Se afișează postările cu eticheta exist deci urlu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta exist deci urlu. Afișați toate postările
vineri, 16 decembrie 2011
13 decembrie? nimic important.
scrisă de un celebru sinucigaş.
o dedic sinucigaşilor care pe un 16 decembrie ne-au mai lăsat doar dreptul de a uita... glorie eternă
glorie eternă universului care va face din ei un om care nu va avea duşmani şi nu va fi duşmanul nimănui şi care va fi iubită şi care va face oameni mai buni decît cei dinaintea lor.
i-ha-ha
joi, 5 mai 2011
.
pe la metrou
nimic nou
dorm lemn de obosit
ca un pinocchio amețit
de vise colorate și de valuri
care la mine sînt deobicei coșmaruri.
așa că poate e timpul să mai tatuăm și lucruri din viața altora, mai mici și mai puțin importanți. iacă ca deexempu un moment de călduros lamulțiani din viața unui protospermatozoar:
moment care dealtfel, după cum se vede și din imagine, ar trebui să ne învețe încă din frageda pruncie, iar celor care ca pleșu, manolescu, liiceanu, patapievici, ca noi, ca orice nea andrei sau nea gabi am început să uităm,
să ne reaminteascăcă:
să ne reaminteascăcă:
cînd ne simțim cel mai:
în siguranță,
liniștiți,
cu toate alea asigurate,
fericiți,
realizați,
împliniți,
cu mari planuri de viitor,
pe care de cele mai multe ori le răcnim și în urechile celor care:
ne iubesc,
necondiționat,
uneori dezinteresat,
iar la cîteva ocazii special de nemeritate chiar total,
să ne reaminteascăcă:
1. s-ar putea să avem privirile nițel crucișe și să părem ușor retarzi.
2. aspectul general al imaginii noastre văzute de cei care ne iubesc să fie cam de căcat.
sfînta irina să vă aibă în pază.
și sfînta smaranda la fel :)
joi, 28 aprilie 2011
joi, 10 iunie 2010
.
în epoca touch-screen-urilor de înaltă rezoluție, unghiuța de la degetul mic începe cred să devină obligatorie.
vineri, 15 ianuarie 2010
.
in - separabilitate
inse - par - abilitate
in - se - pa - ra - bi - li - ta - te
cînd legătura ce unește două lucruri se rupe sau se desface, legătura în sine, ca obiect, substanță, concept, fluid, solid, etc., rămîne atașată de unul din lucrurile pe care le-a legat.
de acela care a fost mai puternic legat.
cine o fi mai puternic? frunza sau copacul?
luni, 4 ianuarie 2010
.
ce m-a spart pe mine în 2009:
o chestie mai veche, ceva ce era acolo mai demult și pentru care abia acum am reușit să mă maturizez suficient ca să o pot înțelege:
john malkovich interpretîndu-l pe john cusack intrepretînd o păpușă.
o chestie mai veche, ceva ce era acolo mai demult și pentru care abia acum am reușit să mă maturizez suficient ca să o pot înțelege:
john malkovich interpretîndu-l pe john cusack intrepretînd o păpușă.
luni, 19 octombrie 2009
.
dacă mi s-ar oferi vreodată un dar divin, cam atît de nesimțit aș fi:
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
să cunosc toate limbile pămîntenilor.
marți, 13 octombrie 2009
luni, 5 octombrie 2009
stăpîn
s-a redeschis pușcăria viitorilor arhitecți. cîtă invidie am pentru fețele inocente, mințile nepervertite de urîtul cotidian al meseriei și de relațiile forțate cu care încă nici nu se gîndesc că vor avea de a face. ce scîrbă îmi inundă ființa realizînd că la pervertirea asta voi participa direct. ce bucurie am simțind că înăuntrul meu a supraviețuit ca un incubus mic și mort de frig sub scara care duce la subsolul conștiinței ceva din ceea ce sînt ei acum. mai am o șansă; sper ca deținuții să mă vindece; să aibă carnea mai tare ca biciul meu.
duminică, 4 octombrie 2009
PRIMA IMPRESIE
prima impresie contează. la oricîte refurbișări mi-aș supune creierii, am constatat că prima impresie nu numai că contează dar are o mare încărcătură de valabilitate și adevăr. să explic în cîțiva pași scurți și logici acest lucru:
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.
la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.
refurbișări prin cap
am reluat în vacanță la casa de la munte lectura cărților lui jules verne pe care într-un anume moment al vieții (cînd încă nu mă multiplicasem) le-am considerat junk și le-am exilat la țară ca pe ovidiu din pont. reluînd frumosul obicei de a citi SF am ajuns la următoarele concluzii, futuristice sau ne-:
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.
dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.
umbrele gen
mă simt din ce în ce mai bombardat de o alterare a imaginii omului contemporan datorată aculturării sau anticulturării grefată pe o ușurință cotidiană a mimetismului.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.
rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.
azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:
ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.
vineri, 2 octombrie 2009
joi, 1 octombrie 2009
eficientizare
- Stăpână...
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.
Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.
marți, 29 septembrie 2009
camera albă reloaded
Cadrul 1
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.
Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...
Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.
(va urma)
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.
Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...
Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.
(va urma)
joi, 24 septembrie 2009
nesincronizare
Urlete înfiorătoare se rostogoleau pe holul mare făcând să vibreze mortarul bolților înnegrite de trecerea lentă a eternității și sunetul unor pași greoi se distingea din ce în ce mai aproape prin această harababură care spurca liniștea asfințitului portocaliu ce se strecura printre perdelele grele ale ferestrelor sălii. Ușa ferecată în fiare mai bătrâne ca oceanul sări în lături și un vaiet prelung ieși din lucrul grăitor care se aruncase pe lespezile reci:
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.
luni, 21 septembrie 2009
duminică, 14 iunie 2009
duminică
mă simt ca un ciocan căzut într-un câmp de muşeţel; singura mulţumire e că nu produc decibeli.
ce bine că nu mă vede nimeni.
ce bine că nu mă vede nimeni.
sâmbătă, 13 iunie 2009
Povestea anticristului de ţară şi a nebunei cu lindic zglobiu de Lars von Trier
Optimist roz bonbon să fii sau pesimist adânc şi negru, acest film îţi va schimba puţin viaţa. Pe optimişti în mod sigur îi va schimba radical.Povestea a doi părinţi rămaşi orfani care în tristeţea lor realistă se duc la ţară unde o ard aproape suprarealist până când cel mai bun învinge ultrarealist.
În sală s-a oftat la greu, s-a râs, s-au strâns puternic mânerele de la scaune, s-a transpirat abundent; au plecat doar vreo doi, cred că erau ghei, doar aşa gestul lor de a nu putea sau vrea să înţeleagă mesajul devenea explicabil. Ne-a liniştit pe toţi dedicaţia din final care a plasat întreaga poveste într-o altă dimensiune şi a adus aplauze.
Mi-a plăcut să văd reacţiile şi să ascult părerile celor care ieşeau de la film, foarte diferite şi foarte personale, un motiv suplimentar de a cataloga filmul ca fiind dacă nu bun, cel puţin o catapultă interesantă de lansat dileme.
Alta este însă dilema streche. Câte ar fi putut face Tarkovsky dacă ar fi trăit azi având posibilitatea exprimării libere şi acceptarea relaxată a oricărui limbaj plastic care caracterizează prezentul globalizării în viteză şi al dispariţiei graniţelor comunicării.
Şi o propunere: dacă expunerea la zona nordică dezvoltă minţi şi idei ciudate cum am mai văzut şi pe la Bergman, poate e de datoria noastră a tuturor să mergem peste ei şi să-i exilăm cu forţa mai aproape de Mediterană că altfel ăştia or să ducă societatea de râpă deşi au mega-potenţial; să nu uităm fenomenul abba.
Spun asta pentru că mi-e dor de ceva gen Almodovar, de o anumită sensibilitate fără de care mi-e deja teamă că o să încep să prefer divertismentul unui anume tip de artă.
Filmul mi-a plăcut şi în mod sigur am să-l revăd; eu zic că anticristul e el; sunt curios însă dacă peste nişte ani, după ce-l voi revedea voi avea aceeaşi opinie.
Azi-noapte am visat urât. Deci Trier rulz.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
