.

Am luat acest microb de pe la un curs de istorie la care am participat ocazional. Recunosc că sunt mai puțin atras de istorie decît de prezent și de ceea ce el poate genera în viitor; așa am fost dintotdeauna: am apreciat prezentul și prezența viitorului; absența trecutului nu m-a deranjat niciodată.



M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?

Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.

garduri, porți și cocoșați invizibili în bocanci

o stradă liniștită la un moment oarecare dintr-o zi ne-mpărțită convențional în zi noapte.
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte

la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii

admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.

dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura

.

ouă

eficientizare

- Stăpână...
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.

Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.

nesincronizare

Urlete înfiorătoare se rostogoleau pe holul mare făcând să vibreze mortarul bolților înnegrite de trecerea lentă a eternității și sunetul unor pași greoi se distingea din ce în ce mai aproape prin această harababură care spurca liniștea asfințitului portocaliu ce se strecura printre perdelele grele ale ferestrelor sălii. Ușa ferecată în fiare mai bătrâne ca oceanul sări în lături și un vaiet prelung ieși din lucrul grăitor care se aruncase pe lespezile reci:
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.

Simbioză sau sudură?

Iunie
00:00 - 01:00: cald afară / mai cald înăuntru / cel mai cald sub pernă / zvârcoliri etc.
01:01 vis frumos / senzaţie plăcută familiară / trecere rapidă către coşmar cu sex în turnătorie / deşteptarea.
Burta şi partea cu ţâţele lipite de spatele meu. Frige ca la balamuc; cu labele din spate îmi imobilizează picioarele ; cu o labă din faţă mă sugrumă; mârâitul fierbinte mi-a aburit urechea. Călcâi tandru în lombare o trimite pe partea de 75% din pat care de comun acord în urmă cu ani de zile s-a hotărât că îi aparţine.
02:00 deşteptarea. Pe cei 25 % ai mei din pat: a executat o priză cu labele din faţă imobilizându-mi mâinile, cu o labă din spate mi-a încolăcit un picior; şi-a lipt spatele de mine iar cu partea cu coada mă împinge violent în burtă; smocuri de blană sunt adânc băgate la mine în nas, ajungând pe trahee; frige de zici că a mâncat jar; mârâie de plăcere în timp ce doarme liniştită; visează că am murit şi încep să mă răcesc. Călcâi în lombare.
08:00 Visez călcâie mici şi fierbinţi la mine în lombare / deşteptarea. Şi-a adus şi puii şi i-a cuibărit pe 50% din partea mea de pat. Dorm toate trei învelite cu un pled, puţin zgribulite, senine, mârâind uşor; visează că se joacă împreună în curte; eu nu apar pe-acolo. Sub mine cearşeaful este ud; mă ridic; arcurile scârţâie, probabil ruginite de sudori.

.

Sfârşit de an preşcolar; serbare; se lasă cu mici şi suc la o terasă.
Singurul reprezentant al sexului frumos împreună cu 7 reprezentante ale sexului slab: văduve, divorţate, analfabete neîncepute.
Concluzii:
1. se cam termină bărbaţii;
2. dacă nici asta nu e toleranţă şi respect faţă de viaţă şi creaţie evoluţionistă sau divină, eu mă spânzur cu propriile intestine.

brunetă în galben noaptea

100 de metri am mers după ea
între pielea ei şi rochie un aer vrăjit dansa
am şi uitat deja cum arăta
dar scriu asta ca să-mi amintesc că nu o voi mai vedea

.

Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână multiubită pentru că vindeci cu aerul prin care pluteşti pământul pe care l-am spurcat eu târându-mă. Pentru că parfumezi cu atingerea ta lumina pe care au îngreunat-o privirile ochilor mei buboşi, pentru că menţii viaţa în lucrurile pe care solzii mei le zgârie când mă zbat în grimasele abjecte cu care încerc să te fac atentă, că eşti atât de bună şi îmi permiţi să mă ghemuiesc la picioarele tale pătându-ţi... şamd.
Merită cu prisosinţă această rugăminte.
Suntem urâţi, violenţi, puţim, râgâim, ne băşim, ne cade pe faţa de masă, urlăm la copii lor, la ele, le urâm şi le învinuim pentru majoritatea eşecurilor noastre de bărbaţi în timp ce ne întoarcem ciorapii pe partea cealaltă ca să îi putem purta şi a doua zi, o altă zi glorioasă în care noi bărbaţii vom inventa alte tunuri care să omoare alţi copii ai altor femei la care urlă alţi bărbaţi urâţi.
Suntem atât de urâţi şi de violenţi încât, după ce prototipul a fost scos din fabrică, responsabilul cu şarja şi-a dat seama că ceva este în neregulă cu produsul; că dacă continuă producţia doar cu acest model unităţile se vor distruge între ele cuprinse de depresia şi disperarea de a trăi înconjurate doar de urâţenie violenţă şi mirosuri grele. Şi atunci a fabricat şi femeia. Şi a făcut-o frumoasă, răbdătoare şi plăcut mirositoare. Dar a făcut-o ceva mai proastă. Suficient de proastă ca să creadă că nu poate fi completă decât alături de ceva urât, violent, împuţit şi care o îmbăloşează cu gândurile lui lascive şi privirile buboase, ba chiar să şi iubească această ciupercă otrăvitoare. Atât de mult încât să facă alte ciuperci la fel ca cea care le-a îmbătat cu veninul şi pe care să le iubească şi mai mult în loc să le considere rebuturi provenite din spori neperformanţi.
Eu, dacă aş deveni brusc femeie aş fi suficient de deşteaptă încât nu m-aş uita niciodată la ceva atât de abject cum este un bărbat. Astfel, fiind frumoasă şi prin prisma experienţei acumulate ca bărbat aş fraieri o femeie şi aş lua-o de nevastă că ştiu deja cum se face. Aş face cu ea doar fete că mă pricep. Şi o spun aici sincer, m-aş purta frumos cu ea; suficient de frumos că aş aduce-o chiar în stare să îmi declame zilnic: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână multiubită pentru că ... (vezi mai sus) .
Şi cred că tot nevastă-mea ar fi prima vizată de acest experiment; e cea mai fraieră pe care am găsit-o până acum; cred că ar pune botu la mine şi în chip de femeie.
Până atunci îi îngădui să mă venereze în chip de bărbat. De ce or fi ales această cale, doar fabricantul lor poate răspunde; că doar femei sunt destule şi ar avea de unde să aleagă şi ele ceva bun. Mi-e milă amestecată cu scârbă de bietele femei.
Dacă vreodată se vor deştepta, bărbatul viitorului va fi femeie şi/sau nu va mai fi deloc. În grija lor cade această responsabilitate, că doar ele ştiu cum se face. Le înţeleg acum că îi fac pe unii homosexuali. E primul pas, suntem pe ducă, trăim ultimele clipe ale unor vremuri de aur pentru specia noastră, au început să se prindă.
Aşa că spălaţi-vă, puneţi chiloţi curaţi şi băgaţi textu: Îngăduieşte-mi să te venerez stăpână ...