acum îmi fusese interzis. S-a întîmplat, cu tot tacîmul: cu o invitație, cu un dialog frumos și sincer, cu îmbrățișări, cu sărutări, cu dragoste, sex, copulație sau cum s-or mai fi numind lucrurile respective și chiar cu puțină conversație după. Era șatenă, potrivită de înălțime și cu aspect normal, cam ca asta:
E cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată. Mor de invidie cînd știu că nevastă-mea se delectează cu genul ăsta de senzații foarte des.
A fost o noapte interesantă, pe care merită să mi-o tatuez.
.
dacă ar exista o fîntînă atît de înaltă încît să nu i se zărească capătul și ai putea să treci pe sub ea în fiecare zi...
pînă în ziua în care te-ai hotărî în sfîrșit să i te arunci...
și zburînd prin celălalt capăt ai cădea pînă la urmă în cer...
unde printre alte lucruri ciudate, perverse, strîmbe, fantastice, fistichii, urîte, bune, rele, frumoase, albe, transparente, rugoase, colorate, aspre, vii, lucioase, negre, plăcute, calzi, mătăsoase, tari, elastice, moi, ude, vegetale, nemișcate, surprinse, vioaie, zgomotoase, circuri ale lui Fellini sau coșuri cu portocale mecanice, desene de-ale lui Dalli sau gînduri de-ale lui Urmuz...
printre ele, cred, ai putea vedea și asta:
pînă în ziua în care te-ai hotărî în sfîrșit să i te arunci...
și zburînd prin celălalt capăt ai cădea pînă la urmă în cer...
unde printre alte lucruri ciudate, perverse, strîmbe, fantastice, fistichii, urîte, bune, rele, frumoase, albe, transparente, rugoase, colorate, aspre, vii, lucioase, negre, plăcute, calzi, mătăsoase, tari, elastice, moi, ude, vegetale, nemișcate, surprinse, vioaie, zgomotoase, circuri ale lui Fellini sau coșuri cu portocale mecanice, desene de-ale lui Dalli sau gînduri de-ale lui Urmuz...
printre ele, cred, ai putea vedea și asta:
marți, 13 octombrie 2009
vineri, 9 octombrie 2009
garduri, porți și cocoșați invizibili în bocanci
o stradă liniștită la un moment oarecare dintr-o zi ne-mpărțită convențional în zi noapte.
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte
la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii
admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.
dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte
la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii
admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.
dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura
marți, 6 octombrie 2009
pornosfera cu bretele
cel mai frumos lucru care mi s-a întîmplat în viață.
dar cu foarte mult timp în urmă...
dar cu foarte mult timp în urmă...
luni, 5 octombrie 2009
beauty. beauty full. as in 00full
Nu uitaţi că sunt întîi de toate [...], am fost antrenat să adulmec adevărul şi mă voi lupta, ca un tată de samurai, pentru aflarea lui.
restul și [...] pe-aici:: încă un cimitir într-o dumbravă minunată.
restul și [...] pe-aici:: încă un cimitir într-o dumbravă minunată.
stăpîn
s-a redeschis pușcăria viitorilor arhitecți. cîtă invidie am pentru fețele inocente, mințile nepervertite de urîtul cotidian al meseriei și de relațiile forțate cu care încă nici nu se gîndesc că vor avea de a face. ce scîrbă îmi inundă ființa realizînd că la pervertirea asta voi participa direct. ce bucurie am simțind că înăuntrul meu a supraviețuit ca un incubus mic și mort de frig sub scara care duce la subsolul conștiinței ceva din ceea ce sînt ei acum. mai am o șansă; sper ca deținuții să mă vindece; să aibă carnea mai tare ca biciul meu.
pritzker
ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă tîrîndu-ți șlapii de la veceu către canapea și vezi că pe covor nepoții se joacă cu chestia de mai sus tocmai în momentul cînd aceasta dispare sub cea mai grea bibliotecă pe care o viață te-ai chinuit s-o umpli. vena de pe frunte se umflă alarmant de tare dar te liniștește certitudinea că nu ai trăit degeaba.ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă etc și vezi că pe covor nepoții se joacă cu un muc. vena cavă se umflă alarmant de tare și te răscolește bucuria văzînd că nu ai trăit degeaba.
duminică, 4 octombrie 2009
PRIMA IMPRESIE
prima impresie contează. la oricîte refurbișări mi-aș supune creierii, am constatat că prima impresie nu numai că contează dar are o mare încărcătură de valabilitate și adevăr. să explic în cîțiva pași scurți și logici acest lucru:
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
refurbișări prin cap
am reluat în vacanță la casa de la munte lectura cărților lui jules verne pe care într-un anume moment al vieții (cînd încă nu mă multiplicasem) le-am considerat junk și le-am exilat la țară ca pe ovidiu din pont. reluînd frumosul obicei de a citi SF am ajuns la următoarele concluzii, futuristice sau ne-:
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
umbrele gen
mă simt din ce în ce mai bombardat de o alterare a imaginii omului contemporan datorată aculturării sau anticulturării grefată pe o ușurință cotidiană a mimetismului.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.
rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
vineri, 2 octombrie 2009
joi, 1 octombrie 2009
eficientizare
- Stăpână...
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
ds&rr
mătușa bionică și mama forței vor acapara sufletele rătăcitoare și carcasele padawanilor yoda și master luke pentru toată instanța temporală a weekendului
voi rămîne doar cu iubitele mele: fosta prietenă, prima soție și stăpâna
alianța se va lărgi prin teleportarea rătăcitorilor galaxiei de la dublin și vor urma
3 zile de pomină
pururi tânăr
înveșmântat în pixeli
înconjurat de dobitoci
adică drogurisecsendroachenrol
voi rămîne doar cu iubitele mele: fosta prietenă, prima soție și stăpâna
alianța se va lărgi prin teleportarea rătăcitorilor galaxiei de la dublin și vor urma
3 zile de pomină
pururi tânăr
înveșmântat în pixeli
înconjurat de dobitoci
adică drogurisecsendroachenrol
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
