mă simt din ce în ce mai bombardat de o alterare a imaginii omului contemporan datorată aculturării sau anticulturării grefată pe o ușurință cotidiană a mimetismului.
alterarea asta e descrisă de unii (
gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un
personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc,
peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română.
ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva
gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.
rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă tîrîndu-ți șlapii de la veceu către canapea și vezi că pe covor nepoții se joacă cu chestia de mai sus tocmai în momentul cînd aceasta dispare sub cea mai grea bibliotecă pe care o viață te-ai chinuit s-o umpli. vena de pe frunte se umflă alarmant de tare dar te liniștește certitudinea că nu ai trăit degeaba.
