distanțe

8 30 dorobanți

30 m ...

intră în cîmpul cortexului meu vizual. șiretul de la dreptul e desfăcut; la fiecare pas descrie un rotocol iar stîngul trece cu nonșalanță peste el. mă uit deja îngrozit la mișcarea haotic sacadat repetitivă a șiretului răsuflînd ușurat exact în ritmul nonșalant al stîngului abil sau norocos. consider că nu se face să strig pentru că este abia la

20 m ...

și mă gîndesc că nu vreau să o văd căzînd săraca. pentru că e absolut normală, absolut non-topmodel, absolut fericită, absolut senină și absolut mulțumită, cam în genul ăla în care nu reușesc absolut deloc să le prezinte pozele din revistele pentru femei. iar pe la

15 m ...

mă gîndesc că poate cade tîmpita exact în dreptul meu, pe mine, cu capu-n burta mea și o să trebuiască s-o prind, mă încordez și mă gîndesc că în încercarea ei disperată de a se agăța de umerii mei puternici sclupturali o să mă taie cu catarama de la ceas la jugulară și am să sîngerez pînă la moarte nerăsuflînd, cu ea în brațe, spunîndu-ne mult prea puține printre vreo trei scuze stîngace...

nu vreau să mor, sînt mult prea tînăr și am și doi copii, dar mi-ar plăcea s-o țin în brațe.

și pentru că a ajuns la

10 m

îmi zic că o mai las puțin și-apoi acționez

5 m ...

(arătînd cu degetul către dreptul apocaliptic) -să știți că aveți un șiret desfăcut!

(cu un zîmbet fermecător) - știu, mulțumesc, dar nu am chef acum. cînd voi ajunge...

-5 m ...
mă mai uit un pic după ea și parcă văd prin pantaloni cum o doare direct în bască.