pierpatrat

E

2011-12-18T03:57:00.003+02:00

nu tu eşti frumos, ci sOarele s-a aşezat într-o poziţie Care îţi E favorabilă.
ai face bine să nu uiţi...

.

2011-12-18T03:52:00.000+02:00

oricît vrei tu, iubito.
şi cred că e deja un pleonasm că am s-o spun aici,
.
.
.
de absolut oricîte ori vrei tu....

respir, doctore, respir

2011-12-18T03:40:00.000+02:00

Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:
"– Român absolut, asta înseamnă!"
(furat de pe net)

deci, în concluzie, după cum vă spuneam dejea,
13 decembrie, nimic important...

nişte sinucideri,
.
.
.
dar decît pe proteve

13 decembrie? nimic important.

2011-12-16T02:16:00.002+02:00

scrisă de un celebru sinucigaş.
o dedic sinucigaşilor care pe un 16 decembrie ne-au mai lăsat doar dreptul de a uita... glorie eternă
glorie eternă universului care va face din ei un om care nu va avea duşmani şi nu va fi duşmanul nimănui şi care va fi iubită şi care va face oameni mai buni decît cei dinaintea lor.
i-ha-ha

ce nu-mi e niciodată

2011-12-13T23:31:00.002+02:00

somn
sînt din ceînce mai obosit da nu mi-e niciodată somn

cum poţi să zici mi-e somn?
la fel de uşor cum zici mi-e albastru, foame, departe, acum, dragoste, noapte, mînă, alaltăieri, unt, copac, mi-e valuri, mi-e motorină sau mi-e mama altcuiva pe care am să-l cunosc cînd mi-e nicicum?
cum mi-e cînd nu-mi e niciodată cumva?
mi-e niciodată?
sau nu-mi e niciodată?
cum se scrie corect nici o dată?
mie să-mi daţi un calendar cu niciodată, să ştiu şi eu de fiecaredată fiecare dată.
şi să mă culc ~~de fiec fie ca~~ la oră fixă

pîrț

2011-10-07T11:44:00.001+03:00

Irina (4,5 stînd pe veceu la 8:00 cu ochii semilipiți):
- Mami, să stiii că păsăiiica aie tei găui. Pe una iese pipiii, pe una iese cacaaa si pe una iese pîîs.
Măxa doarme.

. (capra calcă piatra)

2011-09-09T22:08:00.001+03:00

apus

2011-08-23T15:16:00.000+03:00

.

2011-08-06T01:42:00.000+03:00

cred că dacă o să mor zilele astea nici nu o să-mi dau seama

of

2011-08-06T01:40:00.002+03:00

.

2011-06-16T03:06:00.000+03:00

să încercăm să nu mai vedem doar

jumătatea plină cu căcat

a paharului

.

2011-06-14T16:24:00.002+03:00

paralel cu solul, perpendicular pe cer.

.

2011-05-05T12:24:00.006+03:00

pe la metrou

nimic nou

dorm lemn de obosit

ca un pinocchio amețit

de vise colorate și de valuri

care la mine sînt deobicei coșmaruri.

așa că poate e timpul să mai tatuăm și lucruri din viața altora, mai mici și mai puțin importanți. iacă ca deexempu un moment de călduros lamulțiani din viața unui protospermatozoar:

moment care dealtfel, după cum se vede și din imagine, ar trebui să ne învețe încă din frageda pruncie, iar celor care ca pleșu, manolescu, liiceanu, patapievici, ca noi, ca orice nea andrei sau nea gabi am început să uităm,
să ne reaminteascăcă:

cînd ne simțim cel mai:

în siguranță,

liniștiți,

cu toate alea asigurate,

fericiți,

realizați,

împliniți,

cu mari planuri de viitor,

pe care de cele mai multe ori le răcnim și în urechile celor care:

ne iubesc,

necondiționat,

uneori dezinteresat,

iar la cîteva ocazii special de nemeritate chiar total,

să ne reaminteascăcă:

1. s-ar putea să avem privirile nițel crucișe și să părem ușor retarzi.

2. aspectul general al imaginii noastre văzute de cei care ne iubesc să fie cam de căcat.

sfînta irina să vă aibă în pază.

și sfînta smaranda la fel :)

.

2011-04-28T18:21:00.000+03:00

gunoiul nedus al zilei de ieri poate fi cina romantică a zilei de azi.

nesincronizare

2011-04-21T01:10:00.001+03:00

este atunci cînd unul dintre interlocutori nu mai poate înţelege nimic
din TOT ceea ce a zis celălalt pînă atunci.

divorţul e rezultatul exhaustiv al unei nesincronizări.

.anterioare.

sînt înconjurat de divorțați.

un trabuc cu viagra și un coniac cu redbull vă rog

2011-04-01T14:42:00.001+03:00

io ( 35, matur responsabil ): - cîți ani crezi că am io mă maria?

maria ( 7;3 ani, după o pauză de îngîndurare întrebătoare și cută mică pe frunte ): - 70 ?!?

io: - păi dacă io am 70, maică-ta cît crezi că are?

maria: - la fel!

io: - păi atunci tataie victor (socru, 65) cîți ani crezi că are?

maria: - ...?

io: - și mamaie lucica (mamă socru 85) cîți ani o avea?

maria: - mulți!

io : - da tu cît crezi mă maria că trăiește un om?

maria: - nu știu. ăăă 100?

s-a tatuat acest dialog pentru că ar fi păcat să se dea complet uitării. între timp io am făcut 36, copilului i s-a explicat din păcate pînă la completa înțelegere cum stă treaba cu vîrstele, nevasta a început să-mi albească. sînt supărat și mă simt bătrîn din cauza asta.

pe copilul semiconștient mă văd de multe ori strîngîndu-l de gît pînă deschide gurița obraznică în căutare disperată de aer; iar din guriță iese o boxă mică ca o guriță mai mică de alien iar din boxă se aude vocea maimuțărită a lu mick jagger urlînd la maxim cu obrăznicie maximă:

- ti-i-i-ime is on my si-ide, yes it iis... și la fe-e-e-el și ne-vas-tă-taa, yes it iis.

e ipotetic binențeles, n-am cum s-o strîng de gît că e nevastă-mea tot timpu acolo lîngă ea să o apere, dispunînd de tot arsenalul invincibil arhicunoscut la care s-au mai adăugat și niște ițe albe de război psihologic.

distanțe

2011-03-16T13:57:00.004+02:00

8 30 dorobanți

30 m ...

intră în cîmpul cortexului meu vizual. șiretul de la dreptul e desfăcut; la fiecare pas descrie un rotocol iar stîngul trece cu nonșalanță peste el. mă uit deja îngrozit la mișcarea haotic sacadat repetitivă a șiretului răsuflînd ușurat exact în ritmul nonșalant al stîngului abil sau norocos. consider că nu se face să strig pentru că este abia la

20 m ...

și mă gîndesc că nu vreau să o văd căzînd săraca. pentru că e absolut normală, absolut non-topmodel, absolut fericită, absolut senină și absolut mulțumită, cam în genul ăla în care nu reușesc absolut deloc să le prezinte pozele din revistele pentru femei. iar pe la

15 m ...

mă gîndesc că poate cade tîmpita exact în dreptul meu, pe mine, cu capu-n burta mea și o să trebuiască s-o prind, mă încordez și mă gîndesc că în încercarea ei disperată de a se agăța de umerii mei puternici sclupturali o să mă taie cu catarama de la ceas la jugulară și am să sîngerez pînă la moarte nerăsuflînd, cu ea în brațe, spunîndu-ne mult prea puține printre vreo trei scuze stîngace...

nu vreau să mor, sînt mult prea tînăr și am și doi copii, dar mi-ar plăcea s-o țin în brațe.

și pentru că a ajuns la

10 m

îmi zic că o mai las puțin și-apoi acționez

5 m ...

(arătînd cu degetul către dreptul apocaliptic) -să știți că aveți un șiret desfăcut!

(cu un zîmbet fermecător) - știu, mulțumesc, dar nu am chef acum. cînd voi ajunge...

-5 m ...
mă mai uit un pic după ea și parcă văd prin pantaloni cum o doare direct în bască.

.

2011-03-15T11:27:00.000+02:00

ce-mi mai place mie cînd universul demonstrează că nu e dăloc haotic. că mai și așază lucrurile exact la locul lor. că măcar pentru un cimpanzeu s-a deranjat într-un mod magistral, circular, punctual, conplect. ca să mai putem vedea din cîndîncînd adevăru.

poză furată de pe net, cropuită, etc. în varianta originală se vedea că universu i-a dat să țină în mînă un lemn.

anu ăsta jimi hendrix ar fi făcut 69.

de æoni.

în concediu

2011-03-14T11:07:00.001+02:00

discuție cu milica pe holu casei la opt dimineața:

- ce faci mă mamaie?

- ee... uite mă lupt cu viața, ce să fac!?

- păi nu știu io ce să-ți zic. sper să cîștige viața.

milica nu a rîs. n-am atins-o unde trebuie. milica nu este de partea întunecată a forței. milica e cel mai bun om pe care îl cunosc. mă enervează uneori de-mi sar capacele. și îmi dau seama din ce în ce mai tare că răutatea are foarte strîns de a face cu inteligența.

cînd sînt în concediu mă străduiesc din toate puterile să fiu prost. în restu timpului nu prea am încotro.

alilante chestii

2011-03-09T10:51:00.001+02:00

aji vrea să am alte aripi care să mă ducă în alte locuri unde să pot să am și alte gînduri, că astea vechi m-a adus decît pînă aci ca să pot să-ți cer asta și mai departe simt io că nu o să mai facă față că li s-a ponosit penele. și încă o pereche și pentru nevastă-mea ca să se poată ținea după mine săraca. că e opt martie. realizez că din unghiu ăsta optu se vede culcat da poate rezolvi tu cumva. mulțumesc anticipat, atemporal, finit.

evoluția subterană a cohortei

2011-02-25T11:23:00.000+02:00

8 48 arunc o ultimă privire la cimitir dau gluga pe spate și cobor la metrou. coafura insistă.

pe peron nu știu de ce dar aji vrea să fie atît de cald ca să ne dezbrăcăm toți. repet, nu-mi dau seama încă de ce.

8 51 ce-mi place la max la ora asta e că metrou vine cum trebuie, e vrednic și eficient, la fel ca hamsterii care îl accesează ordonat pavlovian frenetic și eficient.

în vagon lovește aceeași senzație inexplicabilă de dorințe tropicale. îmi pică subit și cu groază aceeași fisă care i-a picat și lui morris zapp, grobianul meu preferat în timp ce se afla într-un vagon de avion: e plin de femei! alooo, adică sînt cca 90% adică dacă toate astea își sulesc click-ul și ne dau cu el sau cu cotoru de la cartea de rugăciuni la tîmplă, pînă la unirii ne-au terminat pe toți. e drept că dacă ar fi ceva mai dezbrăcate ar fi niște patimi mai acceptabile. unde te uiți numa frumusețe picior peste picior, adîncită în lecturare, cu căști adîncite în urechi, sacoșe adînci, priviri adînci și suflete.

8 56 unirii. am supraviețuit exact cît să văd că mi se confirmă teoria conspirației. peronul geme de progesteron; se deschide ușa din fața mea; urcă 20-25 femei și vreo 3 bărbați. la fel și pe la celelalte uși; coafura există; este chiar surprinzător să vezi cît sînt de puse la punct, aranjate, dichisite și curate, în special prin antiteză cu minoritarii cu priviri bovine înecate în alcoolemii, faze de gol și vise erotice, remanențe ale zilei anterioare și nopții ce i-a urmat; mirosuri, atitudini și schimonoseli ce nu pot fi mascate în spatele privirilor flămînde pe care îmi dau seama că nici la sfîrșitul evoluției noastre ca semi-specie nu vom fi învățat să le putem ascunde.

sexul slab a pornit spre muncă; sexul frumos se gîndește deja la următorul șpriț. femeia este catîrul tunat al vremurilor contemporane; bărbatul tot birjar a rămas. ce părere ar avea domnul darwin despre modul în care evoluează lucrurile? dar doamna darwin? parcă era o vreme în care sub-specia la care mă refer nu avea voie să părăsească incinta în care era lăsată să se joace cu focul, carnea și păstîrnacul fiindu-i atît de la îndemînă descoperirea puterii inestimabile și universale a aburului, acest motor care a catapultat calul în rezervațiile naturale, birjarii în rezervațiile politice și femeia de serviciu prin rezervațiile industriale.

cel puțin pe sub pămîntul pe unde merg io femeia e pe un trend ascendent; bărbatul plutește în derivă adică un pic la vale, valea progresului postdiluvian pe care l-a creat, acest vagon care îl va duce cu siguranță la o mare unde poate va fi și o plajă plină doar cu femei dezbrăcate.

mulțumesc universului pentru modul părtinitor, lipsit de eleganță și aproape brutal în care a rezolvat dimorfismul sexual la specia mea.

101

2011-02-18T21:35:00.002+02:00

poză furată de pe net fără știrea artistului popular (nu cred c-am scris cum trebuie) și modificată în fotoșop fără licență

mă sui în 101 la titan pe la ușa din fund, taxez și mă bag la mijloc la geam în picioare, voinicește că sînt tînăr și e dăsta modern și se vede mișto cu coatele pe bară. și mă to-ot uit io așa ca proasta aiurea-n tramvai prin autobuz și pe geam și autobuzu merge-merge și-acu prin IOR, pe la potcoavă și pe la stopuri și prin stații și ăla pune frîne ca la țară și tîrtîrîtr și florării cu flori frumoase și tot așa și pe la muncii și mă mai uit pe la bulane la șoferițele simpatice care nu știu cît sînt ele de simpatice că vorbesc nervoase la telefonu mobil și hophophop și dăișidăi pînă la stop la socului cînd să facă stînga pe pantilimon și stă. mă bag la ușă că la delfinului cobor și mai dau un ochi roată prin vagon ezact cît să văz că un pulifrix cam de-o seamă cu mine ce urcase-n urma mea prin fund tot la titan își termina de bătut ultimele 3/4 dintr-o megacruce și-și punea pe cap la loc căciula penală. ceva filează la mansardă așa că bag o recapitulare succintă de la creerul gustos și fără os iar la derulare să te ții frăție scene de fellini. printre imagini mergînd îndărăt cu oameni flori frumusțile patriei și scene hardcore cu șoferițe, eros și tanatos ramazzotti cîntînd la boxele din capu meu și filme cu cosmogonie, tot apărea acest pulifrix bătînd la cruci și punînd la loc coket căciula lăsînd aerului vizual un splendid moț de băcăuan. eliminînd ceilalți paraziți neinteresanți din filmul ăsta mut cu fut a reieșit la o analiză mai minuțioasă că habotnicu de cum a urcat în vagon a tot bătut la cruci la fiece măreață sau hidoasă de biserică (scuzați) care apărea în fața orizontului său nelimitat de credință. analizez rapid oponentu și ca să știm cum stăm reiese că e exact genul de curățel cumințel situat la granița delicată dintre gherțoi cocalar și om truditor lipsit de mijloace și noroc dar cu mari speranțe că corectitudinea, munca, cinstea și ... și etc și chiar dacă uneori s-a mai întîmplat să ... și ..., dar el totuși a încercat să ... și ... și el crede că va reuși iar dacă la un moment dat se va întîmpla să ... și ... și ... și mai ales dacă în toate astea îl ajută și dumnezeu, pentru că să știți el se roagă TOT TIMPUL la dumnezeu, ... .

pornește autobuzu moment în care mă desprind. mă pogor prin tavanu din plastic și aluminiu dumnezeiesc al autobuzului dumnezeiesc; sunt gol și maiestuos am bazinul înfășurat într-o eșarfă de hipster cu modele geometrice ca să se vadă că sînt dumnezeul anului 2011 dar oamenii să nu fie îngroziți de imaterialitatea mea sexuală; țin în mînă cheile de la univers la care am pus azi ca breloc o supernovă în formă de emoticon ca să par șimai uman; mă stabilizez în plutire la exact 3.14159265 cm de podeaua autobuzului; sînt exact de 1.61803398 ori mai mare decît mine cel îmbrăcat care stă holbîndu-se de pe scara de la ușa din mijloc și pe care pentru lucruri numai de noi doi știute dacă nu mi-ar fi așa simpatic acum pe loc ar trebui să-l trăznesc; singura diferență e cred evidentă și e doo: par mult mai matur (a nu se înțelege bătrîn), am un corp mult mai atletic și binențeles am barbă. materializez un fulger globular ca să-mi dea în zona feței un accent de lumină caldă de jos în sus ca în filmele cu vampiri romantici și să mai distragă atenția de la eșarfă, niște spirale cosmice formate din arome de aromoterapie cosmică, făcui să fu și niște lumină obișnuită ca să fie mai multă lumină să se vadă mai bine toate astea, îmi împing un pic intenționat ochii afară din orbite și grăiesc cu o voce puternică dar calmă și părintească pulifrixului aplecîndu-mă către el: FIULE! îi zboară evident căciula și se sparge geamu din spate de la autobuz dar îl fac miraculos la loc și zic: fiule! eu sînt dumnezeu tău și-al mătii de prost și handicapat ce ești. de ce ți-am dat io mă vită doo mîini mă? ca să te ții cu una de bară și cu ailaltă să faci cruci sau ca să cari și tu ceva de colo colo, să muncești să produci, să mîngîi și tu un copil, o femeie, ceva, ai? sacoșă n-ai, rucsac n-ai, da altfel te vaiți că n-ai noroc și stai cu mîna la căciulă. e lasă că azi ți se va schimba definitiv norocu. de ce ți-am dat io ție creier mă buturugă ce ești ca să-ți bați tu joc de el, ai? tot liberu ăla arbitru al tău a fost ocupat de la titan pînă colea cu bazaconii neimportante inventate de retarzi înfricoșați de apus și precesiunea echinocțiilor și ai uitat să privești gratis și fără nici o implicație consecință sau urmare personală sau universală minunățiile pe care EU m-am chinuit șase zile întregi să le pun în fiecare lucru pentru tine ca tu să iei aminte și să înveți, să fii mai bun și mai împlinit, că d-aia te-am făcut om și nu bacterie flocoasă de antarctica boule. tu știi cît era ziua de lungă băi pulă pă vremea aia ă? aud? tu știi bă cît mi-a luat mie să fac femeia, ce rateuri monstruoase și muncă de reproiectare am dus ca să ai tu la ce te uita moca acum și să devii mai bun strict prin această modalitate simplă? vezi ce soluții elegante m-am căznit io să dau? și tu cum îmi mulțumești? te caci spiritual vorbind pe toate astea, ești un prost într-un autobuz care de un sfert de oră nu ai gîndit nimic interesant, șabloane, șabloane și iar șabloane. păi cum o să facem noi astfel progres? cum o să dăm lumii ceva de soi dacă acționăm așa? ce ești tu? o carcasă cu un soft învechit; nevastă nu, copii nu, stai cu ăia bătrîni și freci mentosanu de grumazu la pisică toată ziua. lumea a evoluat mă gibonule. mai pune mîna și citește și tu o carte, bagă un film, dă drumu la niște dileme, la niște întrebări existențiale, mai citim din hawking că d-aia mă căznesc cu el săracu de-atîta timp să-i fie bine și să nu dea colțu, pentru dalde tine bă. și tu cum îmi mulțumești? la propriu. adică zici mersi șefu. și mai ai pretenția să ceri. e hai că mă cam enervezi și mai am și altele de făcut și cum sînt bun și iubesc cel mai mult omul așa cum se cunoaște deja am să te rezolv cu toate rugăciunile acum pe loc aici ca să nu mai știu de tine nimic niciodată. ia să văd ce a pus petrică aici în buzunaru de la eșarfă, așa... e dosaru tău. prima pagină, așaaa, născut la, fiu al și a, mmm, daaa, mai departe... 4 ani și două luni, ... cu bunica la biserică, ... grădiniță, ... sfînta cruce, ... împărtășanie, ... bă și sfîntu petru ăsta frate ce ține el cont de toate că... AHA uite aici! Aaaa păi nu știu cum să-ți explic io ție dar asta va rezolva tot într-o manieră extrem de circulară și elegantă. Deci 6 ani și 8 luni rugăciune. uite-o aici; e scrisu tău da, ca să nu zici. deci revin, rugăciune. mă rog formule de introducere, bla bla, așa, dadada unde era, aha, da uite aici este, uite-o, salvarea mea, e la catastif deci e act oficial:

... eu sînt prost, tu fă-mă mare,

eu sînt mic tu fă-mă tare.

- A-PRO-BAT!!!

pentru că s-a oprit în stație și deschisese și ușile n-am mai putut să stau să-mi imaginez și urmarea că aveam ceva treabă.

mulțumesc universului că se învîrte doar pentru mine. și doar cînd vreau eu. și pentru că știu că o va face cît voi trăi eu. pentru mine doar asta este arhisuficient. restul nu contează chiar atît de mult ; că am mai fost și înainte sub formă de atomi și că voi mai fi și după e liniștitor, dar nu la fel de bun ca viața de om. mulțumesc deasemenea că nu am fost primul om și că nu voi fi ultimul. mulțumesc ălora dinainte că au făcut ce am găsit io, iar ălora de urmează sper să le folosească ce las io. (ca o paranteză la cugetările astea cosmice, știu că niște băieți născuți deja chiar vor folosi cu plăcere ce las io în urmă. lor le doresc să fie mai calitativi ca mine).

iar lu pulifrix și celorlalți ca el, habotnici cu basca în mînă și îmbrobodite care încearcă să vadă lumina, le doresc adevăr.

în gura la metrou

2011-02-18T16:49:00.002+02:00

e-n jur de noo.

șase lei domniță. ia uite, e vii

hăt peste drum, după gardu de la cimitir copacii parcă sînt ciorapi negri de damă aruncați în devălmășie pe un fond gri deschis aproape luminos de rece. prin porțile deschise se vede pî-înă-n fund la ceața de pe lac.

țiganca e îmbrăcată gros și potrivit canonului specific gintei, aproape haligantă; dăhoarece în fișa postului ei e specificat că activitatea zilnică să dăsfășurează aproape toată p-afară pîn față pălametrou. la picioare e găleata de vinarom plină ochi cu cărășei cît palma făcută pumn dar plați. domnița era deja hotărîtă; are cam 45, e îmbrăcată normal spre neelegant și are în mînă un portofel durdulist cu o capsă înfoiată, obraznică și mîndră de rolul pe care îl deține în stabilitatea financiară a domniței. capsa pute de aroganță. țiganca face ca să-și susțină spusele gestul definitoriu, magia supremă, vrăjitoria uluitoare: îl atinge pe ăl din vîrf cu degetu vrăjit iar ăla începe să se zbată și să se arcuiască prin aer ca atins de spurcăciune nervoasă incandescentă. napucă să se liniștească că hotărîrea domniței se transformă în decizie supremă și azvîrle capsa fițoasă în aer. mă gîndesc fulgerător la intrarea mea pîntr-un birou de păla vro instituție la prima oră cu o sacoșă cu caras pă care tre so țiu pacolo pîn la patru și rîd în gînd de mă cac pe mine-n gînd la mine.

trec de aparate exact cînd se deschid ușile la peron și o iau la goană pe scări în urma goanei lente a doo grase care blochează scara gîndindu-se la propria goană (d = v x t) decît. le fut în gură în gînd și de pe palierul intermediar o iau pe ailalantă parte. alerg încet, mă doare meniscu, îl fut în gînd și plîng în gînd.

îl văd cum intră agale, trece de pragu de aluminiu înceeeeeet, reduce viteza înceeeet și se oprește cel mai încet posibil acolo, imediat după ușă. mă observă înceeeeeet și înaintează și mai încet prin vagonu aproape gol către cel mai comod loc, ăla dintre burduf și prima ușă unde vroiam io să m-așez da n-am putut de cît de încet ocupa el fiecare posibilitate de a fi depășit. cînd văd cît e de urît îmbrăcat curat, cît e de urît ca om curat și cît de prost curat pare din prima, hotărăsc din milă amestecată cu scîrbă să nu-l mai fut în gură-n gînd pînă la unirii, ci doar pînă la tineretului. nici asta nu-mi iese că sînt atît de răcit, mahmur și obosit că îmi dau seamă că mă doare de toate astea exact între paișpe. mai precis, în partea dinspre treișpe, adică mai aproape de unu.

ce e bine e că la gîndurile beției de aseară mi-a venit în sfîrșit soluția pentru consolidare la mansarda de la grigore alexandrescu. ce e rău e că astăzi, pînă cînd scriu aici am luat decizia să demolez mansarda și să o fac din nou de nouă. deci o săptămînă de zbucium și gînduri ploioase au ars neuron degeaba. trăiască alcolu. moarte timpului liniar unidirecțional.

mă tot întreb dacă voi mai reuși vrodată să dorm bine ca-n copilărie mai mult de doo ore la rînd într-o dupamiază de sîmbătă. de ce nu se poate și nuaptea? de ce nu tot timpu? cînd s-o mai putea oare? s-o mai întîmpla vrodată sau e belită pe vecie cu somnu?

... că cu carasu stăm bine.

e-n jur de cinci

mia trecut și răceala și mahmureala și bine-nțeles că apropiindu-ne de seară și de ora regulamentară de somn, începe să dispară ca prin vrăjitorie și oboseala.

e bine da cînd nu trebuie.

.

2011-01-11T03:50:00.000+02:00

fincă simt că în continuare sufăr de o afecţiune mai veche, m-am dus la acelaşi doctor, care se pare că m-a uitat iar acum mi-a dat alt diagnostic:

Esti un taran urban?

Taran fara glie

Nu esti nicidecum prototipul taranului urban! Regretam, dar esti un copil al satului ramas fara pamant, proprietar(a) peste o bucata de planseu la etajul zece, unde nu poti cultiva nici cactusi. Iti lipseste grozav pamantul de sub unghii si te holbezi la transsexuali ca la apocalipsa. Daca prietenii te indeamna sa incepi sa te dai cu deodorant si sa porti esarfa, te retragi plangand acasa unde bati energic covoarele si aranjezi fiecare mileu cu precizie milimetrica. Iti recomandam sa citesti patru carti si sa mergi la o piesa de teatru cu oameni dezbracati.

Testeaza si tu

fachit, iar a dat-o-n bară, dar asta e! se pare că la momentu actual chiar aşa stau. mai vedem la anu.

.

2010-12-30T16:49:00.001+02:00

şi marele premiu de anul acesta se duce, probabil aţi ghicit, ...

LAAA: (surle, trîmbiţe, tot tacîmu; ţambal, baterie, chitară electrică, IRIS cu soprane, oboi şi violoncel, Freddie Mercury sculat din groapă, dansînd cu Michael Jackson pe mormîntul lui J. D. Salinger, Einstein maimuţărindu-se din faţa urnei în care băga votul cu Băsescu ştampilat, fetele mele spărgînd cu toporul pianina sub privirile materne ale primei mele soţii, la televizor e Apocalypse Now, pe hol e cîinele, la laptop e Pitici Gratis şi Rezistenţa Urbană, la bucătărie e radioul de unde se vor auzi:)

... SURLE, TRÎMBIŢE, marele PAM-PAM de final...

şi anunţul de maximă importanţă umană ...

alienare

2010-11-27T01:29:00.001+02:00

poză furată de pe net

în cea mai mare parte a timpului reuşim cu brio să ignorăm faptul că în absolut tot ceea ce a fost lăsat de către univers în puterea omului să facă, accidental sau nu, există o unică şi irepetabilă frumuseţe. ceva suficient de efemer ca să poată fi uşor ignorat, subiect de neobservare şi implicit neuitare.

...
dar-ar dracii-n ele de vremuri complicate

.

2010-11-19T12:36:00.000+02:00

ca să ne-nțelegem foarte bine duduie, eu sînt tolerant de rup și amabil de sting, da? așa că vă rog foarte frumos...

perpetuum mobile

2010-11-12T14:52:00.003+02:00

.

2010-10-15T17:55:00.001+03:00

- consider că scurtînd brațul de pîrghie și reducînd suprafața de impact se va obține o îmbunătățire considerabilă a preciziei necesară la această lucrare. e drept că implicit forța impactului va scădea dar cred că putem compensa asta prin mărirea frecvenței cu care vom administra seriile.

- ... ?! ... adică cum, șefu'?

- adică ce p.m. nunțelegi bă dorele? ține de la mijloc și dă cu ascuțitu'.

.

2010-06-10T19:39:00.000+03:00

în epoca touch-screen-urilor de înaltă rezoluție, unghiuța de la degetul mic începe cred să devină obligatorie.

.

2010-04-29T00:42:00.002+03:00

dacă aș avea acum un cîine, l-aș dresa să nu răspundă la nici o comandă. și nu i-aș da nici un nume. și l-aș izgoni ca să nu-l mai am. ca să nu fie avut.
aș vrea să fiu invizibil și să mă numesc

.

2010-02-16T05:08:00.002+02:00

If you design the object without the financing, you’re an academic; if you design the marketing without the object you’re a politician; if you design the financing without the object, you’re a capitalist.

- ‘How to Make Unsolicited Architecture’, Volume magazine, 2007. via rory hyde dot com blog

planeta lu tim burton

2010-01-28T11:06:00.002+02:00

ospitalitate

2010-01-27T21:03:00.004+02:00

OOoo, ce onoare îmi faceți. dar poftiți, poftiți... hai, cu curaj și voie bună...

bine ați venit și pe la mine!

aceasta e planeta mea proprie și personală care stă agățată de un fir invizibil direct din mijlocul județului ialomița către nicăieri și către univers în același timp. astăzi vă prezint lacul din care îmi adăp caii invizibili și în care îmi îmbăiez uneori corpul astral care în neterminabila lui nesimțire eternă, de un număr aproape incert de ori s-a pișat în această splendidă apă. nu vă recomand deci să faceți baie, dar puteți bea liniștiți, mai ales dacă sînteți ioghini.

și e bine să aveți grijă și pe unde călcați...

așa. acum e bine. plimbare plăcută, o zi bună

și binențeles, eternul...

ne mai vedem.

P.S.: nu aruncați gunoaie că dau drumu cîinelui surdo-mut care nu răspunde la comanda undo!

Citește și dă mai departe

2010-01-25T11:50:00.000+02:00

http://www .petitieonline.ro/petitie-p10883050.html

.

2010-01-15T14:13:00.000+02:00

.

2010-01-15T13:45:00.001+02:00

inseparabilitate
in - separabilitate
inse - par - abilitate
in - se - pa - ra - bi - li - ta - te
cînd legătura ce unește două lucruri se rupe sau se desface, legătura în sine, ca obiect, substanță, concept, fluid, solid, etc., rămîne atașată de unul din lucrurile pe care le-a legat.
de acela care a fost mai puternic legat.
cine o fi mai puternic? frunza sau copacul?

la stop

2010-01-15T13:33:00.000+02:00

pe fereastra mașinii se zgîiește placid un miel mic mic mic în formă de vasilică-craioveanu-a-venit-să-schimbe-anu ținut cu multă grijă și afecțiune în brațe de un copil al străzii. mielul avea pampers găurit ca să lase codița ~~liberă~~ slobodă.

.

2010-01-07T00:56:00.011+02:00

uneori diacriticele contează

.

2010-01-07T00:46:00.003+02:00

2009 a fost cel mai bun an de pînă acum...
pentru simplul fapt

că
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
s-a terminat...
înaintea mea.

.

2010-01-05T00:53:00.000+02:00

de la mateiaş din cap vine această minunată, cuprinzătoare şi simplă imagine: vicecampion de ruletă rusească.
avînd la bază un concept al meu personal pe care cu dărnicie i l-am împărtăşit: vicecampion judeţean de counter-strike.
discipolul şi-a depăşit maestrul, e timpul să fie lăsat prin lume. împreună cu urarea distantă, superioară, blazată, demnă de un 007 al psihologiei de 002 lei:
you... fuck you!

.

2010-01-04T14:31:00.000+02:00

ce m-a spart pe mine în 2009:
o chestie mai veche, ceva ce era acolo mai demult și pentru care abia acum am reușit să mă maturizez suficient ca să o pot înțelege:
john malkovich interpretîndu-l pe john cusack intrepretînd o păpușă.

ctrl+alt+del

2009-12-03T04:30:00.001+02:00

analfabetă odihnindu-se.
care nu știe ce înseamnă ~~stalin~~, ~~hitler~~, ~~genocid~~, ~~canal~~, ~~comunism~~, ~~mitralieră~~.
și căreia o să-i susțin pînă la moarte că sînt cuvinte inventate care nu reprezintă nimic. că așa ceva nu a existat. că sînt crebolinete spilimatrifice albumirii.
cuvinte care nu au rost rostite. și nici nu merită gîndite.

platformă program

2009-12-02T17:36:00.000+02:00

sînt făcut din întuneric dar prin vene îmi curge laptele fiicelor sunetului. călăresc un cal făcut din beznă și potcovit cu fosfor alb. galopăm pe funia făcută din noduri ce sugrumă timpul în formă de sîrmă ghimpată și care este legată de stîlpul infamiei înfipt în vîrful muntelui plăcerilor iar la celălalt capăt ținută de mîna morții pironită pe buturuga uscată a copacului cunoașterii, singurul rămas pe cîmpia pustie a dorinței, întinsă pînă dincolo de orizontul înclinat al cerului zilei de mîine. după secunda de eternitate sîntem loviți de umbra unei ciori. ce faci? o-ntreb. zbor pînă mor. dar tu? mor pînă zbor.

fețe-fețe ale modernității

2009-11-25T12:16:00.000+02:00

există adevărul real, cel care ne învață să mergem și să respirăm, să iubim și să uităm
există adevărul imaginar, cel care ne învață să nu respirăm cînd zburăm cu peștii
există adevărul virtual, cel care ne învață să iubim ce nu putem cunoaște
există adevărul absolut, cel pe care nu-l vom cunoaște niciodată

tot ce am scris aici poate fi adevărat sau fals
sau poate doar pe jumătate
sau pe sfert

sîmbătă

2009-11-25T12:05:00.005+02:00

cum poți fi atît de serioasă cînd îți arde păru?

ialomița vineri

2009-11-25T12:04:00.007+02:00

cu capul în nori

fundu pămîntului

moi non plus

mama și copilul

baterii solare

pustie

sub pămînt

.

2009-11-19T01:05:00.002+02:00

ialomița sîmbătă

2009-11-16T17:36:00.000+02:00

un loc vechi și poate neschimbat

un loc în care au murit mulți

un pămînt în care s-au întors unii

un loc în care linia orizontului trece de cele mai multe ori prin ochi

un loc care lasă unora linia orizontului să treacă prin suflet

un loc din care poți oricînd să pleci

sau ceva peste care poți cu ușurință să treci

un loc în care un străin poate cu ușurință să uite ceva frumos

constelații

2009-11-16T12:32:00.000+02:00

de văzut aici

point de vue

2009-11-16T11:39:00.002+02:00

il n'y a pas d'art érotique. Il n'y a que l'art. Il peut bien sûr être érotique. Question de point de vue... sur l'art.

.

2009-11-11T11:05:00.000+02:00

implacabil

.

2009-11-04T16:00:00.000+02:00

http://able2know.org/topic/124622-1

mi-a ieșit țăran

2009-11-04T12:24:00.000+02:00

Esti un taran urban?

Taran urban absolut

Stim ca ai facut testul acesta ca sa capeti o confirmare si iata ca o ai. Tarania urbana iese din tine prin fiecare por si miroase exact ca transpiratia pe care o acoperi cu deodorant. Esti de gasit adeseori la Carrefour, pe care il consideri si un excelent magazin de imbracaminte. Mananci parizer pe ascuns, iar cand iesi in orasi iti comanzi ciorba. Valorile tale sunt foarte stricte, te simti copil al orasului din cap pana in picioare, totusi un control al calcaielor ar revela predispozitia spre a bate descult(a) marginea soselei pana la non-stopul din Scaieteni. Iti recomandam sa participi la festivalul de la Szeged.

Testeaza si tu

link de ***** (cinci stele)

2009-11-04T11:26:00.001+02:00

http://www.rezistenta.net/2009/11/romania-pustiita-copiii-2.html

.

2009-11-04T11:17:00.000+02:00

important de știut, de ținut minte și de spus mai departe

.

2009-11-04T11:04:00.000+02:00

http://blog.robbiecooper.org/2009/08/25/xia-xiao-wan/

între rucăr și bran

2009-11-03T11:46:00.003+02:00

pe ferestrele mașinii peisajele idilice aleargă cu viteză amețitoare către bucurești lăsînd loc unei tăceri liniștitoare. pe care o sparge țipătul indignat și profund deranjabil: - măăăi, termiiinăăă!
oare ce putea face copilul de 2,6 ani imobilizat de hamuri în scăunel celuilalt pasager enervîndu-l atît de tare?
- ce s-a-ntîmplat, maria?
- mi-a aruncat scuipat în ochi de pe degetul ei supt...

rîde ciob de oală spartă

2009-10-29T16:12:00.007+02:00

oedip plimbîndu-se pe la munte, se întîlnește cu sisif:
oedip (cu mîinile în buzunare, zîmbind jmecker din colțu gurii): - e-e? ... ce fa-ce băă-ee-ți-i? cum merge treaa-ba-aa?
sisisf (alergînd la vale în țuțu gol, rîzînd cu toOoată gura): - auzi? ... ia mai du-te tunpizdamăti!

ὑστέρα

2009-10-25T16:14:00.002+02:00

ce greu se trăia pe vremuri...
ce bine că am scăpat de asta

căluţ de selgros

2009-10-25T03:38:00.022+03:00

mood: -9
background: nick cave & the bad seeds - loverman:
http://www.youtube.com/watch?v=y1WXVG7h0bM

am luat fără să vreau această leapşă de la Buciuman. şi fiind caterink, o duc şi io mai departe într-o analiză de tip social, vorbind despre coşurile altor vremi deoarece şi eu mă gîndeam la coşuri de selgros.

coşurile astea de selgros:

(...At one time there were at least 140,000 Clydesdales known in Scotland; by 1949 just 80 animals were licensed in England and by 1975 the Rare Breeds Survival Trust had listed the breed as "vulnerable". ...). sau și mai bine, click pe poză

frăţiorilor, a fost odată o vreme în care orice ciolavec înarmat cu o funie un morcov şi doi ochi de ţigan putea să fraierească un astfel de căruţ să părăsească libertatea cîmpiilor şi să se lase înhămat la construirea parcărilor de selgros:

- ce plm vrei? nu vezi că pasc şi mă pregătesc să bag gonetă? dă-te din faţă că ori o să-ţi pasc flocii de pe pieptu ofilit ori o să trec prin tine... în funcţie de ce o să vrea plm foarte curînd... oricum dă-te că-mi cam limitezi orizontu de la cîmpia mea cu iarbă pe care decît pasc şi alerg în fcţ. de plm...

- deci... ăăăă... (fîstîceală maximă)... am venit cu chestiile asta din mînă ca să încerc să te rog... sau dacă nu vrei, să încerc să te oblig... să...

- nu se-ncepe cu deci... deci fii mai explicit!

- păi bine...

- nu se-ncepe nici cu păi. ce plm învăţaţi voi în peştera ai frăţie? trăiţi nasol între lilieci şi păienjeni, locuiţi deja de x.000.000 de ani în propria balegă şi vă miraţi de fiecare dată că soarele răsare... eşti cam retard. noi în x.000.000 de ani am făcut deja distanţa pămînt-soare şi retur de cca 5 la puterea 5 ori asta doar păscînd şi băgînd gonetă p-acilea... vezi tu, eu gîndesc în baza 5 că doar atîtea picioare am...deci zi ce picioru meu vrei?

- încă de acu x.000.000 de ani tot ieșim noi din peșteră mînați în special de halena fetidă a femeilor care nu fac nimic și a gălăgiei pe care o fac înțelepții ăia care stau mai la intrare și care nu ies la vînătoare da conduc toată peștera și cum îți zic, io cu încă 3 frățiori vînăm mamut, veverițe, păsări, plantăm semințe prin fața peșterii și îi ținem pe toți ăia din peșteră de x.000.000 de ani și ne-am cam săturat să muncim în starea asta de stagnare generală și m-am gîndit io că tu ai putea să mă ajuți și în ultimii 12 ani am inventat împleteala asta din mînă și în ultimii 4 ani am reușit să pun în pămîntu din fața peșterii să crească chestiile astea portocalii care am văzut că ești tu mort după ele. și ziceam că dacă ne-am uni forțele ar merge totul mai bine, mai repede, ar exista progres, s-ar construi ceva mai trainic mai durabil și reciproc avantajos.
- hai să-ți zic eu ceva reciproc avantajos: îți copulez io o copită în cap acum și cînd te vei trezi din leșin, io voi fi la tine în spinare, nevestele mele vor fi îmbrăcate cu bikinii ăia mișto de leopard ai nevestelor tale, în cîrcă la nevestele tale, iar mînjii voștri o să-i care toată viața în cîrcă pe mînjii noștri și tot așa la nesfîrșit sau pînă veți fi extinși de pe fața planetei...

după x.000.000 de ani am intrat în curtea unei foste case boierești: curte de primire cu peron iar în ea corp principal cu sală, saloane, odăi, bae. fosta grădină spre care dădea un corp secundar cu bucătărie și odăi pentru safte. în spate fosta livadă și un corp anexă format din trei spații mari. și m-a străfulgerat imaginea pe care o vedeam pe interiorul pleoapelor: în primul o trăsură, în al doilea o sanie și în al treilea doi cai putere. care mai aveau voie să pască doar din iesle și să alerge doar prin peșteri fără tavane numite orașe.

merg cu mașina prin oraș și detectez un miros familiar. mă uit după gunoierniță și nu o văd nicăieri. și tot așa și coloana merge încet înainte. de unde oare o puți așa? era chiar în fața mea de vreo 5 minute, se tîra încet parcă spre eternitate. o basculantă care ducea ceva gri, atît de gri încît nu cerea pic de atenție. cerea atenție faptul că acel munte gri se balansa încet, se mișca împotriva mișcărilor basculantei, tresălta la fiecare hop, se aranja apoi natural și se oprea odată cu basculanta ca și cum ar fi fost viu. organe gri din care mai ieșea cîte o copită și cîte un bot se tot unduiau spre o groapă de gunoi sau vreo fabrică de clei în direcția policolor.
mărul se ține în palma făcută căuș; degetele mîinii trebuie ținute către exterior nu către el. te oprești la un metru în fața lui și va face el restu. cînd începe să mestece vei putea să te bagi pe sub capul lui, pieptul tău va atinge pieptul lui, vei putea să-l mîngîi și vei descoperi că nu ai suficiente mîini să-i înconjori gîtul. și dacă vei face suficientă liniște și îți vei lipi urechea de a lui vei auzi cum urlă în el gîndu ăsta: eu am construit toate peșterile cu care te lauzi tu azi...

erau vremuri frățiorilor cînd orice ciolavec putea să iasă din curtea lui și să vadă că strada e plină de harley davidsoane ale nimănui și tuturor. dintre care putea să și-l aleagă pe cel care îi plăcea cel mai mult. și pur și simplu să-l ia și să plece. gratis, downshifting, littlethinking, eco, bio...

nu reușesc să aflu cîți cai există pe planetă
ca să pot calcula de cîte parcări de selgros e nevoie ca să adăpostească toți caii ăștia
transformați în cai putere care să doarmă sub capotele de tablă
ale nimănui și tuturor
(...Unlike humans, horses do not sleep in a solid, unbroken period of time, but take many short periods of rest. Horses spend four to fifteen hours a day in standing rest, and from a few minutes to several hours lying down. Total sleep time in a 24-hour period may range from several minutes to a couple of hours, mostly in short intervals of about 15 minutes each. ...)

dedicat lui Buciuman și celor ca el, specii pe cale de apariție care vor construi o societate pentru o specie superioară
și în amintirea erelor ce s-au scurs inventînd funia, această primă roată.

cîte parcări?

o veste tristă: vom fi finiți

2009-10-23T14:18:00.001+03:00

...volumul de informatii pe care un individ il poate acumula pe parcursul unei vieti fiind de 10^16 biti...

.

2009-10-23T14:17:00.000+03:00

http://www.cronicaromana.ro/cronica-de-vinerimie-pe-mine-ma-.html

.

2009-10-21T19:01:00.000+03:00

http://vimeo.com/3568757

.

2009-10-21T16:25:00.004+03:00

Am luat acest microb de pe la un curs de istorie la care am participat ocazional. Recunosc că sunt mai puțin atras de istorie decît de prezent și de ceea ce el poate genera în viitor; așa am fost dintotdeauna: am apreciat prezentul și prezența viitorului; absența trecutului nu m-a deranjat niciodată.

M-am întrebat de multe ori privind perechi dansînd tango care din ei trebuie să fie mai bun ca să iasă treaba bine: el sau ea? Și am concluzionat în urma unei analize cantitative că ea; deoarece cred că într-o sală de majoritari heterosexuali (ca în realitate, adică), majoritatea ochilor se vor uita în peste 50% din timp la femeie, prestația lui contînd mai puțin.
Revelația pe care mi-o dă filmul de mai sus este clară: m-am uitat și a doua oară, și cu toate greutățile impuse de amestecul meu tipic de hormoni, de data asta, m-am uitat numai la bărbat (adică doar la el). Și am ajuns la concluzia că în cazul particular al celor doi de mai sus, cred că sînt amîndoi identic de buni și e deja vorba doar de chimie. Și de fapt, de ce ar arde-o o zeiță cu un semizeu?

Și poate doar așa este de fapt un adevărat tango: egal.

.

2009-10-21T10:30:00.001+03:00

care să te spargi de rîs în mii de bucăți, să te iei apoi cu fărașu și să te arunci la gunoi:
http://www.youtube.com/watch?v=7YqZWBAIcUY&feature=player_embedded

.

2009-10-21T10:03:00.000+03:00

.

2009-10-19T18:36:00.002+03:00

dacă mi s-ar oferi vreodată un dar divin, cam atît de nesimțit aș fi:
să cunosc toate limbile pămîntenilor.

Duminică spre luni

2009-10-19T17:09:00.013+03:00

De mai mulţi ani, ziarul ''The New York Times'' îl are pe Sydney Schanberg corespondent de război în Cambodgia. Reporterul şi-a luat ca asistent un localnic, Dith Pran, cu care merge deseori în afara Phnom Penh-ului, unde se duce adevăratul război între forţele guvernamentale şi cele comuniste. Schanberg nu este deci deloc surprins când, în primăvara anului 1975, începe dezastrul, care va lovi pe nepregătite înalta societate a capitalei şi occidentalii de-aici, parcă rupţi de realitate.

În oraş se mai află Al Rockoff, un fotograf american marcat de băutură şi opium, Jon Swain, un reporter britanic şi Douglas, un pilot australian care l-a dus pe Schanberg cu avionul deasupra zonelor de război. Toţi sunt prezenţi când kmerii roşii înving rezistenţa guvernului, cu toată susţinerea americană şi ocupă capitala, unde mii de cambodgieni înfometaţi şi bolnavi s-au refugiat de frică. Evacuarea străinilor se face într-o panică generală, dar ziariştii decid să rămână pe loc şi să continue să transmită corespondenţele. Nu pentru mult timp însă, căci sunt arestaţi şi ameninţaţi cu împuşcarea.

În cele din urmă, Schanberg este evacuat în Thailanda, se întoarce la New York, scrie o serie de articole fulminante, câştigă mai multe premii şi devine celebru. Însă gândul i-a rămas acolo, în Cambodgia, de unde Pran, omul care i-a salvat viaţa, nu a putut fi scos. Timp de patru ani, Schanberg nu va avea nici o veste de la el. Dar Pran a reuşit totuşi să evadeze după una din faimoasele execuţii în masă, în care oameni nevinovaţi erau duşi pe câmp şi împuşcaţi de kmerii roşii...
monteur: Jim Clark
director de imagine: Roy Walker
producător: David Puttnam
costume: Judy Moorcroft
operator: Chris Menges
compozitor: Mike Oldfield
scenarist: Bruce Robinson
actor: Sam Waterston, Haing S. Ngor, John Malkovich, Julian Sands, Craig T. Nelson
regizor: Roland Joffé
sursa: http://tv.acasa.ro/program-Cinemax_2/2009-10-18/Campiile-mortii-8040130.html

Cîmpiile morții, văzut aseară la Cinemax 2. La vizionare au mai fost invitați: trei pahare de vin roșu, substanța activă din cca. 0,5 g de XXXXX și prima mea soție.
Fiind ''under influence'' cum se spune, am început spre disperarea fostei mele prietene să filosofez pe marginea filmului, fiind îmboldit de o dilemă streche ce mă chinuie deseori: or exista doar acest gen de ''filme istorice'' scrise din perspectiva învingătorului sau a supraviețuitorului? Mi-a venit asta văzînd personajele secundare, umplutura, mai bine zis fundalul. Și văzînd evoluția mai mult decît așteptată a evenimentelor: ziaristul scapă, ajunge celebru, cambodgianul scapă și el deși trage săracu din greu, concluzia generală e de un amar aproape insuportabil, totul previzibil. Dar ce s-a întîmplat cu fundalul, cu răniții, sfîrtecații, executații, și femeia în fustă, infirmiera care apare 20 de secunde în film, copii trași cu forța spre refugiu sau azvîrliți peste garduri ce izolează oazele de libertate? Că filmul de fapt nu e despre ăștia. E despre o istorie văzută din prisma unui învingător și a unui supraviețuitor. Despre ceilalți nu se vor face oare niciodată filme? S-or fi făcut și nu aveam eu ochii deschiși atunci? Nu cred...
Aș prefera mai multe filme și mai scurte despre ceilalți. Filme care să nu declanșeze dilema streche, filme pe care doar să le vedem. Din care să rămănem doar cu imagini, fără gînduri, fără nimic interesant de povestit.

După film, m-am strecurat tiptil în patul stăpînei și ne-am jucat. Și doar atît. Și mi-a plăcut pentru că eram luat bine. Ea s-a cam supărat dar i-a plăcut, dar ar fi vrut să-i placă și mai tare, dar eu am refuzat categoric, pentru că eram foarte luat și în starea aceea mi s-a părut vulgară propunerea ei, și atunci ea mai tare s-a supărat că a trebuit să-i placă doar atît, dar azi dimineață îi trecuse deja, pentru că per total i-a plăcut.

După joacă am adormit. Și pentru prima și singura dată în viață, probabil pentru că eram deja dus, am avut visul acela care pînă acum îmi fusese interzis. S-a întîmplat, cu tot tacîmul: cu o invitație, cu un dialog frumos și sincer, cu îmbrățișări, cu sărutări, cu dragoste, sex, copulație sau cum s-or mai fi numind lucrurile respective și chiar cu puțină conversație după. Era șatenă, potrivită de înălțime și cu aspect normal, cam ca asta:

sursa: http://www.oitzarisme.ro/index.php/2009/10/19/paul-barbera-love-lost/

E cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată. Mor de invidie cînd știu că nevastă-mea se delectează cu genul ăsta de senzații foarte des.
A fost o noapte interesantă, pe care merită să mi-o tatuez.

.

2009-10-19T16:44:00.004+03:00

.

2009-10-19T16:06:00.003+03:00

dacă ar exista o fîntînă atît de înaltă încît să nu i se zărească capătul și ai putea să treci pe sub ea în fiecare zi...
pînă în ziua în care te-ai hotărî în sfîrșit să i te arunci...
și zburînd prin celălalt capăt ai cădea pînă la urmă în cer...
unde printre alte lucruri ciudate, perverse, strîmbe, fantastice, fistichii, urîte, bune, rele, frumoase, albe, transparente, rugoase, colorate, aspre, vii, lucioase, negre, plăcute, calzi, mătăsoase, tari, elastice, moi, ude, vegetale, nemișcate, surprinse, vioaie, zgomotoase, circuri ale lui Fellini sau coșuri cu portocale mecanice, desene de-ale lui Dalli sau gînduri de-ale lui Urmuz...
printre ele, cred, ai putea vedea și asta:

.

2009-10-13T14:28:00.002+03:00

Gruia Vladimir Codreanu, om liber

așa mă simt azi

garduri, porți și cocoșați invizibili în bocanci

2009-10-09T15:04:00.006+03:00

o stradă liniștită la un moment oarecare dintr-o zi ne-mpărțită convențional în zi noapte.
pe strada aceasta mă plimb uneori cînd reușesc să mă împart cerebral între zi și noapte
și curți se deschid direct de lîngă acest pietonal către hăt-departe
în ele mai intru tiptil pe furiș, privind sau citind ca dintr-o carte
ce stă pe hamacul proprietarului adormit sau plecat în altă parte
prin alte curți, cărți, albume, sau poate chiar pe marte

la curți locuite sau pustii își fac unii garduri vii
și montează uneori la ele chiar porți fistichii
sau sîrmă ghimpată și lănci sîngerii
prin care pot imaterial și necunoscut înăuntru pășii
și uneori mă surprind chiar cîntînd sau vorbii

admir curțile altora din poziția comodă a omului invizibil. care nu respiră, nu lasă urme și nu scoate decibeli. dar strada din care am pătruns acolo este uneori plină de batalionul de cocoșați și incubuși încălțați în bocanci, învățați cu cadența, trasul cu arma, supraviețuirea, războiul, indecența; cocoșați pe care îi duc după mine ca pe cnp-ul din buletin.
și mai scapă cîte unul în curtea pe care o vizitez. și dacă vorbește, încep să i se vadă încălțările. care au lăsat deja urme. și uneori trebuie să ies din curțile astea și cu speranța că gardurile nu se vor înălța și dubla cu ceva opac, să mai trec pe-acolo și să privesc doar din stradă, peste sau prin gardul electrificat și cu poarta închisă.

dedicat cuiva, împreună cu o pereche de bocanci folosiți de la care am recuperat șireturile cu care am spînzurat mii de cocoșați și apoi mi-am cusut gura

pornosfera cu bretele

2009-10-06T20:42:00.001+03:00

cel mai frumos lucru care mi s-a întîmplat în viață.
dar cu foarte mult timp în urmă...

.

2009-10-05T22:13:00.002+03:00

cineva care m-a vizitat într-un moment de neatenție.
... a mea.

îi întorc cu mare atenție vizita.
deci sunt plecat aici.

beauty. beauty full. as in 00full

2009-10-05T20:28:00.004+03:00

Nu uitaţi că sunt întîi de toate [...], am fost antrenat să adulmec adevărul şi mă voi lupta, ca un tată de samurai, pentru aflarea lui.

restul și [...] pe-aici:: încă un cimitir într-o dumbravă minunată.

stăpîn

2009-10-05T18:23:00.002+03:00

s-a redeschis pușcăria viitorilor arhitecți. cîtă invidie am pentru fețele inocente, mințile nepervertite de urîtul cotidian al meseriei și de relațiile forțate cu care încă nici nu se gîndesc că vor avea de a face. ce scîrbă îmi inundă ființa realizînd că la pervertirea asta voi participa direct. ce bucurie am simțind că înăuntrul meu a supraviețuit ca un incubus mic și mort de frig sub scara care duce la subsolul conștiinței ceva din ceea ce sînt ei acum. mai am o șansă; sper ca deținuții să mă vindece; să aibă carnea mai tare ca biciul meu.

.

2009-10-05T18:17:00.001+03:00

ouă

pritzker

2009-10-05T08:19:00.002+03:00

ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă tîrîndu-ți șlapii de la veceu către canapea și vezi că pe covor nepoții se joacă cu chestia de mai sus tocmai în momentul cînd aceasta dispare sub cea mai grea bibliotecă pe care o viață te-ai chinuit s-o umpli. vena de pe frunte se umflă alarmant de tare dar te liniștește certitudinea că nu ai trăit degeaba.
ești bătrîn, o arzi aiurea prin casă etc și vezi că pe covor nepoții se joacă cu un muc. vena cavă se umflă alarmant de tare și te răscolește bucuria văzînd că nu ai trăit degeaba.

PRIMA IMPRESIE

2009-10-04T20:33:00.005+03:00

prima impresie contează. la oricîte refurbișări mi-aș supune creierii, am constatat că prima impresie nu numai că contează dar are o mare încărcătură de valabilitate și adevăr. să explic în cîțiva pași scurți și logici acest lucru:
1. sîntem în fiecare moment suma cunoștințelor și experiențelor anterioare; și doar atît. e drept că sîntem și într-o veșnică evoluție și acumulare de bagaj. deci peste două zile sau doi ani vom fi la fel. funny nu? tot suma cunoștințelor și experiențelor anterioare.
2. orice alegere pe care o facem sau o vom face la un moment dat va fi rezultatul filtrării informației noi prin nisipul și cîlții pe care îi cărăm în rucsacul de la pct. 1. un prieten pe care ni-l facem azi este o primă impresie pozitivă legată de faptul că va trece cu succes prin acest filtru. adică eu văd unu simpatic, ok, cît de cît inteligent, cu plusurile și minusurile aferente și îi dau o șansă sau nu. dacă nu i se acordă șansa înseamnă că prima impresie a contat. dacă i se acordă, atunci 3.
3. orice revenire asupra unei decizii anterioare dată de minusuri în evoluția relației cu ceva / cineva poate duce la:
3a. acordarea unei noi șanse, care confirmă că prima impresie a contat.
3b. externarea respectivului lucru / om de la casa sufletului care atrage atenția că prima impresie a contat decisiv în favoarea toleranței și a unei trieri cerebrale.

la sfîrșit rămînem cu un samar plin de nisip, cîlți și prime impresii care au contat și au fost confirmate ori de cîte ori li s-a dat o șansă.

refurbișări prin cap

2009-10-04T19:57:00.005+03:00

am reluat în vacanță la casa de la munte lectura cărților lui jules verne pe care într-un anume moment al vieții (cînd încă nu mă multiplicasem) le-am considerat junk și le-am exilat la țară ca pe ovidiu din pont. reluînd frumosul obicei de a citi SF am ajuns la următoarele concluzii, futuristice sau ne-:
1. Cyrus Smith este un concept la care orice adult, adolescent, copil etc e musai să se raporteze ca la un model universal. la fel și căpitanul Nemo. cunoașterea acestor personaje trebuie să fie criteriu eliminator de selectare a prietenilor de orice vîrstă. dacă nu știi cine sînt ăștia, obosește-te să navighezi prin alte locuri; nu te mai obosi cu celelalte puncte.
2. grafia actuală cu sunt și â e o beșină boșorogistică și de azi nu o voi mai folosi. în timp ce citeam cărțile copilăriei (cărțile, nu textele!) descopeream confortul slovei din timpurile în care am început să mă educ și eram surprins de lăfăiala burgheză la care mi se dedau ochii și mai ales de orgasmele mici care se jucau în chiloți și maieu pe maidanul cortexului meu. poetic cortex nu? și m-am gîndit că eu trebuie să comunic ce am de comunicat așa, adică cu î și sînt, ca să pot fi identificat de cei cu care m-am format în acele timpuri ca o persoană confortabilă. iar de cei din postul anterior, cei prea tineri sau prea alienați că sunt, ca o persoană inteligibilă dar mai puțin confortabilă, un babalîc poate un pic intolerant, deloc fundamentalist, dar nevărzăless (totuși) cineva la care trebuie să fie (mai) atenți.
3. cărțile au făcut drumul întors către București și li s-a dat loc de cinste. ele sînt acum printre sunt și â și stau foarte confortabil așteptînd să fie citite copiilor mei analfabeți sau în curs de alfabetizare.

dacă totuși ai citit toate punctele, spune-mi și mie ce ai înțeles, ca să mă prind ce etichetă meriți. pentru că sînt uituc și-mi place să pun etichete.
care să-mi amintească mereu că PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ.

umbrele gen

2009-10-04T18:07:00.007+03:00

mă simt din ce în ce mai bombardat de o alterare a imaginii omului contemporan datorată aculturării sau anticulturării grefată pe o ușurință cotidiană a mimetismului.
alterarea asta e descrisă de unii ( gen ăsta pentru care am un mare respect ) drept hipstăreală corcită cu poponărism, lucru cu care sînt foarte de acord.
este alterată imaginea unei mase de tineret/bătrînet de la care aștepți să-și exprime substanța și individualitatea în alt mod, nu printr-un cameleonism vestimentar.
l-am văzut deunăzi pe un personaj destul de simpatic pînă acum ceva timp purtînd ceva ( eșarfă, șal, fular, cîrpă cu lațe, macat, față de masă, nu știu să zic ce ) verde sucălit violent în jurul gîtului. sub care era o cămașă desfăcută deoarece afară era cald. văd tineri de o factură clar socialistă ce emană din comportamentul lor purtînd ceva identic cu ce avea neaNicu pe cap cînd vizita ogoarele cincinale. o pălărie de proletar pe care doar bascul cu fitil purtat la șalopetă o mai poate detrona.
văd hipsteri corporatiști: pardesiu en taille cu buzunare mari cu cerculeț, pălărioară, freză emo, etc, peste costumul corporatist cu cravată galbenă, cămașă bleu cu guler alb, pantofi negri ușor ciocați, etc.
iar azi în metrou am văzut zeci de umbreluțe fancy agățate de încheieturile fine a ceea ce eu trebuie să numesc băieți sau bărbați că doar asta permite limba română. ăsta le spune foarte sugestiv și plastic purtători de man-poșetă. corect.
iar mimetismul lovește din ce în ce mai adînc și mai comunist. oameni îmbrăcați în țoale de firmă gata rupte și învechite de trendul actual dar care nu mai stau "pe jos" ci doar pe scaune de firmă. oameni care la vamă fac nudism, dar la cea mai mică ploaie trag pe ei textila și o taie la mașini. și trebuie să mă strecor cu greu prin această hoardă ca să ajung pe plajă dezbrăcat, să fac o baie urmată de un duș cald și care cade din cer moca. și care dacă ține o oră, mă reține acolo, culcat pe spate pe nisipul părăsit de toți, cu ochii închiși, cu brațele și picioarele larg desfăcute, fără slip.
oameni alterați/preocupați de modul neglijent în care trebuie să se îmbrace; adică exact ca neglijenții ăia de lîngă ei.
atît de preocupați că pierd mult la capitolul viață construind altarul în care postează imaginea sinelui ideal. punînd tone de flori la altarul propriu dar uitînd să ducă flori la altarul lucrurilor importante din viață. adică gîndurile pe care trebuie să le aibă pentru ceilalți. adică oamenii ăștia se întreabă vreodată dacă pot fute mai bine pe cel care îi iubește, dacă pot fi mai sensibili, mai buni, mai importanți pentru ceilalți? sau nu ar conta oricum pentru că și ăia sînt ocupați să pună termopane la propriul altar și oricum nu ar băga de seamă că partenerul se efortează ca rîma-n piatră.
oameni care au din ce în ce mai puțin timp să se uite la altarele părăsite ale unor gînduri neîncepute. gîndurile care ne întreabă de unde venim și unde ne ducem.
oameni cu care sînt prieten și care s-au alterat/alienat atît de tare încît susțin că asta e calea spre succes. oameni pe care nu-i mai pot externa din casa sufletului și pe care i-am cuibărit acolo dezbrăcați dar nealienați. și care sper să rămînă acolo la fel.

azi m-au lovit zecile de umbreluțe din metrou, agățate de zecile de oameni.
și sînt dezamăgit să văd unde sînt eu printre ăștia: mai tot timpul într-un trening sau ceva gen. și veșnic fără umbrelă.
mi-e foame să fiu țăran; mi-e poftă să pun pe mine o mițoasă. pe pielea goală și să zac întins pe zăpadă cu mîinile și picioarele larg desfăcute, cu ochii închiși, sub un duș înghețat care să cadă moca din cer ca o ninsoare gen. dar asta ar însemna să mă apuc acum să caut o firmă de unde pot achiziționa mițoasa, sau un tataie pielar de la noi de lîngă rucăr, să mă aprovizionez cu blană de oaie, să mă duc acolo la iarnă și să-mi pot realiza astfel fantasma. și parcă văd deja cum m-ar apuca dorul să mă retrag definitiv pe-acolo, sau măcar să mă duc mai des, că oricum e pe trend să te retragi la țară. dar asta ar fi ca o piatră pusă la fundația altarul sinelui meu hipstărist.
cînd plouă eu nu dau fuga să-mi cumpăr umbrelă, prefer să stau în casă cu copiii și nevasta, jucându-ne. sau sub o streașină, gîndind. sau în pula goală pe plajă. sau în trening pe-afară, pe unde m-apucă ploaia.
așa oi fi eu, mai apucat. și veșnic fără umbrelă, gen.
mi-aș lua e drept o pălărie, însă ca asta:

ce mă oprește? nu credința că aș arăta ca din StanșiBran printre beduini cu pălărioare și umbreluțe ci că ar fi o altă cărămidă pusă la altarul greșit. și un buchet de flori în minus pentru cineva la care țin, sau un măr în minus pentru copilul cuiva la care țin. fostul, actualul, viitorul prieten, fosta prietenă, prima soție, stăpîna, etc.
rămîn în trening, a son of man cu capul gol. mai precis descoperit.
și cu un suflet gol, ca o plajă de nudiști.

.

2009-10-04T18:01:00.000+03:00

iconia și bisericonia

.

2009-10-04T15:11:00.001+03:00

http://www.oitzarisme.ro/index.php/2009/10/02/paul-roberts/

.

2009-10-02T10:44:00.001+03:00

Azi urăsc.

P.S.: până la 16:00. După aia bag grătare, alcoale și iarbă.
Va fi ok.

eficientizare

2009-10-01T17:05:00.009+03:00

- Stăpână...
- .
- Stăpână, dormi?
- ..
- Stăpâânăăăăă!!!!
- ...!!.....???? Cum îndrăznești spurcate? Când visele-mi sunt dulci, color, adânci și-amăgitoare, noaptea-i pe terminate, să vii și atingându-mă să mă trezești, putoare!
- Iertare vreau stăpână căci nu am terminat ce-am început aseară, ce de făcut mi-ai dat prin grajduri și pe afară; pădurea n-am udat iar la palat în pripă de-abia de-am măturat monumentala scară.
- De-asta m-ai deșteptat?
- Îngăduie-mi stăpână, dar eu am cugetat: eficiență bună și treaba terminată la ziuă s-ar zări, dacă cu-a dumitale baghetă fermecată noaptea o vei lungi.
- Sărmane cocoșat! Ce milă mă inundă. E drept, e o problemă fără de amânare și chiar foarte profundă; sunt milostivă iată. Deci chiar acum, îndată, degrabă-mi dezvelește miloasele picioare că nu pot să mă mișc de-atâta oboseală și uită-te te rog sub a cămășii poală.
- Hăăă?...
- Găsi-vei tu pe-acolo vre o modalitate de-a prelungi cumva cu o eternitate astă frumoasă noapte.
Rostogolindu-și trupul cu foarte mare chin, escaladând tăblia, trăgând de baldachin, prin sute de valtrapuri, dantele, borangicuri, cu stângăcii blajine ajunse la picioare. Și-ndată din orbite îi izbucniră picuri ce coborâră aspru pe-a feței tremurare.
- Ce ai găsit acolo? Nu te aud; ce zici.
- Păăiii..., este....; eee bagheetaaaa...
- Așa! Și?... Și?...
- Și-un... bici.

Iar în eternitatea ce nopții a urmat
pornită din baghetă și vrajă cu talent,
lăsăm acum uitării pe bietul cocoșat
care spre mult mai mare avânt și randament
este mânat din aer de biciul fermecat.

.

2009-10-01T13:41:00.004+03:00

http://www.amanotakashi.net/portfolio/nature_aquarium/index.html

http://www.namikokitaura.com/

ds&rr

2009-10-01T13:06:00.004+03:00

mătușa bionică și mama forței vor acapara sufletele rătăcitoare și carcasele padawanilor yoda și master luke pentru toată instanța temporală a weekendului

voi rămîne doar cu iubitele mele: fosta prietenă, prima soție și stăpâna

alianța se va lărgi prin teleportarea rătăcitorilor galaxiei de la dublin și vor urma
3 zile de pomină

pururi tânăr
înveșmântat în pixeli
înconjurat de dobitoci

adică drogurisecsendroachenrol

camera albă reloaded

2009-09-29T16:50:00.006+03:00

Cadrul 1
Morpheus (apare întreg, 95% din înălțimea de cadru, în treimea din dreapta, pe fundal complet alb, în picioare, cu mâinile în șolduri, fruntea transpirată, cu cravata lărgită și desfăcut la primii doi nasturi ai cămășii; vorbește deplasându-se puțin aplecat către cameră care va rămâne focusată pe punctul dintre nas și buza de sus; vorbește calm, ușor condescendent) : Bă Neo, ce chilu meu nu-nțelegi frăție ???...!!! E a treia oară când venim în camera asta; de câte ori trebuie să-ți explic niște chestii simple ? Și gândește-te și la oamenii ăștia de la cameră, la luminiști, la ăia de la efecte speciale. Trebuie să venim cu o variantă simplă și foarte logică ca să înțeleagă tot prostu; și doar varianta AIA (ridică vocea) să rămână la montaj. Am ajuns cu acțiunea la oracol și tu tot ceri să tragem duble aici, sau acum sau mă rog, la cadru ăsta de căcat.
În acest moment, în cadru i se va vedea doar fața, cât tot ecranul; luminile de accent s-au mutat de sus/stânga în poziția jos/centru.

Cadrul 2
Neo ( apare întreg, 65% din înălțimea de cadru, centrat, în perspectivă descendentă pe fundal complet alb, stând turcește, cu părul ușor răvășit. obiectiv superangular, capul să pară mare, lumină difuză, fără accente. privește spre cameră. vorbește calm, visător, ușor vinovat): Da, știu, dar nu e problema că nu am înțeles. Dar mă tot gândesc că dacă aș fi eu în locul ălora nu aș crește oameni să le sug volții din ei ci porci. E mai rațional și mai eficient: o scroafă face și 12 purcei odată, porcu mănâncă cât un om dar într-un an se face de vreo sutăcincizeci de chile, că am văzut eu când eram mic și mergeam la țară, înainte să mă scoți tu din Matrix. Ca să nu-ți mai zic că softul de stimulare mentală pentru porc ar fi mult mai ușor de întreținut și resursele s-ar putea gestiona mai bine făcându-se chiar economie; Și 150 de chile de porc dau mai multă electricitate decât un sfrijit ca mine. Sau aș crește iepuri sau șobolani că tot 1,763 volți ar da și ăștia; e drept, la alt amperaj, dar cantitatea ar prevala calității în cazul ăsta. Gândește-te că se înmulțesc exponențial...

Cadrul 3
Morpheus ( vizibilă doar fața pe fundal alb 99% din cadru, transpirat, din profil, privind diagonal către în jos, lumină de accent dinspre cameră): Bă tu cu cine drecu ești, cu noi sau cu ăia? (întorcându-se către cameră; se aprinde sursa 2 - roșu 30% din stânga): Băieți eu zic să rămânem la prima variantă, aia în care erau și un fotoliu și un televizor.

(va urma)

ghilimele, pluș și blană

2009-09-29T15:18:00.011+03:00

Nu credeam că sunt necesare atâtea "revizii " după doar 6 ani de rulaj: stomatologie cu trimitere la ortodonție; trimitere de la medicul de familie la cardiolog pentru EKG, eventual ECO, care să zică dacă e "apt pt. activități sportive"; consult oftalmologic; trimitere la ORL în vederea consultării care să stabilească necesitatea și pertinența "amputării" copilului care s-a dezvoltat în jurul polipilor.
Iar acestea printre nenumărate ședințe cu "aparținătorii" și diverse comunicări de la o instituție publică către o "celulă de bază".
Toate strecurate printre minunatele ședințe de aprofundat și dezvoltare a îndemânării în exprimare; prin "hieroglife": puncte, linii, bastonașe, liniuțe, cârjulițe, cârje, sedile, pătrățele, icsulețuri... Trecând acum prin bănănăiala lecțiilor cu fiică-mea îmi amintesc de bieții mei părinți și mi se face milă amestecată cu scârbă de ei. "Arsenalul" zilelor noastre e mult apgradat; fi-mea are o clepsidră micuță pe care o tot răsucește ca să vadă ¨cât îmi ia să fac un rând¨, așa, ca o mică "pauză"; se mai oprește din când în când "să-mi fac niște vânt cu evantaiu", care este pus la loc de cinste pe manuale; și se oprește foarte des "pur și simplu"; pune capacul la stilou, privește fix în golul dintre ea și peretele din față și începe să bălăngăne încet și a pustiu din picioarele cu care nu ajunge la podeaua de sub birou, loc în care stau îngrămădite amintiri de pluș ale copilăriei ce aproape a trecut: Pufii, AlbdeNegru, Miau, puiu lu AlbdeNegru, Ham; și încă două coșuri mari cu amintiri mai mici și mai de plastic.

Eu aveam vreo 9 (nouă) jucării. Și cuie, biluțe de rulment, cioburi, bani ruginiți și încă alte lucruri mici "made in maidan" care încăpeau într-o cutie de pantofi "de copil".
Pe mine nu m-au dus la nici o revizie niciodată, dar trăgeam de timp la lecții cât zece.
Îmi puneam "cheile de gât", "pachețelu" în ghiozdan, sunam un amic să-i spun să coboare că trec să-l iau "să meargă cu mine".
Și trebuia să încui și "jos" și "sus". Și trebuia să sar în lift că nu pleca cu mine. Și foarte rapid că altfel puteau să "mă cheme" la alt etaj, cu ușile deschise; dacă venea și "Bobii" nu mai era problemă că pe amândoi "ne ducea". Eram prieteni buni. Când mă vedea venind de la școală se prezenta urgent la lift să-l duc și pe el "la zece". El "stătea" la "nouă spre zece", lângă ghenă că erau geamuri "până jos" prin care cred că îi plăcea să domine de sus tot maidanul și putea să urmărească toți câinii. A trăit mult, până când eram la liceu. Era alb cu pete negre.

Istoria se repetă altfel.

.

2009-09-28T15:14:00.002+03:00

De multe ori, ca să găsești un grăunte de frumusețe trebuie să pierzi mult timp căutând prin mormane de gunoi:

nesincronizare

2009-09-24T16:57:00.010+03:00

Urlete înfiorătoare se rostogoleau pe holul mare făcând să vibreze mortarul bolților înnegrite de trecerea lentă a eternității și sunetul unor pași greoi se distingea din ce în ce mai aproape prin această harababură care spurca liniștea asfințitului portocaliu ce se strecura printre perdelele grele ale ferestrelor sălii. Ușa ferecată în fiare mai bătrâne ca oceanul sări în lături și un vaiet prelung ieși din lucrul grăitor care se aruncase pe lespezile reci:
- Milostivește-te stăpână și iartă-ți-l pe cocoșat !
- Cum îndrăznești să-mi tulburi vraja serii! Și câte grozăvii ți-au mai scăpat prin curte? De ce vrei să te iert?
- Hîîî....; milostivă fii și iartă-mă !
- Dar ce-ai făcut?
- Nimic. Însă mi-e frică... Iertare-ți cer, stăpână multiubită!
- Termină cu cerșitul și spune ce-ai făcut!
- Îți spun, însă mă ierți?
- Nu pot a ști acuma! Spune-ți odată oful, sau carnea îți va grăi sub bici.
- Iertare vreau stăpână, că n-am făcut nimic. Stăpâna-i plictisită, din casă n-a ieșit, nervi vineți o agită, porniți din asfințit; iar eu nenorocitul trebăluind pe-afară ori dând la animale ori măturând pe scară, din neatenții grave ce nu știu să le zic, făcut-am totul bine și n-am greșit nimic. Motive n-am stăpână să cad și azi sub bici; iar azi, stăpână dragă toți nervii grași și vineți, albaștri și sfrijiți , probabil nevoită cred eu că o să fiți să-i descărcați degrabă pe ceilalți favoriți...
- Deci n-ai greșit NIMIC???
- Iertaaaree...
- ???
Secundele trec hoarde în timp ce printre oale, tipsii grele de aur și sute de pocale, o noapte grea prelinsă pe lespezile plate, cade în bălți de bale și lacrimi cocoșate. Lovindu-se de sticla pupilelor lui goale, se-ntoarce luminând vocea măriei sale:
- Mi-e inima-nmuiată de scârba milei simple și nu știu ce să fac... E drept că sunt nervoasă dar un motiv mi-ai dat. Sunt însă bucuroasă căci iată, te-am iertat. Apucă dară biciul și să ieșim din casă. În curtea principală pe toți v-am convocat. Și sunt mărinimoasă; am hotărât că rolul de-acum s-a inversat.
- Și deci din astă seară, stăpânul eu voi fi?
- Da cocoșatule. De azi, tu singur te vei biciui.

.

2009-09-21T19:51:00.003+03:00

am chef să nu am chef de mai nimic

Ai belit-o, leliţă

2009-09-14T13:04:00.002+03:00

Pentru faptele abominabile şi comportamentul ticăloşit arătate în primii 6 ani şi 3 săptămâni ai vieţii, pentru acest element antisocial s-a dat sentinţa de instituţionalizare de la 12 la 18 ani cu posibilitatea de eliberare pentru bună purtare după executarea primilor 10, conform legilor în vigoare. Azi a fost prima zi...

Hanul Gabroveni

2009-09-10T16:44:00.007+03:00

S-a mutat aici

.

2009-09-10T14:22:00.001+03:00

Nu mai ştiu cum am ajuns aici, dar eu zic că merită puţină atenţie:
http://blogideologic.wordpress.com/

.

2009-09-10T11:33:00.000+03:00

demenţial vată de zahăr ploaie revers

.

2009-09-07T11:27:00.001+03:00

http://turambarr.blogspot.com/2009/09/viatza-nothing-else.html

.

2009-07-28T13:57:00.002+03:00

Am inventat o ţară a tuturor posibilităţilor: Republica Redneckistan.

Fructul interzis

2009-07-23T19:45:00.005+03:00

Selgros.
Raionul de jucării.
Un tată încruntat domină cu fulgerele din priviri,
Un copil în ochii căruia se citeşte uimire şi cutremur
Şi o luminiţă de îndârjire,
Care îl ajută să spună hotărât:
Dar eşti conştient că nu voi mai putea trăi fără ea!